adiere

vantul adie jucaus in largi raite molcome
zbarcind in adanc a naturii paloare
imprastie caldut-ciudate simptome
reflexii prelungi de lumina si culoare
pe ora ce trece-i tot mai usoara povara
din umerii grei- cocarjati de-o iarna intreaga
se cutremura pamantul, vine primavara
dreptul la viata al lumii, dezleaga.

hai, traiasca primavara!

hai, buna dimineata!
numai maine nu-i poimaine,
mai cat sa mananci o paine wink emoticon
chiar de ti-i rabdarea-n cui,
pan' la capat prea mult nu-i
maine vine primavara
plin de flori va fi pe-afara
gaze, oameni, animale
umplu-si camarile goale
de caldura, dor si soare
dupa iarna, nimeni n-are.
du-te iarna, gri si-amara
hai, traiasca primavara!

dezacord

"Primăvara s-a întors. Pământul este precum un copil care ştie poezii." - Rainer Maria Rilke

o simt in aer
si ea pe mine
altfel nu m-ar bantui
nici pe mine
nici noptile-mi
in raite jucause
saltand
adulmecand
aduce-a reavan
imprastie proaspat
timid coloreaza
si-ale mele vise
si-a mea mica lume
in adieri timide
renascand
si zambind.

azi

mi-e capul greu
sustinut pe palme
mi-e mintea-n ceata
de ganduri calme.
mi-e dor sa nu-mi mai fie
dor. caci tot ce am
revelatie cam tarzie
e azi.

reflexii

M-am privit in oglinda
si-am adresat un
cine esti tu?
imaginii de acolo
mai presus de reflexia
materialului.
Am fost surprinsa
de poticneala
raspunsului
mai presus de privire.

scaieti

primavara din suflet da pe dinafara. cu multe retineri si strangeri de inima. cu temeri. de inceput. de sfarsit. de explozii, nenumarate. ca orice primavara, descatuseaza. inclusiv rautati.

inserare

se scurge ziua, simt cum se duce
cu tot cu vlaga.
rumoare si lumini coboara sa se culce
si umbrele dezleaga.
eu stau inert, insir cuvinte ratacite
de-atata vreme.
de teama nespuse, cu dor faurite
triste poeme.
noaptea ma-mpresoara incet si solemn
cu dens intuneric.
abandonez total, uitand sa pun semn
la viata, generic.

insuficient

am asteptat iarna
doar ca sa-mi scriu ganduri
pe alb imaculat.
se duce iarna si n-am gasit
niciun petic care sa rimeze
cu furtuna ce mi le starneste

ganduri

o graunta pitica de frica
sade-nghesuita
intr-un colt de suflet.
o strivesc apasat
cu o alta frica cat o furnica.
ritmicitatea fricilor
imi infioara
monotonia zilelor.
ma ratacesc in suspansuri
masurate in bubuieli de inima
candva... mi-am pierdut eul
fara frici.

disperare

m-am agatat de-o raza de lumina
filtrata printr-un stor murdar si ponosit
de-o lume monstruoasa si haina
sa-mi port destinul inspre infinit

teama

m-am trezit hotarata
sa-nfrunt dimineata
sa o privesc solemn in ochi
si sa-o-ntreb de drumul meu
de azi.
s-antepenit desteptarea
undeva intre doua lumi
luna s-a scurs cu o parte din noapte
uitand sa dea stafeta
soarelui.
undeva, intre noapte si zi
undeva, intre iubire si ura
undeva, intre rai si iad
undeva, intre calm si potop
in alb-negru.
m-a invadat teama
inundandu-ma cu o jena vinovata
in a-mi pune mereu intrebarea
cum ar arata lumea
fara dimineti.

zori

cu imaginatia la brat cobor
malul abrupt
imi tin respiratia, mirata
de agresivitatea vantului
pe care-l stiam de briza.
ma-nfig cu putere in nisip
ascultand muzica valurilor
le aud dublu, ca-n ghiocul scoicilor
din copilarie.
privesc in larg, asteptand dimineata
pe un tarm pustiu
alaturi de-o mare agitata.
imi cearta pescarusii nemultumiti
invadarea intimitatii
si-un caine ma latra
pe mine
cu tot cu dimineata.

pe inserat

de cu seara. ia-ti intunericul si te du. cu el, in el, primprejur. suficient cat sa te simti tu si cu tine. pe de-a-ntregul, sa nu uiti nimic. croieste-ti visul asa cum iti doresti mainele, tinand cont de amanunte, rotunjind colturi, colorand griuri, luminand unghere ascunse, eliberand dorinte uitate. cat sa te simti bine. doar cu putina atentie la intensitate, altminteri, ziua te va prinde obosit. o sa-ti placa. si-o sa mai vrei. si maine si poimaine si-n alta zi ce va sa vie. cu schimb: trezirea, noaptea, orbecaiala, ziua. pana-ntr-atat cat sa te trezesti gata dependent.

re/ nastere

iti iei pumnul/ palma de la viata. la inceput te surprinde. la primul/ prima. te gandesti doar la felul tau de a fi, la modul in care ai/ nu ai judecat lumea, la cum ai respectat persoane, situatii. nu ti se pare o rasplata binemeritata. dar l-ai primit/ -o. te intrebi de unde atata agresivitate in actiunile unora. nu accepti, dar trebuie de-acum sa traiesti cu el /ea. pumnul/ palma de la viata. o buna perioada de timp esti ca si in timpul unei anestezii, amortit de-a dreptul, drept pentru care devii un soi de nesimtit. cand trece efectul esti ca dupa o operatie sau o lovitura zdravana, cand te dor toate. si dureaza. e ca o vanataie de-aia neagra, urata, care, in timp ce vrei sa treaca, se transforma luand culori care de care mai nasoale vinetii, galben verzulii de ti-e mai mare greata. in timpul asta degeaba vrei sa treaca, ai mereu vanataia care iti aminteste. la fel cu realitatea inconjuratoare, un pom, un parc, o banca, un raft dintr-un magazin. multe, daca nu chiar totul. ar trebui ceva ca o rezectie, sa stergi definitiv planeta si s-o iei de la capat construind. asa e mai greu daca nu poti s-o iei la goana, re-patriindu-te, in locuri cu totul noi.

acul de siguranta.

oamenii se tem de lururile pe care nu le inteleg. si, cred eu, se tem si mai mult, de cele pe care nu vor sa le accepte. si atunci apeleaza la prejudecati. ca nu degeaba zicea Ben Hecht ca "Prejudecata este o plută pe care mintea naufragiată se urcă şi vâsleşte spre siguranţă." ca oameni suntem. ne agatam mai mereu de cate-un carlig ce ne confera putina siguranta, luandu-l drept reper in clipele in care ni se misca pamantul sub picioare. pentru ca, nu-i asa? niciun cutremur nu ne poate deztabiliza pe de-a-ntregul, daca mentinem un punct de sprijin. asta-i ceva comun, cred, speciei umane. de-aici incolo apar diferente, ca, tot asa cum se spune, diferiti suntem, fiecare fiind unicat. unul isi alege o persoana, altul o cladire, altul un sentiment, altul o functie, altul credinta, punctul de sprijin reprezentand de fapt pentru fiecare cam acelasi lucru. o idee de care sa te agati in caz de restriste. care sa te faca sa te simti mai bine, in siguranta.

restul vine. de undeva. prin cineva. cumva.

ii ceata? sau is doar fumurile centralelor incalzitoare? sau, poate, doar nu vad eu bine. ma pierd. si-mi caut sensul. de jur imprejur. mi-e teama de indepartare, sa nu pierd si simtul materialului. la urma urmei, ai nevoie de o anumita siguranta cand pasesti dintr-o clipa in alta. cand se clatina, ametesti si tu. inaintezi catinel si pe masura ce se scurge increderea, ametesti si tu. incetinesti. apoi te opresti. si stai, hibernand, asteptand. nu doar primavara. ceva atemporal unde sa-ti faci toiag de speranta, care sa-ti sprijine mersul inainte. ca unui batran. sau unui copil, ce-nvata din nou mersul. depinde de tine pe ce cale alegi s-o iei. depinde de tine cata incredere si cata speranta reusesti sa aduni. deocamdata e bine ca esti contient ca trebuie sa te urnesti.
restul vine. de undeva. prin cineva. cumva.
"Cateodata simt cat de adanc sunt ingropate radacinile tristetii in desertul trecutului incat ma ridic si ma tarasc agatandu-ma de speranta dragostei." - Hutanu Robert

fereastra cu vise

ma protapi in geam. oleaca inghesuita, dar incapatanata, musai sa gust din fericirea alora de prin poze, intinse pe pervaz, linistite si zambarete. n-am parul lung, dar nu m-am obosit sa caut peruca, oricum nu ma vede nimeni. nici perechea de ciorapi lanosi n-am gasit-o, in schimb mi-am tras niste jambiere ponosite. nici cafea nu pot, ma supara rau fierea de ceva zile frown emoticon aproape ca ma-ntreb ce dreaq caut in fereastra grin emoticon nu am cum sa privesc in zare, ma impiedica zidurile vecinilor. ui' si la cosul ala, darapanat nevoie mare, mai oleaca si pica. noroc de fum. valatuci se isca puternic, se inalta, se rasucesc, formand vise. ca-n reviste smile emoticon calde, colorate, dragi, croite pe masura gaurilor din suflet, cu soare, senin si-albastru. urcand colo, in al noualea cer, unde ne-am dori sa fim fiecare. senzatii stranii, de corp plutind si o imensitate calda in piept. asa se simte fericirea? mai sa cad de pe linia ingusta a pervazului. chiar ca nu-i asa greu. si la indemana. usor incomod, dar se poate rezolva cu un pled sau o perna asezonata termopanului tongue emoticon cand se-aduna greii gri, hop la lumina. cat o mai dura si hornul vecinului, 'cosul ala, darapanat nevoie mare, mai oleaca si pica.'

de-ale tristetii

moment din-ala, de tristete, cand te simti al naibii de asortat cu plumburiul de afara. cand te zgribuli de frig doar cand vezi varful crengilor copacului din fata ferestrei clatinandu-se. cand simti ca-ti bate vantul ceafa, ridicandu-ti perii in pozitie de ostas. cand toate le vezi pe minus, undeva mai jos de nivelul solului, intrebandu-te cu voce tare cat de lunga a fost noaptea de-ai sapat intr-atat incat sa ajungi acolo. cand nu-ti trec prin creier decat curenti negativi, ce-ti trimit pana-n varful degetelor simtiri ponosite. ca vremea de-afara. cand citesti, intelegi si-ti imprimi vorbe de-ale Ilenei Vulpescu: “Infrant se simte orice om cand isi vede mecanismul existential demontat şi azvarlit intr-un vraf de piese, care, detsşate de complicatul lor ansamblu, devin niste jalnice rotite, suruburi si piulite, pe care nu mai dai nici doua parale.”
moment din-ala cand treci amenintator de la griul bacovian inspre negrul absolut. in care, cu ultime puteri, cauti pe rafturi interioare rezerve. pe care-ai invatat sa le pastrezi pentru zile sumbre. resturi de zambet, sclipiri jucause de privire, ramasite de raze din soarele de alaltaieri, ecoul vocilor copiilor. in care iei rotita cu rotita, surub cu surub, piulita cu piulita si, ca un inginer (ne)veritabil ce esti, injghebi alt ansamblu. pornirile artistice-i insufla viata noii infatisari, in fond, tot tu, ala cu bune si rele, doar (oleaca) resetat. :P