acul de siguranta.

oamenii se tem de lururile pe care nu le inteleg. si, cred eu, se tem si mai mult, de cele pe care nu vor sa le accepte. si atunci apeleaza la prejudecati. ca nu degeaba zicea Ben Hecht ca "Prejudecata este o plută pe care mintea naufragiată se urcă şi vâsleşte spre siguranţă." ca oameni suntem. ne agatam mai mereu de cate-un carlig ce ne confera putina siguranta, luandu-l drept reper in clipele in care ni se misca pamantul sub picioare. pentru ca, nu-i asa? niciun cutremur nu ne poate deztabiliza pe de-a-ntregul, daca mentinem un punct de sprijin. asta-i ceva comun, cred, speciei umane. de-aici incolo apar diferente, ca, tot asa cum se spune, diferiti suntem, fiecare fiind unicat. unul isi alege o persoana, altul o cladire, altul un sentiment, altul o functie, altul credinta, punctul de sprijin reprezentand de fapt pentru fiecare cam acelasi lucru. o idee de care sa te agati in caz de restriste. care sa te faca sa te simti mai bine, in siguranta.