„Prabusirea omului intr-o realitate in care birocratia si puterea au luat locul metafizicii si zeilor. Pierdut intr-o lume de tuneluri si coridoare, scurtaturi si rascruci, intre peisaje intunecate si colturi obscure, omul tremura in fata inexistentei vreunui scop si a esecului oricarei comunicari.” - Ernesto Sabato
plina-i realitatea de false cuvinte, dulcegarii menite a iubi fortat lumi care nu-s ale tale. si cat de putin ti-ar trebui pentru o simpla fericire, aleasa multumire a dorurilor elementare. cat de anost-a devenit preocuparea de-a acumula prea mult pentru o singura viata...

umbre

" Stim ca un vis poate fi real, dar s-a gandit cineva vreodata ca realitatea poate fi un vis? Existam, desigur, dar cum, in ce mod? Asa cum credem, ca fiinte umane din carne si sange, sau suntem numai parte din cosmarul complicat si nelinistit al cuiva? " - "Jocul umbrelor"
*in loc de buna noaptea, vegheata de puterea miraculoasa a unui vis senin, al tau sau al cuiva!

intomnata

frântură de toamnă, azi tristă ca mine... mi-e cuibărită in suflet, foșnindu-mi gândurile pe alei de inimă albastră... frunzele morocănoase iși intorc partea mohorâtă inspre ziua mea, cuvintele-mi devin mute...
azi? e o zi fără mine ...

old roses

amintire? imagine? vers? patina vremii isi pune amprenta si asupra sufletului, sensibilizandu-l sau inraindu-l... sau poate dezvolta doar nitel egoism odata cu ticaiala din ce in ce mai ruginita a secundelor...
mi-astept seara, una dupa alta si ora dupa ora in desavarsirea eternului. caci nimanui nu-i place sa se joace de-a sfarsitul...
'na seara, vecine!

amortire...

ma pierd in dupa-amiaza linistita
prinsa-ntre trezie si visare
cumva, a lene impletita
cu neputinta-a nepasare

moment.
zi de toamna insorita.
poem.
fir de soare a splendoare.
tandem.
suflet-soare a culoare.
daca-ti rasfiri degetele, poti impleti un curcubeu din soare
daca-ti faci mainile caus, poti prinde picuri color de ploaie
daca-ti unesti palmele, poti sa le pastrezi laolalta
topindu-le si reinviindu-le dupa necesitati...

doar

n-am decat sa-mi iau amintirile, sa le strecor usor, in tihna, buchisind fiece fir. sa le separ ordonand, stivuind, impletind. din cele mai putin frumoase, sa iau doar invataminte, iar cele frumoase sa le pun pe-un raft, fara a le ridica in rang. la urma urmei, sunt doar trecut. apoi, sa-nchid usa, cu grija, sa nu ridic praful.

multumesc!

imi ascult vocea interioara, calma, sobra si totodata puternica
asa o aud eu, de aici, din exteriorul unei lumi nebune, prinsa-n vrtejul unei nebunii de preamariri, inavutiri si egoism feroce.
si-mi spun ca-mi par mult mai inalta decat sunt. :ochii imi sclipesc dintr-o oglinda translucida, ce-mi reflecta trecutul intr-un film scurtat. bucurii in ridurile fine de la coltul ochilor, restul trairilor in adanciturile ce-mi traverseaza fruntea.
doar ochii-mi sclipesc, transmitandu-mi parca o felie din tot optimismul din lume,
cat sa-mi ajunga pentru o saptamana intreaga.
mi-adun durerile la un loc, topindu-le-ntr-o lacrima si-i dau acesteia drumul din coltul ochiului trist, simtind cum mi se usureaza sufletul. imi simt privirea arzand si simt o mangaiere ce-mi striveste lacrima. apoi pe urmatoarea. si inca una,
cu tot cu drumul lor adanc si sarat. ma simt usurata.
cat sa-mi ajunga pentru o saptamana intreaga.
ridic privirea si-ti multumesc in gand, Doamne!

din intunericul meu, de noapte si mult gri, privesc lumina matinala a astrului ceresc, pe care-o simt in marea de ceata laptoasa, agat o raza si-o topesc in ochii mei, transformand-o in curcubeu.
iau aminte si ia aminte: toamna-ti va fi mai colorata, existentialele nitel mai indulcite, iar surasul se va lipi tam-nesam pe buzele-ti vinetii de intuneric, de noapte si mult gri...
ne fie zilele binecuvantate!

ramas bun!

nu poti sa nu privesti soarele molau in ochi si sa nu te bucuri de caldura-i si mangaierile intarziate.
nu poti sa nu vezi explozia de culori ce-ti desfata implicit toate simturile.
nu poti sa nu explodezi si tu a galben in mii de nuante de maro pamantiu si rosu navalnic.
nu poti sa nu spicuiesti din amintiri fire de praf si sa le cladesti laolalta cu dor.
nu poti sa nu-ti fie dor de tine insati.
nu poti sa te ignori in ultima zi de octombrie, alungand melancolii ce se revarsa.
nu poti sa nu iubesti toamna in ziua ei de sarbatoare repetata.
nu poti sa uiti sa-ti iei ramas bun de la octombrie.
in felul tau, indiferent care-ar fi!

nud

Am pierdut un cuvant, apoi altul, un gand, apoi inca unul, o amintire dupa cealalta, ramanand goala ca toamna asta hoata de timp, dar pustie... si mult prea rece pentru vise atat de lalaite, incat inca ard...

hai- hui

cutreiera mintea-mi hai- hui
si-o las.- cladeste
castele 'nalte de nisip
arzand de dor.- speranta
mai pune-un strop.- iubeste
un vis prea indelung
crescut.- gospodareste
pe crude realitati
cladit.- dospeste
din necesitati.
dorinta-i pune lustru
aurit.- iubeste
imagini colorate.
si-o las.
cutreiera hai- hui.

believe

ia un strop, pune-l langa alt strop, insira-le ca pe margele. acum, chiar nu mai conteaza daca-s stropi sarati sau doar picuri de cer. insira-i si gata. vezi? de-aia-mi place mie ploaia, poti sa-ti imprastii tristetea alaturi de necazul lumii. sunt clipe in care nici Dumnezeu nu ne mai rabda si dezlantuie cerul. uneori alene, a alinare, alteori, in ropote, a dojana, din cand in cand furtunos, a pedeapsa. intocmai ca sufletul nostru, se revarsa de preaplin, uneori a tristete, alteori, a neputinta, din cand in cand a renuntare. insira-ti lacrimile, una cate una, intocmai ca margelele. insira-le si lasa-le in voia ploii, iar necazurile in grija lui Dumnezeu. tu, doar crezi!

de... loc

drama nu se scrie in cuvinte.
se simte.
in fiece micron de carne sfasiata
in milimetru de suflet lovit
in randuri de dureri mistuitoare.
se vede.
in ochi stinsi
in privire abatuta
in fadul curcubeului din lacrimi.
se aude.
in rasuflarea rarefiata
in oftatul adanc
in falfaitul sperantei care pleaca.

:)

ma, e-al dracului de usor sa-ti compui o masca fericita cand sufletul ti-e sfasiat si ti se-apleaca umerii de greutati! se ia cu zambet! il asezi usor si-l prinzi de urechi cu doo ciupituri, care sa doara (neaparat!) si sa-ti aduca aminte de ce l-ai pus acolea! dupa oaresce vreme si uiti ca-i de fatada! ba, mai mult, ai un zambet tot de-a roata :D pentru una, doua persoane, apoi trei, apoi te-obisnuiesti cu minciuna si prinde la toata lumea! cand ajungi sa te crezi si tu, deja pornesti spre fericire

neant

poate pentru ca in gol nu te poti ancora, nici sa-ti agati un zambet, nici sa iubesti o vara, nici sa copilaresti sau sa povestesti ultimul film de la Mall. golul e gol si pana nu-l umpli, esti un soi de robot. restul e de poveste.

fluturi

“Daca te doare, plangi si-ti trece.… Plansul intareste pe om cum intareste apa clocotita lemnul.”- Fanus Neagu

iar de nu trece, lasa-te mangaiata de neant, de-o adiere si de-un strop de ploaie. alege din apropieri un suras, o culoare si-o alee. pierde-ti pasii, presarand dureri, lasandu-le-nsirate ca odata clipele ferice. fereste-ti privirea de curiosi, retine licurici de stele. inchide-ti pleoapele, strecoara-te in noapte, figurand in vise nebunesti. cand prinzi puteri, alege-o himera si iubeste-o pana devine realitate.
*in loc de vis si noapte buna!

e vreme
de-un plumb
de nor
de dor.

cârd de melancolii.

dans

ce-mi aduc aminte din toamna e doar un morman de frunze galbejite, din care nu se mai vedeau decat ochii, miros de umed si caldura mainii tale. necuvintele impleteau taceri acceptate, zumzetul gandurilor invocau eternitatea. dar n-a fost sa fie. privirea ta ma urmareste staruitor, faurindu-mi inca vise. mi-e teama sa LE renunt. ar insemna sa mor cate putin cu fiece pas.
doar sa-mi dansez tristetea, pe carari triste. cu solitudine sa-mi impac dorul. sa-mi descopar noi nuante. si poate, cuvinte noi. care ATUNCI nu-si aveau rostul.
ia-ma de mana, toamna si ma-nvata a visa din nou, dansandu-mi fiecare clipa!
*in loc de buna-dimineata!

viziuni

ti se scurg pur si simplu. emotiile. le simit cum se nasc, se scutura si cresc vertiginos.
simti o tresaltare puternica in adancul sufletului de fiecare data cand ceva te emotioneaza, simti fiori la acorduri muzicale ce-ti plac, iti scapa cate-o lacrima la vreun film sentimental, ba chiar doua la vreun happy-end, ca sa nu mai vorbim cum empatizezi cu cei suferinzi din juru-ti.
insailezi cuvinte tresaltate de emotii, lipesti lacrima cu zambet, aduni laolalta tresariri si atingeri fugare, le grupezi pe portative si le (in)canit cu un titlu mestesugit de nota acuta a tresaririlor inimoase.
cuvant din cuvant desenezi sentimente. rand cu rand pictezi trairi. ciudat, din tristeti reies culori puternice, vii, uneori crude, gata sa loveasca realitati, cu bucurii se estompeaza si se raresc. si cui nu-i place sa asorteze frumuseti?



oare de unde vine implinirea? colorand viata sau traind momente colorate?

pictura

din gand si dor
imi impletesc usor
senina zi cu soare.
in goana clipelor
insist s-aloc
un timp subtil,
culorilor.

asta a fost tot?

mi-am rasfoit trairile
retraind infrigurat
momentele zise importante.
am uitat din nou
micile bucurii
ce-ti asigura
continuitatea lina.
am pus semn.
am colorat fosforescent
fiece intersectie
aliniind optiuni.
zambesc cu albastru-verzui
fiecarei impliniri.
inrosesc asiduu
carari deja batatorite
de pareri de rau.
ma asigur incercuind innegrit
ca nu voi irosi timp
culegandu-le din nou
in urmatoarea vietuire.

inec inlacrimat
stupida intrebare:
asta a fost tot?

asteptari

asteptat-am zadarnic o zvacnire
sau poate macar un minuscul semn
pe care sa-l traim etern impreuna
sa ne fie tandem, iubire-indemn

lua-vom promisiunile-reguli zilnice
iar sarutarile ne fie aduceri-aminte
cu soarele privindu-ne complice
iubindu-ne tacut, in putine cuvinte

s-a scurs timpul, privesc amar
si-n lacrimi, clepsidra indoliata
necunoscand adancul cuvantului zadar
rimand cu iubire, rimand cu asteptata.

au imbatranit diminetile infinite
obosind in multiple ceasuri descompuse
s-au ridat, fiind de-acum seri prafuite
intepenite-n prelungite-asteptari apuse

imi aud inima zgribulita, batand in tacere
la nesfarsit aceeasi chemare ciudata
cu ample ecouri de teama si durere
ca nu reusi-voi sa te-ntalnesc vreodata

din seninul privirilor cerului
extragand seva trairilor zilnice
respir din zorii diminetii aburi
ametind tic-tacul clipelor silnice

loterie

sa te pricepi la un anumit lucru prin daruire, sa-ti placa si sa-l faci bine e un adevarat talent.
chiar si acela de a construi imagini. in mintea ta sau public. cele ascunse, cred, se numesc vise. fundatia viitorului, se zice. ceea ce sta la baza a ceea ce va fi. gandirea pozitiva, pentru bine, cea negativa, pentru dezastre. ai grija, asadar si construieste-ti frumos. adanc, serios gandit, armat cum se cuvine in valtoarea prezentului. desi, uneori, visele adevarate nu tin seama de realitatile dureroase, crunte. de-aia se si numesc vise. pentru ca sfideaza ceea ce este evident. dar tu continua si viseaza, cladeste-ti clipa ce va sa vie asa cum ti-o doresti. pentru ca, tot uneori, viata te baga-n seama si tine cont. doar uneori. asa ca si la loterie. caci ce altceva este viata?

copy/paste

iti repeti de multe ori ceea ce ai auzit de la altii, incercand sa fii de acord. uneori, ti le insusesti fara sa fii constient de asta. ca si aia cu etapele. s-a terminat o etapa din viata ta, e timpul sa incepi alta. ca si cum tragi o linie la sfarsit de pagina sau, ma rog, rupi o pagina din jurnal si scrii mai departe. daca stai si rumegi, ajungi, totusi, la alte concluzii. nici o etapa nu se termina definitiv, indiferent ce spun marii ganditori sau ce studii de caz au mai facut specialistii. raman mici codite, asa, cred eu, ca o prelungire taraita de cometa. ramane acolo, in suflet, o dara sapata, uneori alimentata de cate-o amintire fugara. de disparut nu dispare, a existat, asa cum a existat clipa aceea, ora aceea, anul acela, perioada in care a fost vie. important este ce invatam din ea si ce consideram bun in a 'purta' constient mai departe. asta ar fi ideal. de fapt, inconstient purtam mai departe nu numai invataminte, ci ganduri. uneori urate. amintiri. uneori neplacute. si timp. uneori scurs degeaba. ele fac parte din tine, chiar fara sa vrei, fara sa le accepti, fara sa le ierti. pur si simplu. pentru ca ti s-au intamplat tie.

daruire

ia-mi tamplele in palme
racoreste-le
umple-mi gandurile cu tine
inrobeste-le
simte-mi fricile
alunga-le
da-mi o raita prin simtiri
intuieste-le
alinta-mi dorurile
ostoieste-le
ia-mi in brate clipele
iubeste-le

ruga

in unele momente
ajungi intr-o rascruce
dai si de-un obstacol
nu stii-ncotro te-ai duce
pe umeri ti se-aduna
din plin. frici si nevoi
de nu mai vezi in juru-ti
nimic, doar te-ncovoi
tristete si durere
Doamne, pe-acest pamant
da-mi sa am putere
toata cata sunt.

iz de nicaieri...

“Copacii sunt efortul nesfârsit al Pamântului de a vorbi cu cerul.” - Rabindranath Tagore

Iubesc amintirea
viselor despre viitor
nechipului tau sters
inchipuiri.
Imbratiseaza-mi umbre
sopteste-mi stele
mangaie-mi simtiri
clipeste.
Din gand in murmur
saruta-mi fruntea
si gandurile-amare
iubeste.
Ia-ma de mana
si du-ma inspre inapoi
traieste-ma in clipe
divizibile cu doi.
Intre un tic al meu
si un tac al tau
gasi-ne-vom steaua
in alte pierdute si rare
infinituri.
Iarta-ma ca nu am indraznit
ca nu te-am intalnit
si nu te-am iubit
etern.
De-acum in nemurire
doar miroase a timp
si a iz
de nicaieri.

fa bine sa-ti pese!

“Tragedia acestei lumi e că nimeni nu e fericit, chiar dacă se află într-un moment de suferinţă… sau de bucurie” - Alan Lightman
uneori, nici macar nu-ti dai seama. alteori, realizezi ca esti nemultumit. vesnic nemultumit. poate asta e natura fiintei umane. sau face parte din impulsul spre inainte al autoevaluarii. dupa o anumita varsta te fortezi sa-ti pese. sa te bucuri de lucruri simple. nu tuturor le si reuseste. caci bucuria vine din suflet. cred ca de aici ar trebui pornit, curatate dezamagiri, regrete, amintiri negative, uri. s-ar mai indulci cicatrici, echimoze si rictusul ala pe care-l fortezi in fiece dimineata, doara te poti pacali pe tine insuti.
asadar, pune mana si incepe curatenia de primavara. de acolo, din interior. fa bine sa-ti pese.

poem

iti scriu. aici sau aiurea. daca m-ai vedea, sigur ai intreba: de ce nu telefonezi?
doar asa. unele lucruri stau mai bine pe hartie. unele lucruri se scriu incet, pe indelete, punand alaturi putina vraja, iubire, dispret, revolta sau ce-ti mai puie stocul sentimentelor la acel timp. gandind sau cutreierand alte vremi, alte bucurii, alte tristeti. sau dimpotriva. batand carari din viitor. la urma urmei asta sunt poemele, o stare, un soi de amintiri. cu si despre trecut. sau inspre viitor. indraznind sa-ti gandesti urmatoarele clipe, ca fiind aidoma viselor. gandeste-le. iubeste-le. inchipuieste-le. nu trasandu-le linii energice si conspirand pe tematici si puncte. doar lasa lucrurile sa se intample, sufla-le doar putina viata. intocmai ca intr-un poem.

linii

imi spal liniile fetei cu roua.
boarea rece a diminetii
imi infioara fruntea amortita de cosmaruri
linia dintre noapte si zi
imi scalda retina obosita
un tipat anost imi scrijeleste ruga
tunetul rasaritului
clatina echilibrul
dintre ieri si azi
dintre mine de ieri
si mine de azi
pierzandu-ma
in linia subtire a orizontului
nu mai sunt
nici macar o linie
in manunchiuri de vieti.

egoism

uneori cred ca am obosit
nu mai reusesc
sa fac diferenta
intre tic si tac
ma simt diferita
de tot ce ma-nconjoara
iar lumea mea paralela
e usor amortita
linistea n-o impart la doi
nici la trei, nimanui...
o pastrez pe toata
bubuindu-mi in urechi
scrijelindu-mi cu tacerea teasta
langa alte notari mai vechi
din alte timpuri si alte tristeti.

unde sunt?

unde sunt?
ma simt amortita
trecand prin timp
fara simtire
fara culoare
fara ganduri
asteptand primavara
sa ma urneasca.
ma priveste
cu ochi verzi imbobociti
mirosind a reavan
imprastiind culoare
fara sa ma sarute
trezindu-ma la viata.
pastrez amortita
si incapatanarea
sperand
in eternitatea
prezentului.

de vis

intr-o primavara
mi-am luat gandul
-necuvantul
ca la ceas de seara
sa-i dau drumu'-afara
duca-se
invie-se
din mugur de floare
incalzit de soare
cu stele-n cununa
luminat' de luna
peste vis
din ascunzis
pana-n zori de zi
s-o mai limpezi
peste noapte
fie fapte
amarul de razbuna
noapte buna!

adiere

vantul adie jucaus in largi raite molcome
zbarcind in adanc a naturii paloare
imprastie caldut-ciudate simptome
reflexii prelungi de lumina si culoare
pe ora ce trece-i tot mai usoara povara
din umerii grei- cocarjati de-o iarna intreaga
se cutremura pamantul, vine primavara
dreptul la viata al lumii, dezleaga.

hai, traiasca primavara!

hai, buna dimineata!
numai maine nu-i poimaine,
mai cat sa mananci o paine wink emoticon
chiar de ti-i rabdarea-n cui,
pan' la capat prea mult nu-i
maine vine primavara
plin de flori va fi pe-afara
gaze, oameni, animale
umplu-si camarile goale
de caldura, dor si soare
dupa iarna, nimeni n-are.
du-te iarna, gri si-amara
hai, traiasca primavara!

dezacord

"Primăvara s-a întors. Pământul este precum un copil care ştie poezii." - Rainer Maria Rilke

o simt in aer
si ea pe mine
altfel nu m-ar bantui
nici pe mine
nici noptile-mi
in raite jucause
saltand
adulmecand
aduce-a reavan
imprastie proaspat
timid coloreaza
si-ale mele vise
si-a mea mica lume
in adieri timide
renascand
si zambind.

azi

mi-e capul greu
sustinut pe palme
mi-e mintea-n ceata
de ganduri calme.
mi-e dor sa nu-mi mai fie
dor. caci tot ce am
revelatie cam tarzie
e azi.

reflexii

M-am privit in oglinda
si-am adresat un
cine esti tu?
imaginii de acolo
mai presus de reflexia
materialului.
Am fost surprinsa
de poticneala
raspunsului
mai presus de privire.

scaieti

primavara din suflet da pe dinafara. cu multe retineri si strangeri de inima. cu temeri. de inceput. de sfarsit. de explozii, nenumarate. ca orice primavara, descatuseaza. inclusiv rautati.

inserare

se scurge ziua, simt cum se duce
cu tot cu vlaga.
rumoare si lumini coboara sa se culce
si umbrele dezleaga.
eu stau inert, insir cuvinte ratacite
de-atata vreme.
de teama nespuse, cu dor faurite
triste poeme.
noaptea ma-mpresoara incet si solemn
cu dens intuneric.
abandonez total, uitand sa pun semn
la viata, generic.

insuficient

am asteptat iarna
doar ca sa-mi scriu ganduri
pe alb imaculat.
se duce iarna si n-am gasit
niciun petic care sa rimeze
cu furtuna ce mi le starneste

ganduri

o graunta pitica de frica
sade-nghesuita
intr-un colt de suflet.
o strivesc apasat
cu o alta frica cat o furnica.
ritmicitatea fricilor
imi infioara
monotonia zilelor.
ma ratacesc in suspansuri
masurate in bubuieli de inima
candva... mi-am pierdut eul
fara frici.

disperare

m-am agatat de-o raza de lumina
filtrata printr-un stor murdar si ponosit
de-o lume monstruoasa si haina
sa-mi port destinul inspre infinit

teama

m-am trezit hotarata
sa-nfrunt dimineata
sa o privesc solemn in ochi
si sa-o-ntreb de drumul meu
de azi.
s-antepenit desteptarea
undeva intre doua lumi
luna s-a scurs cu o parte din noapte
uitand sa dea stafeta
soarelui.
undeva, intre noapte si zi
undeva, intre iubire si ura
undeva, intre rai si iad
undeva, intre calm si potop
in alb-negru.
m-a invadat teama
inundandu-ma cu o jena vinovata
in a-mi pune mereu intrebarea
cum ar arata lumea
fara dimineti.

zori

cu imaginatia la brat cobor
malul abrupt
imi tin respiratia, mirata
de agresivitatea vantului
pe care-l stiam de briza.
ma-nfig cu putere in nisip
ascultand muzica valurilor
le aud dublu, ca-n ghiocul scoicilor
din copilarie.
privesc in larg, asteptand dimineata
pe un tarm pustiu
alaturi de-o mare agitata.
imi cearta pescarusii nemultumiti
invadarea intimitatii
si-un caine ma latra
pe mine
cu tot cu dimineata.

pe inserat

de cu seara. ia-ti intunericul si te du. cu el, in el, primprejur. suficient cat sa te simti tu si cu tine. pe de-a-ntregul, sa nu uiti nimic. croieste-ti visul asa cum iti doresti mainele, tinand cont de amanunte, rotunjind colturi, colorand griuri, luminand unghere ascunse, eliberand dorinte uitate. cat sa te simti bine. doar cu putina atentie la intensitate, altminteri, ziua te va prinde obosit. o sa-ti placa. si-o sa mai vrei. si maine si poimaine si-n alta zi ce va sa vie. cu schimb: trezirea, noaptea, orbecaiala, ziua. pana-ntr-atat cat sa te trezesti gata dependent.

re/ nastere

iti iei pumnul/ palma de la viata. la inceput te surprinde. la primul/ prima. te gandesti doar la felul tau de a fi, la modul in care ai/ nu ai judecat lumea, la cum ai respectat persoane, situatii. nu ti se pare o rasplata binemeritata. dar l-ai primit/ -o. te intrebi de unde atata agresivitate in actiunile unora. nu accepti, dar trebuie de-acum sa traiesti cu el /ea. pumnul/ palma de la viata. o buna perioada de timp esti ca si in timpul unei anestezii, amortit de-a dreptul, drept pentru care devii un soi de nesimtit. cand trece efectul esti ca dupa o operatie sau o lovitura zdravana, cand te dor toate. si dureaza. e ca o vanataie de-aia neagra, urata, care, in timp ce vrei sa treaca, se transforma luand culori care de care mai nasoale vinetii, galben verzulii de ti-e mai mare greata. in timpul asta degeaba vrei sa treaca, ai mereu vanataia care iti aminteste. la fel cu realitatea inconjuratoare, un pom, un parc, o banca, un raft dintr-un magazin. multe, daca nu chiar totul. ar trebui ceva ca o rezectie, sa stergi definitiv planeta si s-o iei de la capat construind. asa e mai greu daca nu poti s-o iei la goana, re-patriindu-te, in locuri cu totul noi.

acul de siguranta.

oamenii se tem de lururile pe care nu le inteleg. si, cred eu, se tem si mai mult, de cele pe care nu vor sa le accepte. si atunci apeleaza la prejudecati. ca nu degeaba zicea Ben Hecht ca "Prejudecata este o plută pe care mintea naufragiată se urcă şi vâsleşte spre siguranţă." ca oameni suntem. ne agatam mai mereu de cate-un carlig ce ne confera putina siguranta, luandu-l drept reper in clipele in care ni se misca pamantul sub picioare. pentru ca, nu-i asa? niciun cutremur nu ne poate deztabiliza pe de-a-ntregul, daca mentinem un punct de sprijin. asta-i ceva comun, cred, speciei umane. de-aici incolo apar diferente, ca, tot asa cum se spune, diferiti suntem, fiecare fiind unicat. unul isi alege o persoana, altul o cladire, altul un sentiment, altul o functie, altul credinta, punctul de sprijin reprezentand de fapt pentru fiecare cam acelasi lucru. o idee de care sa te agati in caz de restriste. care sa te faca sa te simti mai bine, in siguranta.

restul vine. de undeva. prin cineva. cumva.

ii ceata? sau is doar fumurile centralelor incalzitoare? sau, poate, doar nu vad eu bine. ma pierd. si-mi caut sensul. de jur imprejur. mi-e teama de indepartare, sa nu pierd si simtul materialului. la urma urmei, ai nevoie de o anumita siguranta cand pasesti dintr-o clipa in alta. cand se clatina, ametesti si tu. inaintezi catinel si pe masura ce se scurge increderea, ametesti si tu. incetinesti. apoi te opresti. si stai, hibernand, asteptand. nu doar primavara. ceva atemporal unde sa-ti faci toiag de speranta, care sa-ti sprijine mersul inainte. ca unui batran. sau unui copil, ce-nvata din nou mersul. depinde de tine pe ce cale alegi s-o iei. depinde de tine cata incredere si cata speranta reusesti sa aduni. deocamdata e bine ca esti contient ca trebuie sa te urnesti.
restul vine. de undeva. prin cineva. cumva.
"Cateodata simt cat de adanc sunt ingropate radacinile tristetii in desertul trecutului incat ma ridic si ma tarasc agatandu-ma de speranta dragostei." - Hutanu Robert

fereastra cu vise

ma protapi in geam. oleaca inghesuita, dar incapatanata, musai sa gust din fericirea alora de prin poze, intinse pe pervaz, linistite si zambarete. n-am parul lung, dar nu m-am obosit sa caut peruca, oricum nu ma vede nimeni. nici perechea de ciorapi lanosi n-am gasit-o, in schimb mi-am tras niste jambiere ponosite. nici cafea nu pot, ma supara rau fierea de ceva zile frown emoticon aproape ca ma-ntreb ce dreaq caut in fereastra grin emoticon nu am cum sa privesc in zare, ma impiedica zidurile vecinilor. ui' si la cosul ala, darapanat nevoie mare, mai oleaca si pica. noroc de fum. valatuci se isca puternic, se inalta, se rasucesc, formand vise. ca-n reviste smile emoticon calde, colorate, dragi, croite pe masura gaurilor din suflet, cu soare, senin si-albastru. urcand colo, in al noualea cer, unde ne-am dori sa fim fiecare. senzatii stranii, de corp plutind si o imensitate calda in piept. asa se simte fericirea? mai sa cad de pe linia ingusta a pervazului. chiar ca nu-i asa greu. si la indemana. usor incomod, dar se poate rezolva cu un pled sau o perna asezonata termopanului tongue emoticon cand se-aduna greii gri, hop la lumina. cat o mai dura si hornul vecinului, 'cosul ala, darapanat nevoie mare, mai oleaca si pica.'

de-ale tristetii

moment din-ala, de tristete, cand te simti al naibii de asortat cu plumburiul de afara. cand te zgribuli de frig doar cand vezi varful crengilor copacului din fata ferestrei clatinandu-se. cand simti ca-ti bate vantul ceafa, ridicandu-ti perii in pozitie de ostas. cand toate le vezi pe minus, undeva mai jos de nivelul solului, intrebandu-te cu voce tare cat de lunga a fost noaptea de-ai sapat intr-atat incat sa ajungi acolo. cand nu-ti trec prin creier decat curenti negativi, ce-ti trimit pana-n varful degetelor simtiri ponosite. ca vremea de-afara. cand citesti, intelegi si-ti imprimi vorbe de-ale Ilenei Vulpescu: “Infrant se simte orice om cand isi vede mecanismul existential demontat şi azvarlit intr-un vraf de piese, care, detsşate de complicatul lor ansamblu, devin niste jalnice rotite, suruburi si piulite, pe care nu mai dai nici doua parale.”
moment din-ala cand treci amenintator de la griul bacovian inspre negrul absolut. in care, cu ultime puteri, cauti pe rafturi interioare rezerve. pe care-ai invatat sa le pastrezi pentru zile sumbre. resturi de zambet, sclipiri jucause de privire, ramasite de raze din soarele de alaltaieri, ecoul vocilor copiilor. in care iei rotita cu rotita, surub cu surub, piulita cu piulita si, ca un inginer (ne)veritabil ce esti, injghebi alt ansamblu. pornirile artistice-i insufla viata noii infatisari, in fond, tot tu, ala cu bune si rele, doar (oleaca) resetat. :P

zi

si daca e iarna si ploua, n-ai decat sa-ti iei picaturile si sa le aliniezi cum iti spun piticii tai. mai da-le-ncolo de astre, mereu iti incurca trairile, starile, neintamplatele. confunda clipele cu orele, minutele cu anii, creand suspiciuni in cursul vremii, derutand tot ce apare in cale. caldura ta sufleteasca, aia de-o tii ascunsa, sa nu pari vulnerabil, le va da picurilor o stralucire aparte. s-o vezi numai tu, indulcind mohoreala inconjuratoare. o sa ai astfel o multime de sori, cat sa-ti ajunga intreaga zi. zi calda. zi cu zambet.