Lista mea de bloguri

marți, 24 aprilie 2012

Ajun de 1 mai

Stau in fan si incerc sa gandesc !Am ales locatia, dat fiind placerile sustinute de anumite carti ,filme sau discutii puerile;as putea sa fac la fel, ridicand in slavi mirosuri,moliciuni si desfatari nebanuite,dar nu pot.Mie nu-mi place.Fanul proaspat cosit o avea el mirosuri imbietoare si arome de melancolie , dar ma inteapa in fiecare punct cu care intra in contact.Am dat de palamida?Simt miros de praf de la poteca de pamant si pietre!
Cred c-am gresit drumul, luand-o pe aratura! Sigur nu de asta vorbesc cartile!Mirosul e de-a dreptul greoi, mustele sunt cu duiumul ,realizez ca am aproape un grajd... atmosfera mi se pare apasatoare si sinistra de-a dreptul...nu-i de mine! Nu pot fi un taran inchipuit, sunt un balconar inveterat, nascut si crescut la bloc, luand din natura parcuri cu straturi trasate cu rigla, mirosul ploii amestecat cu gaz de esapament, copaci tunsi la milimetru si fire de iarba crescute in crapaturile din asfalt.Ma desfat alaturi de ceilalti concetateni cu acestea si pare destul!
Desi acum e alta moda si fitele ii dau amploare! Se bulucesc toti la valaul Muresului, in cabanute, vilisoare sau ditamai castelele!La sfarsit de saptamana ,cu catel, purcel, tot calabalacul o iau catre destinatia "natura", incarcati de carnuri ,lazi de bere si voie buna!
Gazon, sezlonguri,zona de grill,"frigider,Tv in living,acces internet"sunt numai cateva dintre facilitatile asigurate pentru recreere.Uitam semineul rustic, care sa asigure populatia ca este intr-adevar la tara!Ce mai conteaza mutra plouata a naturii cand tot roiul se stramuta 'napoi la cetatile citadine si innecarea ei in fum,zgomot, fite si fasoane? Doar are o saptamana intreaga de relax in care sa-si recastige stralucirea si eticheta de "natural"!

marți, 17 aprilie 2012

praf

Inca cotrobai sa gasesc echilibrul , prin toate cotloanele existente sau inchipuite! Ma incumet pe carari demult nebatute ,stergand de praf uitarea si inlaturand panze de paianjeni, incerc sa ma strecor prin locuri neumblate,destelenind sperante, zgaltai vise pe care nu mi le amintesc la trezire, inchid incetisor ochii , strecurand lumina printre gene...
gasesc dezechilibrul si-l resping cu toate fortele!Il arunc in acelasi tomberon cu amintirile neplacute,aerisesc spatiile inchise de temeri,spargand ferestrele intepenite,intaresc scarile spre viitor, care indraznesc sa se clatine!
Sunt atatea retete pentru fericire scrise aiurea... cum sa scrii o reteta universala cand oamenii sunt atat de diferiti?
Cred ca sunt o romantica incurabila si asta e partea mea proasta, desi asta face parte din dedesubturile mele bine aparate ! Si stiu ca daca in jur imprejurul meu e haos , trebuie sa gasesti flecustetele acelea ce-ti pot aduce placeri minuscule,dar multe si adevarate!De genul rasaritului, florilor proaspete, aerului curat , tumbelor prin mormanele de frunze toamna tarziu, genul momentului care te face sa topai de bucurie , sa dansezi de dupa gardul unei petreceri private :) , sa canti alaturi de radioul neostenit din masina , sa faci cu mana unui copilas ce-ti raspunde cu ochii mirati si gurita zambind de multumire...zambesc si eu si-mi aduc aminte ca-mi place cum miroase ploaia, imi plac clatitele cu dulceata de macese facute de tatal meu si placinta cu mere facuta de mama,stelele privite intinsa cu mainile rasfirandu-mi parul... amintiri sorbite din ceasca aburinda ...
...uitarea nu-si are rostul ...imi e teama sa nu-mi pierd sentimentele....ce-o sa fac cu haul din loc?

vineri, 13 aprilie 2012

momente

odata aparut pe lumea aceasta,te inscri intr-un fel de repetitie a gesturilor celor dinaintea ta...secunda dupa secunda, minut dupa minut, ora dupa ora, cuvant dupa cuvant,zile neobosite ce se petrec la infinit,rutina lustruita de miliarde de inaintasi,aceleasi iubiri, aceleasi uri, aceleasi intamplari, nastere, crestere, maturizare, nunta,din nou nastere si moarte...nimic nou sub soare, nimic diferit...un cerc vicios si neostenit...si totusi optiunile...intr-o anumita clipa faci o anumita alegere,buna sau ridicola,neasteptata sau prevazatoare...cum raspunzi la un gest? la o-ntrebare? ce faci la o rascruce ?cum iubesti? de ce urasti?cine poate stii ce reactie poate avea cuprins de furie ? imbracat de durere,iubit de minciuna,manuit de ura si de dor?

scrasnet de fiare contorsionate ,zgomot puternic ducand la asurzire, o intindere "tz"D de apa de unde nu gasesti iesirea,durere ascutita ca data de un cutit invartit in maruntaie,lumini si umbre-mbratisandu-se,urlete sfasietoare,blituri clicaind,neputinta, disperare si...deodata...

liniste sublima, lumina difuza,clipa lunga cat o vesnicie...un scancet declansand instant zambete,mirare maxima descoperind propriile degete,genunchii, intimitatile , mama si tata,lumina, copacii,licuricii,sunetele,prima zi de scoala,primul sarut,proprii copii cu mainile intinse...muzica si dans, incetisor , lin, se-nteteste,se-nvarte,ametitor....senzatia ca ceva se va intampla si deja s-a intamplat...un vartej te cuprinde,o destrabalare acuta a tuturor simturilor te transporta in alte dimensiuni, dispare frica, e liniste, calm si intuneric.... ca un tunel lung,prea lung...la capat lumina calda, stralucitoare,dar si blanda...intorci capul si mainile intinse te trag cu forta si durere...

panica totala...alegerea e grea...ea poate fi ultima...

marți, 10 aprilie 2012

Sarbatori de primavara....

Abia parca a trecut Craciunul , abia am "desfacut" bradul , am randuit globuletele si beteala frumos sa doarma pana-n alalalt an si hop - deja vine Pastele! trece timpul , parca vine.... ii spuneam la un moment dat fetitei mele parerea mea privitor la scurgerea prea rapida a timpului , la care mi s-a raspuns sec : "poate pentru tine " ; n-am stat sa cuget mult la asta , desi m-a impresionat , dar am ales s-o aman pe mai incolo, cand oi fi mai dispusa sa ma gandesc la batranete ;)
si-asa... curatenia de primavara - faptic si sufleteste ( atat cat s-o putea) , cumparaturi la greu - doamneeeeeeeeeee, parc-am manca cu doua guri , sofisticaturi de tot felul, platouri mandre si oale pline , mese imbelsugate si dureri de foale dupa....cat despre noaptea cu pricina , iar diverse opinii , fiecare isi gestioneaza religia asa cum vrea! am vazut "gramezi" de barbati in curtea bisericii fumand ca turcii intr-o zi obisnuita, cu ochii dupa muieri si cu o singura parere de rau - ca desi-s adunate gramada sunt imbracate prea decent ! am vazut si falsitati de alt gen , care mai de care piosi si strigand in gura mare ca trebuie sa devenim mai buni , ca apoi sa uite asta dupa cateva zile, ore chiar!
a ramas atat de putin din traditie...multi se gandesc cum s-o stearga si sa puna de-o vacanta ba la munte , ba pe litoral , prinzand diverse lastmomenturi de fite ...
pentru mine constituie o ocazie de-a ma inconjura de familie, a ma rupe de treburile cotidiene!
imi place sa vopsesc oua cu fiica-mea si sa fac prajituri...cateva zile de relax , odihna, introspectie...in rest - biserica si rugaciuni- ca de obicei! clar nu ma duc acolo doar sa ma vada lumea c-am fost!

duminică, 8 aprilie 2012

De-a valma

o iubire ca-n filme!
dezmatata,adorare pana la sublim,purtat de trena , calcat si indreptat orice cuta facuta de vreo incercare de sifonat si orice alta miscare care poate aduce un pas in fata la castigul unui moment de glorie si inaintare a pupincuristului in fast !se vede de la sapte poste falsitatea si luciul fortat de la atata lustru ! dar cui ii pasa?lui? atata timp cat are de castigat ? celuilalt? cand este ridicat in slavi? altora din afara? la cat de mare este greata?sau frica de dizgratie?
sa stai si sa traiesti de pe o zi pe alta , sa nu ai un vis, o speranta, o nazuinta de mai bine, sa pari neutru atunci cand fierbi pe dinauntru chiar si pentru o clipa, aiurea...cred ca , la urma urmei, fiecare isi merita soarta!stand aparati in propriile eprubete nu li se poate intampla nimic , poate doar sa fie cuprinsi de plictiseala si inutilitate !si mai am un crez , ca celor "ce-au facut o marsavie , li se infunda pana la urma"!


P.S.am preluat cateva cuvinte, chiar idei in posturile mele si tin chiar sa multumesc acelor Doamne ( nu am gresit , e chiar majuscula), care incearca , pe langa problemele zilnice ( stringente in ziua de azi) sa faca putina educatie celor din jur!

sâmbătă, 7 aprilie 2012

Jurnale

cum scrii? de ce? si cum iti vin ideile?cred ca-i vorba doar de putin curaj ... acela de a opri o idee , a o privi - pe fata,pe dos si putin din laterale- c-apoi vin cuvintele de-a valma! ramane doar sa le ordonezi, sa le insirui si neaparat sa ai grija sa nu ofensezi pe careva, ca risti sa devii ... jurnalist !nu cred ca-i chiar atat de usor sa practici meseria , dar cred ca merita!noi, astia, generatia-n blugi a lu'Paunescu, crescuti pe vremea ceausista avem inoculata frica! teama care curge prin vene , care stopeaza adrenalina si dreptul la... dreptate!imaginea ideala, cu nadragii-n cap si dosu'-n afara sa ia palme - ca si strutul!
stupid de stupid ; sa ai parte de democratie si s-o intelegi gresit, sa-ti fie teama sa-ti spui o parere , sa critici o decizie incorecta,sa-ti aperi niste drepturi elementare! sa ramai neutru la lipsa de bun simt, la nedreptati evidente, sa-ti amarasti doar sufletul si sa staaaaaaaaaaaaaaai s-astepti doar vine altul( privit la inceput ca un zapacit ce-si baga nasul in ciorba alora "democratii", apoi - hai sa-i tinem pumnii doar iese la iveala adevarul, iar in final ii intoarcem spatele cand e atacat), sa ia atitudine si s-aduca lucrurile pe fagasul normal! tipic romaneste!

joi, 5 aprilie 2012

zbor...

Darius, de ce nu pot sa zbor?
ramase intiparite, parca scrijelite pe frontispiciul mintii, ma macina , ma dor , ma scormonesc ,ma zgandaresc sa caut raspunsuri!
Imi permit sa citez o prietena buna :
"Pe lumea asta nu traiesti de 2 ori! daca nu vei trai acum asa cum crezi tu ca e bine, alta sansa nu mai primesti. Daca... aveti nazuinte in viata asta nu-i lasati pe altii sa vi le naruie... eu nu as lasa pe NIMENI pe lumea asta sa... taie aripile ..."
sa zburam, deci si sa ne vedem de vise, cu demnitate si curaj!
sa ne vedem , deci de valorile noastre fundamentale si sa le pretuim si respectam!
sa credem ,deci in dreptate , egalitate si sa fim consecventi!

de azi , de maine, ....de stele....

de unde vin cuvintele?
ganduri inca in fasa,valatuci de fum printre idei,picaturi inspirate din ploaie, miros de reavan,vorbe nespuse ,sperante si licurici in priviri ;la inceput au fost vocalele, mandre, calme,rotunde si semete...poticnite s-au trezit consoane...prinse-n vartej , duse de sentimente, valsand sau luandu-se la tranta...
odata rostite cuvintele au viata proprie....negreli mazgalite pe-o foaie de hartie sau culori ce intensifica curcubeul...sunt cuvinte si cuvinte: unele care iubesc , se prind in valtoarea vietii si se uita, vorbe carora nu le pasa, care vin din neant si se pierd tot acolo ...altele care dor, sfasie si pot schimba rostul vietii! vorbe goale , cuvinte murdare , care ataca mintea si te vand durerii...le definesc ca necuvinte si le atribui unor neoameni...e bine sa stai departe , insensibil si invizibil printre ei si lumea lor neghioaba, plina de noroi si infestata de puroi!ajunge un varf de ac si le imprastii nebunia!
dar cred in magia bunului simt , vorbelor provenite si insailate din zambet , frumusete si respect!cuvinte adevarate , traite,cultivate, udate si crescute frumos care-ti imbogatesc inima, mintea si viata!alaturi de cei care cred in ele simti ca viata merge inainte si nu se risipeste!