ruga

in unele momente
ajungi intr-o rascruce
dai si de-un obstacol
nu stii-ncotro te-ai duce
pe umeri ti se-aduna
din plin. frici si nevoi
de nu mai vezi in juru-ti
nimic, doar te-ncovoi
tristete si durere
Doamne, pe-acest pamant
da-mi sa am putere
toata cata sunt.

iz de nicaieri...

“Copacii sunt efortul nesfârsit al Pamântului de a vorbi cu cerul.” - Rabindranath Tagore

Iubesc amintirea
viselor despre viitor
nechipului tau sters
inchipuiri.
Imbratiseaza-mi umbre
sopteste-mi stele
mangaie-mi simtiri
clipeste.
Din gand in murmur
saruta-mi fruntea
si gandurile-amare
iubeste.
Ia-ma de mana
si du-ma inspre inapoi
traieste-ma in clipe
divizibile cu doi.
Intre un tic al meu
si un tac al tau
gasi-ne-vom steaua
in alte pierdute si rare
infinituri.
Iarta-ma ca nu am indraznit
ca nu te-am intalnit
si nu te-am iubit
etern.
De-acum in nemurire
doar miroase a timp
si a iz
de nicaieri.

fa bine sa-ti pese!

“Tragedia acestei lumi e că nimeni nu e fericit, chiar dacă se află într-un moment de suferinţă… sau de bucurie” - Alan Lightman
uneori, nici macar nu-ti dai seama. alteori, realizezi ca esti nemultumit. vesnic nemultumit. poate asta e natura fiintei umane. sau face parte din impulsul spre inainte al autoevaluarii. dupa o anumita varsta te fortezi sa-ti pese. sa te bucuri de lucruri simple. nu tuturor le si reuseste. caci bucuria vine din suflet. cred ca de aici ar trebui pornit, curatate dezamagiri, regrete, amintiri negative, uri. s-ar mai indulci cicatrici, echimoze si rictusul ala pe care-l fortezi in fiece dimineata, doara te poti pacali pe tine insuti.
asadar, pune mana si incepe curatenia de primavara. de acolo, din interior. fa bine sa-ti pese.

poem

iti scriu. aici sau aiurea. daca m-ai vedea, sigur ai intreba: de ce nu telefonezi?
doar asa. unele lucruri stau mai bine pe hartie. unele lucruri se scriu incet, pe indelete, punand alaturi putina vraja, iubire, dispret, revolta sau ce-ti mai puie stocul sentimentelor la acel timp. gandind sau cutreierand alte vremi, alte bucurii, alte tristeti. sau dimpotriva. batand carari din viitor. la urma urmei asta sunt poemele, o stare, un soi de amintiri. cu si despre trecut. sau inspre viitor. indraznind sa-ti gandesti urmatoarele clipe, ca fiind aidoma viselor. gandeste-le. iubeste-le. inchipuieste-le. nu trasandu-le linii energice si conspirand pe tematici si puncte. doar lasa lucrurile sa se intample, sufla-le doar putina viata. intocmai ca intr-un poem.

linii

imi spal liniile fetei cu roua.
boarea rece a diminetii
imi infioara fruntea amortita de cosmaruri
linia dintre noapte si zi
imi scalda retina obosita
un tipat anost imi scrijeleste ruga
tunetul rasaritului
clatina echilibrul
dintre ieri si azi
dintre mine de ieri
si mine de azi
pierzandu-ma
in linia subtire a orizontului
nu mai sunt
nici macar o linie
in manunchiuri de vieti.

egoism

uneori cred ca am obosit
nu mai reusesc
sa fac diferenta
intre tic si tac
ma simt diferita
de tot ce ma-nconjoara
iar lumea mea paralela
e usor amortita
linistea n-o impart la doi
nici la trei, nimanui...
o pastrez pe toata
bubuindu-mi in urechi
scrijelindu-mi cu tacerea teasta
langa alte notari mai vechi
din alte timpuri si alte tristeti.

unde sunt?

unde sunt?
ma simt amortita
trecand prin timp
fara simtire
fara culoare
fara ganduri
asteptand primavara
sa ma urneasca.
ma priveste
cu ochi verzi imbobociti
mirosind a reavan
imprastiind culoare
fara sa ma sarute
trezindu-ma la viata.
pastrez amortita
si incapatanarea
sperand
in eternitatea
prezentului.

de vis

intr-o primavara
mi-am luat gandul
-necuvantul
ca la ceas de seara
sa-i dau drumu'-afara
duca-se
invie-se
din mugur de floare
incalzit de soare
cu stele-n cununa
luminat' de luna
peste vis
din ascunzis
pana-n zori de zi
s-o mai limpezi
peste noapte
fie fapte
amarul de razbuna
noapte buna!