si-a ales voit cerul plin de stele sfaramate. si inca le-a mai imprastiat si ea cu mana, risipind si ultima urma de disciplina.
l-a privit din nou. inca se complace in dezordine. intr-o asa-zisa uitare si nepasare. fatada. nu pentru altii, ci pentru ea insasi. o forma de razvratire, de negare, un soi de pedeapsa pentru propriile sentimente, nealese, neimpuse, doar prea participative in petecul ei de viata.
gandeste ca din punctul acesta pleaca prea multe drumuri, cele mai multe ducand spre excese si tragedii. ca-i plina lumea si mereu se gasesc pe undeva dezaprobari, fara pic de analiza a evidentelor. doar nu degeaba exista bau-baul acela numit gura-lumii, pe care-l numea cu prietenii din copilarie radio-sant.
nu vrea nimic. doar se intreaba uneori cata vointa si curaj iti trebuie s-o iei pe drumul bun. si care-o fi acela? poate sa-ti recompui cerul? n-ar trebui decat sa rezolve un puzzle, una din indeletnicirile preferate. doar ca asta ar implica mai multe, nu doar gandire mecanica si putina indemanare.
sau macar un petecut de cer. cat pentru o singura stea, care sa-i apartina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu