castele de nisip

mda, despartirea doare... chirurgie pe viu, cum zicea, cine zicea? mai greu pan' ti-o recunosti si asumi, c-apoi vin toate! ceruri, nori si vijelii! cat doare o despartire?


"Datoria mea este să fiu sincer cu mine însumi." (George Călinescu)

dar stii ca atunci cand o faci, se naruie o intreaga lume? acel ceva care te sustine, dandu-ti impulsul minim pentru inaintare... se spulbera sensurile si izvorul existentei...

am visat, continuindu-mi visul indragostit si plin de multumire. dimineata m-a surprins racoroasa, expunandu-mi realitati crude pe cer albastru. durerea intensa taie si suspina, inecand intentii primavaratice. cu timpul va face loc letargiei si eternitatii supuse.

unu-unu

am un destin indivizibil... nu se imparte in, cu, intre si la nimeni! nici macar la mine insami! sau io oi fi totalitara liberului arbitru ?!

banalitati

"Cine suntem? Descoperim că trăim pe o planetă insignifiantă a unei stele banale, pierdută într-o galaxie ascunsă într-un colţ uitat al unui univers în care există mai multe galaxii decât oameni." - Carl Sagan

suspin

perdele de picuri impodobesc dimineata firava si intunecata... caldura, lumina,bucuria, speranta... stau laolalta in cremenea asteptarii... cu sufletul la gura... o zi cu alte suspine...

de fapt, nu lumea din jur ma omoara, ci propriile asteptari... le tin ascunse intr-o firida mica, abia indraznind sa le recunosc si pentru mine insami, d'-apai sa mi le si asum? dimineata-s fresh, adapate peste noapte cu visari secrete, spre dupa-masa incep sa se dezumfle, iar seara? seara arata ca un balon uitat zile in sir intr-un colt de atmosfera... dezamagirile le iau locul umflandu-se indeajuns de mult, incat sa deschida supapa lacrimilor... adorm tacut si umed, rasfatandu-ma cu visuri...

raspunsuri...

am o multime de intrebari fara raspunsuri, dar am si o multime de raspunsuri fara intrebari... pentru ca mi-e teama sa le pun, pentru ca deja cunosc raspunsurile si mi-e teama sa mi le insusesc ca reale. temerile nu sunt ceva nou, imi patroneaza existenta, fiind parte din zi; noaptea se odihnesc si ele, presupun... pentru ca nu am nici macar vise. le-am pierdut din aceleasi motive.
raspunsurile fara intrebari sunt doar vizitatori, umbla hai-hui si se opresc uneori in mintea-mi. dau cate-o tura, doua, trei, isca inceputuri de furtuni, trezesc resentimente si... teama, multa teama. reactia realului inchide orice posibilitate de comunicare. increderea a disparut si ea demult, fara putinta de intoarcere. pozitia devine incetisor cea a ghiocelului, apoi se ghemuieste mai mult, tot mai mult, cat un ghemotoc. ace si tacere. zambet timid si singuratate. umbre si intuneric. dorinta si pustietate. visuri si mister. real si luciditate. mereu...

mi-e dor...

mi-e dor sa-mi rasfiri parul, tachinandu-mi o suvita...
mi-e dor de amprenta sarutului din palma pe care s-o dezmierd zile in sir...
mi-e dor de vorbele soptite in minute furate...
mi-e dor de negandul sentimentelor...

mi-e dor......mi-e dor

pentru ca mi-e dor...
am o amintire de-o zi, stereotip dinamic a unor clipe sincrone... eu, tu si eternitatea.

imi desfac ziua in fasii de momente instaurate definitiv in amintire.

sarutari minuscule, mangaieri subtile, respiratia aproapelui tau.
soapte calde imi intarzie emotii.
umbre prelungi imi plimba oboseala, imprastiind-o in neant.
lumanarile isi fac jocul, iubindu-ti chipul si imprastiindu-l in zeci de oglinzi.
rasuflarea inceata imi alinta urechea, transformandu-se in bobite de soapte.
dorinta si nerabdare.
aburii se lovesc in mangaieri perfide, spargandu-se in alinieri umede de lacrimi. sunt atat de multe, scurgandu-se peste umbrele luminii si incetinind-o. strop dupa strop, sting viata lumanarii, alegand umbre intunecate. cu o ultima palpaire, ziua mea apune, stergand imagini si sclipiri.


zi de iubire... iubire de-o zi? devenita eternitate.

buna dimineata, Doamna!

o gamalie rosie imi saluta ziua, plimbandu-se cu nerusinare pe fereastra mea proaspat spalata. gandacelul minuscul, firav si colorat traseaza dare ciudate in propria-mi lumina. imi alinta privirea si-mi da binete, inseninandu-mi privirea. vreau sa-l iubesc si-l ating usor, dar fuge, zboara, apoi se intoarce sa-mi dezmierde palma. micuta, declanseaza un serial de imagini din copilarie in care le urmaream ca sa ne gasim norocul. de data asta m-a gasit el pe mine.
Lady Beetles sau gandaceii doamnei... subtil, ca intreaga lor existenta. alegandu-mi prezenta m-a declarat o doamna, in ciuda tuturor altor nenumarate semne ce vor sa contrazica asta.

micul meu alint de primavara, mascota efemera.

dreams

Nu am să încerc să te divid pentru a te cunoaşte. Tu nu eşti nici acest act, nici celălalt, nici suma lor. Nici acest cuvânt, nici celălalt, nici suma lor. Nu te voi judeca nici după aceste cuvinte, nici după aceste acte. Ci voi judeca actele şi cuvintele după tine. Îţi voi cere, în schimb, să mă asculţi. Nu am ce face cu prietenul care nu mă cunoaşte şi-mi cere explicaţii. Nu am putere să mă transpun în neputincioasă zarvă a cuvintelor.

Antoine de Saint-Exupery

o noua zi...

inca ma surprind diminetile insorite, razele oglindite si reflectiile de zambet :) bucuria vine la pachet in culori umbrite si promisiuni infinite, cam cat un curcubeu ! s-au adunat minuni intr-un ciob de vis imbratisat de soare. cu ochii intredeschisi, filtrand sperante, ziua incepe cu un zambet si buna dimineata!
sau, ma rog, asa ar trebui ca sa-ti fie de ajuns pentru intreaga zi!
Dumnezeu ne-a dat atatea zile ca sa fie un nou inceput in fiecare dintre ele. ar trebui doar ca, seara la culcare sa-ti adormi negurile, gandurile sumbre, cuvintele urate inmagazinate in auz, furiile de pe retina... sa adormi si s-o iei apoi de la inceput. ar urma un somn adanc, fara vise, in care sa te refaci de 'nereguli'.
o noua zi... in care sa nu existe intrebari fara raspunsuri si cuvinte fara ecou...

ca oricare alta...

cum e sa ai o zi a ta, chiar daca alaturi de toate celelalte surate din lume? imi raspunde sfios:nicicum, e mai rau... nu ma simt femeie. o lacrima surprinde obrazul, rostogolindu-se grabit spre gulerul inalt ce-i inabuse suspinul. cuvinte seci, inmuiate in venin ii razuie decadent prezentul. ascunsa intre pagini, varsa mereu cateva lacrimi, dar se bucura ca le mai are. nu-si imagineaza nimic, doar se taraste printre clipe. nu simte sarbatoare pentru ca nu este. nu primeste imbratisari, iar la urari de lamultianuri obligate e deja imuna.
observa uneori ca natura se trezeste la viata. primavara sfioasa saluta diminetile cu slabe raze de soare. e rece, iar fiorii ce o intampina ii trezesc durerile surde de umar. isi aminteste zicala din copilarie referitoare la soarele cu dinti, ce-i zgandarea mereu inchipuirea in cautarea lor. isi mai ia doar o haina, nelasandu-se inselata de incadevremele primavaratic. paseste afara din casa doar ca sa respire alt aer, apoi se intoarce la caldura cunoscutului.
deci, o noua zi... la fel ca oricare alta...

daca ii sa urasc ceva pe lumea asta este, cu precadere, lipsa de comunicare. asta pentru ca mie imi lipseste comunicarea si pur si simplu nu-i inteleg lipsa. lucrurile ar sta cu totul altfel spunand cum gandesti si ce-ti trece la un moment dat prin cap. cred, totusi, ca nu-i o lipsa ci doar o alta transformare. in care-i dai de inteles celuilalt ca nu-l interesezi si nu ai ce sa-i comunici. aici nu vorbesc doar de relatiile in doi, ci de comunicarea la mod general. sau poate ne-am pierdut cuvintele sau viata, in duritatea si viteza ei actuala ingheata orice urma de sentiment?

de soare...

e-o adevarata incantare sa deschid roleta si sa vad o raza de soare. zambesc automat ca raspuns la zambetul insorit. nu ma mai chinui in oglinda sa inlatur schimonoseala si sa-mi iasa liniuta perfecta. la cat l-am asteptat, ma uit, ii privesc prelungirile caldute si mai ca nu-mi vine sa ies din fereastra de teama de a nu-l pierde.

m-am trezit brusc. imi simt sufletul mai mare si-mi pare ca s-a intors viata. e anotimpul indragostirilor. e timpul sa ma regasesc si sa-nvat din nou sa ma iubesc. sa ma extrag din iarna prelunga, din hibernarea indusa. sa-mi regasesc curajul de-a privi lumea.
bine-ai venit, primavara!

de dor si soare...

o raza, doua, trei... le numeri ca pe oile legendare de adormit noaptea. doar ca astea iti produc bucurie. semiintunericul ne-a sfidat destul. dupa atata gri, dupa atatea zile in care soarele a furat culorile, le-a ascuns in nori si-a lasat orasul plumburiu, picatura de galben adusa de o raza de soare iti imprimavareaza si gandurile. si sunt atatea nespuse! firicele de muguri de ganduri existente doar, nerecunoscute nici macar propriei persoane. de teama. teama suprema de a nu le pierde sau, mai rau, de a nu le anula prin realitatile taioase.
e mai bine asa. traiesti cu vise si farame de sperante, asteptari neasteptate. acum, cu primavara, bobocii cresc, se umfla si crapa, izbucnind in toata splendoarea lor. le iei cu tine si zambesti caldurii induse de dorinte.
nu te mai intrebi: cine sunt eu? cine suntem noi?
e mare lumea, infinita-i moartea, viata are doar limite... jonglezi, faci slalom-uri si iesi la iveala. iti ispasesti trairile in ritmul tau. de-acum gata cu despicatul. a venit primavara. te iei cu natura de mana si te bucuri de nimicuri. si cine-i campion la nimicuri magnifice daca nu primavara?