moment din-ala, de tristete, cand te simti al naibii de asortat cu plumburiul de afara. cand te zgribuli de frig doar cand vezi varful crengilor copacului din fata ferestrei clatinandu-se. cand simti ca-ti bate vantul ceafa, ridicandu-ti perii in pozitie de ostas. cand toate le vezi pe minus, undeva mai jos de nivelul solului, intrebandu-te cu voce tare cat de lunga a fost noaptea de-ai sapat intr-atat incat sa ajungi acolo. cand nu-ti trec prin creier decat curenti negativi, ce-ti trimit pana-n varful degetelor simtiri ponosite. ca vremea de-afara. cand citesti, intelegi si-ti imprimi vorbe de-ale Ilenei Vulpescu: “Infrant se simte orice om cand isi vede mecanismul existential demontat şi azvarlit intr-un vraf de piese, care, detsşate de complicatul lor ansamblu, devin niste jalnice rotite, suruburi si piulite, pe care nu mai dai nici doua parale.”
moment din-ala cand treci amenintator de la griul bacovian inspre negrul absolut. in care, cu ultime puteri, cauti pe rafturi interioare rezerve. pe care-ai invatat sa le pastrezi pentru zile sumbre. resturi de zambet, sclipiri jucause de privire, ramasite de raze din soarele de alaltaieri, ecoul vocilor copiilor. in care iei rotita cu rotita, surub cu surub, piulita cu piulita si, ca un inginer (ne)veritabil ce esti, injghebi alt ansamblu. pornirile artistice-i insufla viata noii infatisari, in fond, tot tu, ala cu bune si rele, doar (oleaca) resetat. :P
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu