la unii, toate durerile se acumuleaza in suflet. se aduna laolalta, inghesuindu-se, sa incapa cu toatele, protejandu-se. ciorchine se fac, pe nesimtite. cand ti se intampla tie, la un moment dat te trezesti cu ditamai bolovanul care te trage in strafundurile tristetii. incerci sa iesi, dar nu e prea usor. ti-e teama sa deschizi zagazul lacrimilor, de teama sa nu te ineci. ai mai trecut tu pe acolo si abia te-ai mai oprit. asta... pentru ca tu simti. dar cand se intampla celui de langa tine? probabil ajungi sa te simti stanjenit, umbli in preajma lui ca pe oua, de teama sa nu le spargi. iar uneori e prea tarziu sa-l mai poti sprijini. degeaba... nu o sa reusesti sa cunosti un om pe de-a-ntregul nicicand.
de m-as pune pe vandut iluzii, as face afacerea anului. le-as putea vinde oricand, dar si mai mult, acum, in preajma sarbatorilor. cati doritori n-ar fi! cati singuratici asteapta al douasprezecelea ceas cu speranta? o iluzie ar mentine vie speranta, iar cu speranta mai traiesti. chiar febril cateodata.
uneori apreciez minciuna pentru binele facut asupra psihicului pe o perioada determinata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu