picuri instelati

acolo sus e un vis! cuprins in sfere inalte, albastru ca seninul, incatusat in nori...

mereu am fost atenta pe unde merg, inciudata de faptul ca-s o impiedicata :) m-am obisnuit asa, mai ales de frig, sa-mi trag capul intre umeri si sa inaintez rapid. am uitat sa privesc cerul, uitand ca acesta mai exista. l-am simtit tot mai departe, tot mai inghetat. incet, noroiul, mizeria si rautatea au cuprins cadrul privirilor si l-au supus. fac deja parte din propria-mi existenta. reziduurile sunt gri si bolnave ca si prezentul. intunecat si rece.

de unde sa stiu ca frumusetile zboara?

cuvintele uneori dor, gesturile pot fi dure. le-am inchis ascultarea pe timp nelimitat. inconjuratorul e atoatestiutor, mi se inoculeaza stiinte, procente, statistici. doar unicitatea se razvrateste mereu, iar timpul imi este potrivnic. nu-mi mai ascult nici macar eul, intoxicat de prezentul murdar.

uneori mi se preling clipele printre degete, alaturi de franjuri de sperante, lacrimi de iluzii. fara cuvinte, fara gesturi, fara desene. doar ritmat si colorat. ca natura primavara iubita deopotriva de oameni, animale, pamant si stele. cand ti-e prea greu, doar ascult-o. e undeva sus, trebuie doar sa ridici privirea din tarana. o auzi mereu, ascult-o doar o data.

poate o sa-i si raspunzi. lasa-ti sentimentele sa-ti transpire prin toti porii picuri instelati. arunca o melodie in mediu si lasa-ti frumusetea sa zboare...