imi ascult vocea interioara, calma, sobra si totodata puternica
asa o aud eu, de aici, din exteriorul unei lumi nebune, prinsa-n vrtejul unei nebunii de preamariri, inavutiri si egoism feroce.
si-mi spun ca-mi par mult mai inalta decat sunt. :ochii imi sclipesc dintr-o oglinda translucida, ce-mi reflecta trecutul intr-un film scurtat. bucurii in ridurile fine de la coltul ochilor, restul trairilor in adanciturile ce-mi traverseaza fruntea.
doar ochii-mi sclipesc, transmitandu-mi parca o felie din tot optimismul din lume,
cat sa-mi ajunga pentru o saptamana intreaga.
mi-adun durerile la un loc, topindu-le-ntr-o lacrima si-i dau acesteia drumul din coltul ochiului trist, simtind cum mi se usureaza sufletul. imi simt privirea arzand si simt o mangaiere ce-mi striveste lacrima. apoi pe urmatoarea. si inca una,
cu tot cu drumul lor adanc si sarat. ma simt usurata.
cat sa-mi ajunga pentru o saptamana intreaga.
ridic privirea si-ti multumesc in gand, Doamne!
din intunericul meu, de noapte si mult gri, privesc lumina matinala a astrului ceresc, pe care-o simt in marea de ceata laptoasa, agat o raza si-o topesc in ochii mei, transformand-o in curcubeu.
iau aminte si ia aminte: toamna-ti va fi mai colorata, existentialele nitel mai indulcite, iar surasul se va lipi tam-nesam pe buzele-ti vinetii de intuneric, de noapte si mult gri...
ne fie zilele binecuvantate!
