am luat un capat de creion si ti-am scris... tie, eului meu, neratand nimic, vrutele su nevrutele, intamplatele si ne, iubirile si tradarile, fericirea de-o clipa si neimplinirea de-o viata. o sa ti-o trimit, dandu-mi clipe de ragaz pana va sosi scisoarea si clipa adevarului. o sa citesc randurile retraind exact ca-n ultima clipa, aceea unde se spune ca ti se deruleaza filmul vietii din prima in ultima clipa. acestea vor fi adevaruri, nemachiate, recunoscute pana-n adanc de suflet.
...
mi-e teama. n-o sa-ti trimit hartia.
am rupt-o in zeci de bucatele, spargandu-mi amintirile in mii de cioburi... si-am plans... o infinitate de momente...pana cand, tresarind am luat bucatile, cautandu-le locul, urmarind a le lipi indarat in amintiri clare si frumoase. s-au estompat, ramanand durerea... si un moment ridicol de clar. am dat foc ghemotocului de hartie, sperand in adancul sufletului ca vantul sa-l pastreze intact, stingand ardoarea. din contra, bucatelele de hartie s-au urcat pe-o pala de vant, lasand in urma miros de fum si dare sangerii... le-am urmarit cu privirea urcand... tot mai sus, spre al noualea cer, sfidand fericirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu