inghet

uneori intru si eu in febra curateniei. nu dereticatul cu matura, aspiratorul, carpe si tot soiul de licori la borcan. incerc sa-mi deretic sufletul si interioru-mi. doar incerc, rareori imi iese.

intru in debara- cu rafturi multe, de diferite dimensiuni... aici imi adapostesc litere si cateva cuvinte. mi-e drag sa le sterg de praf, sa le mangai si sa le simt aproape. desi simt mai mereu o neputinta dureroasa. imi pare atat de complicat de alcatuit cuvinte si fraze, desi imi bubuie sufletul de sentimente si nespuse. pentru ca mi-e teama sa mai spun. am ales sa alerg prin Valea Plangerii. intamplatele m-au schimbat cate putin, transformand un munte de actiune intr-un solitar. imi ingrop durerile pana dau pe dinafara, apoi le inec in limitele ploii din suflet, ordonandu-le pe zile si saptamani. atat cat cred eu ca e bine. judecata-mi e-mpotriva. doar de ceva vreme. pentru ca a obosit. la fel ca timpul, asternandu-si patina prezentei indelungate. argintiul nu intarzie sa apara ningandu-mi secretele, dorintele si sperantele. dezintegrarea lor e aproape. cand te-a cuprins dezamagirea, nu mai e loc de nimic. e o amanta egoista si atotcuprinzatoare. te lasi in seama ei aidoma celui nins si acoperit de zapada si inghet. speri in cealalta lume la mai bine.

balon...

sa fii tanar pentru doua saptamani....sau pe-acolo
pe unii timpul pur si simplu ii iubeste, pe altii,nu...

privesti in urma ta si simti. iti simti tineretea doar pret de atatea minute cate ai fost tu insati, doua saptamani... apoi te-ai mulat dupa tipare si-ai uitat. cand te-ai trezit, a fost prea tarziu, mult prea tarziu. timpul acum este o povara si-l duci atat cat mai poti. daca mai poti... de nu, ii dai drumul exact ca la un balon umflat cu heliu... ii dai drumul si nu-l mai prinzi niciodata... il vezi doar zburand si facandu-se din ce in ce mai mic...si-l pierzi...din priviri, din ganduri.

praf

privesc hipnotizata dansul firisoarelor de praf din fasia de lumina oferita de soarele diminetii. o dimineata tarzie, ultima, cred, din prelungirile unei vacante si-asa indelunga. de unde au aparut iarasi? doar ieri le-am poftit afara, cam brutal, in timpul curateniei saptamanale. probabil in pragul ferestrei larg deschise au dat nas in nas cu frigul de clestar si s-au speriat. au revenit la caldura, insotindu-se cu monotonia, tristetea si faracheful inlauntrului. toropite, valseaza in sfaraiala adormita a camasii umede puse la uscat pe-un calorifer. creierul, intr-un total dezechilibru, le urmareste miscarile lascive. si-atat. doar atat a mai ramas. dintr-un an abia inceput.

noapte buna!

deschid fereastra și respir adânc.
inspir prospețimea și iuțeala aerului. privesc cerul întunecat și zăresc steluțe ce licăresc odată cu respirația mea și-mi insuflă optimism primenit de eternitate. desenez cerul fixându-i himere diafane pe catifeaua-i întunecată.
sufletul își golește conținutul de speranțe, lăsându-le să picure stropi argintii. îmi caut propriile răspunsuri la prea multe frământări. ecouri de închipuiri fericite luminează adâncul văzduhului, dându-i alte dimensiuni.
negăsind răspunsuri, pictez cerul cu netrăiri și nespuse, trimitând bezele stelelor. ecoul lor mut îmi spun povești de noapte bună în fiece seară, ștergându-mi lacrimile obosite și mângâindu-mi fruntea tristă.
pătrund în noapte multumită și-mi prelungesc bezelele cu visuri peticite.
Noapte bună!