believe

ia un strop, pune-l langa alt strop, insira-le ca pe margele. acum, chiar nu mai conteaza daca-s stropi sarati sau doar picuri de cer. insira-i si gata. vezi? de-aia-mi place mie ploaia, poti sa-ti imprastii tristetea alaturi de necazul lumii. sunt clipe in care nici Dumnezeu nu ne mai rabda si dezlantuie cerul. uneori alene, a alinare, alteori, in ropote, a dojana, din cand in cand furtunos, a pedeapsa. intocmai ca sufletul nostru, se revarsa de preaplin, uneori a tristete, alteori, a neputinta, din cand in cand a renuntare. insira-ti lacrimile, una cate una, intocmai ca margelele. insira-le si lasa-le in voia ploii, iar necazurile in grija lui Dumnezeu. tu, doar crezi!

de... loc

drama nu se scrie in cuvinte.
se simte.
in fiece micron de carne sfasiata
in milimetru de suflet lovit
in randuri de dureri mistuitoare.
se vede.
in ochi stinsi
in privire abatuta
in fadul curcubeului din lacrimi.
se aude.
in rasuflarea rarefiata
in oftatul adanc
in falfaitul sperantei care pleaca.

:)

ma, e-al dracului de usor sa-ti compui o masca fericita cand sufletul ti-e sfasiat si ti se-apleaca umerii de greutati! se ia cu zambet! il asezi usor si-l prinzi de urechi cu doo ciupituri, care sa doara (neaparat!) si sa-ti aduca aminte de ce l-ai pus acolea! dupa oaresce vreme si uiti ca-i de fatada! ba, mai mult, ai un zambet tot de-a roata :D pentru una, doua persoane, apoi trei, apoi te-obisnuiesti cu minciuna si prinde la toata lumea! cand ajungi sa te crezi si tu, deja pornesti spre fericire

neant

poate pentru ca in gol nu te poti ancora, nici sa-ti agati un zambet, nici sa iubesti o vara, nici sa copilaresti sau sa povestesti ultimul film de la Mall. golul e gol si pana nu-l umpli, esti un soi de robot. restul e de poveste.

fluturi

“Daca te doare, plangi si-ti trece.… Plansul intareste pe om cum intareste apa clocotita lemnul.”- Fanus Neagu

iar de nu trece, lasa-te mangaiata de neant, de-o adiere si de-un strop de ploaie. alege din apropieri un suras, o culoare si-o alee. pierde-ti pasii, presarand dureri, lasandu-le-nsirate ca odata clipele ferice. fereste-ti privirea de curiosi, retine licurici de stele. inchide-ti pleoapele, strecoara-te in noapte, figurand in vise nebunesti. cand prinzi puteri, alege-o himera si iubeste-o pana devine realitate.
*in loc de vis si noapte buna!

e vreme
de-un plumb
de nor
de dor.

cârd de melancolii.

dans

ce-mi aduc aminte din toamna e doar un morman de frunze galbejite, din care nu se mai vedeau decat ochii, miros de umed si caldura mainii tale. necuvintele impleteau taceri acceptate, zumzetul gandurilor invocau eternitatea. dar n-a fost sa fie. privirea ta ma urmareste staruitor, faurindu-mi inca vise. mi-e teama sa LE renunt. ar insemna sa mor cate putin cu fiece pas.
doar sa-mi dansez tristetea, pe carari triste. cu solitudine sa-mi impac dorul. sa-mi descopar noi nuante. si poate, cuvinte noi. care ATUNCI nu-si aveau rostul.
ia-ma de mana, toamna si ma-nvata a visa din nou, dansandu-mi fiecare clipa!
*in loc de buna-dimineata!

viziuni

ti se scurg pur si simplu. emotiile. le simit cum se nasc, se scutura si cresc vertiginos.
simti o tresaltare puternica in adancul sufletului de fiecare data cand ceva te emotioneaza, simti fiori la acorduri muzicale ce-ti plac, iti scapa cate-o lacrima la vreun film sentimental, ba chiar doua la vreun happy-end, ca sa nu mai vorbim cum empatizezi cu cei suferinzi din juru-ti.
insailezi cuvinte tresaltate de emotii, lipesti lacrima cu zambet, aduni laolalta tresariri si atingeri fugare, le grupezi pe portative si le (in)canit cu un titlu mestesugit de nota acuta a tresaririlor inimoase.
cuvant din cuvant desenezi sentimente. rand cu rand pictezi trairi. ciudat, din tristeti reies culori puternice, vii, uneori crude, gata sa loveasca realitati, cu bucurii se estompeaza si se raresc. si cui nu-i place sa asorteze frumuseti?



oare de unde vine implinirea? colorand viata sau traind momente colorate?

pictura

din gand si dor
imi impletesc usor
senina zi cu soare.
in goana clipelor
insist s-aloc
un timp subtil,
culorilor.