in doi

un duo subtil
insingurat, cumva
departe, aproape, aiurea...

eu si umbra


tremurand de nerabdare
sublima-nfrigurare
in noaptea lunga
astept sa m-ajunga
zorii

astept sa vie soarele
sa-mi destepte umbrele

clipe...

fiece zi poate fi o sarbatoare
doar sa nu uitam de noi
sa traim si-n clipa urmatoare
neacoperind-o cu noroi
sa-ti iei un strop de umilinta
de la iarba. si ea-si pleaca firele
din calea vantului
sa-ti iei putina stralucire
in priviri. de la soare
care imprumuta stropilor
de ploaie, picuri de lumina
mai ia putina rabdare
de la timp. ce-si numara clipele
cu acelasi ritm
putina culoare de la flori
pe care s-o porti cu demnitate
spre inainte
putina bucurie de la copii
ce inca, desi plapanzi iubesc fara sa stie, viata.