cum e sa ai o zi a ta, chiar daca alaturi de toate celelalte surate din lume? imi raspunde sfios:nicicum, e mai rau... nu ma simt femeie. o lacrima surprinde obrazul, rostogolindu-se grabit spre gulerul inalt ce-i inabuse suspinul. cuvinte seci, inmuiate in venin ii razuie decadent prezentul. ascunsa intre pagini, varsa mereu cateva lacrimi, dar se bucura ca le mai are. nu-si imagineaza nimic, doar se taraste printre clipe. nu simte sarbatoare pentru ca nu este. nu primeste imbratisari, iar la urari de lamultianuri obligate e deja imuna.
observa uneori ca natura se trezeste la viata. primavara sfioasa saluta diminetile cu slabe raze de soare. e rece, iar fiorii ce o intampina ii trezesc durerile surde de umar. isi aminteste zicala din copilarie referitoare la soarele cu dinti, ce-i zgandarea mereu inchipuirea in cautarea lor. isi mai ia doar o haina, nelasandu-se inselata de incadevremele primavaratic. paseste afara din casa doar ca sa respire alt aer, apoi se intoarce la caldura cunoscutului.
deci, o noua zi... la fel ca oricare alta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu