ce-mi aduc aminte din toamna e doar un morman de frunze galbejite, din care nu se mai vedeau decat ochii, miros de umed si caldura mainii tale. necuvintele impleteau taceri acceptate, zumzetul gandurilor invocau eternitatea. dar n-a fost sa fie. privirea ta ma urmareste staruitor, faurindu-mi inca vise. mi-e teama sa LE renunt. ar insemna sa mor cate putin cu fiece pas.
doar sa-mi dansez tristetea, pe carari triste. cu solitudine sa-mi impac dorul. sa-mi descopar noi nuante. si poate, cuvinte noi. care ATUNCI nu-si aveau rostul.
ia-ma de mana, toamna si ma-nvata a visa din nou, dansandu-mi fiecare clipa!
*in loc de buna-dimineata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu