de seara

ti-as mangaia obrazul... solemn, decis, staruitor,
ti-as saruta o pleoapa,
ti-as rasfira parul c-un deget
si te-as privi o seara-ntreaga.
nu, nu m-as plictisi ascultand tacerea
masurata in batai de inima
si imbratisari...

luna

uite luna! '-i numai una
glob de gheata, sus, pe-o sarma
stelele-i sporesc lumina;
doua isi plutesc sfarsitul
poarta-si trena-n alba urma...
un nesomn plus o dorinta
ascunsa-n falduri sufletesti
fac un vis de-o-ntreaga viata
sau viata-n vis, cat s-o iubesti.

viata in caus.

"Oare poţi să fii fericit...?... şi, dacă da, la ce oră?" - Frederic Beigbeder

tin pumnul strans. il privesc. mic, cu incheieturi albite de stransoare. in caus am pus tot ceea ce cred eu ca m-ar face fericita. oare? si-l tin strans, sa nu-mi scape. dar si in aparare, caci... de pui raul inainte, cum ai putea suferi o noua dezamagire?
si poti fi fericit traind in causul tau? da, daca ai avut grija sa cuprinzi acolo si fiinte dragi, amintiri frumoase, zambete si, tinand cont de invataminte, putina incredere in viitor. doar acolo. in causul tau.

amintiri...

privesc in urma si ma iau fiorii. usor, asa, pe nesimtite, pana cand ajung sa tremur de-a binelea. iar gandurile-mi dau tarcoale. si tot nu realizez. cum te poate surprinde realitatea, cmu poti avea zeci de reactii la un eveniment si cum de ai ales-o exact pe aceea.
iar treaba aia cu: ia-ti jucariile si pleaca s-a intamplat de-adevaratelea. tot copil mi-s, doar ca jucariile mele erau vii, la randul lor copii, doi copii frumosi, speriati atunci, cu priviri haituite de intrebari a ce va urma? si-a urmat si urmeaza in continuare. cursul vietii. nu s-a intrerupt. uneori poticnit, uneori lejer, mai strangand din dinti, mai zambind amar.
lacrimile mele si-ale lor s-au uscat demult. in incercarile de-a duce prezentul demn, in straduinta de-a avea zambetul mereu pe chipuri ostenite. poate doar eu? imi place sa cred ca n-a lipsit nimic, ca am fost si sunt o puternica in incercarea de a duce mai departe viitorul, de a creea amintiri in liniste, frumoase, fara frici. desi mi-au lipsit mangaieri, o imbratisare, un sarut pe crestet care sa ma aduca iar in starea dreapta, sustinandu-ma.
ma mai aplec uneori, gandindu-ma cum ar fi fost. daca. daca as fi fost fericita, daca as fi fost iubita, daca as fi fost mai buna, mai ingaduitoare, mai... mai... n-a fost sa fie.
imi dau drumul la lacrimi in ploaie sau noaptea tarziu, desi stiu ca atunci nu are cine sa mi le stearga si sa ma stranga in brate. merg inainte pana cand. imi strang in gand copiii in fiece seara, urandu-le vise senine si promitand sa fiu mereu: mama.

va fi

in clipele acelea in care simti ca totul e bine, ba mai mult, exceleaza, cand multumesti celui de sus ca ti-a dat exact ceea ce avea nevoie propria-ti persoana, nu te pierde cu firea. nu uita sa iei bucatele din sentimentele de preaplin, euforie, multumire sufleteasca. nu te lacomi, ia macar putin din ele, cat sa nu-ti stirbeasca prezentul si pune-le deoparte. pentru zile gri. nu, nu negre, alea nu le indulceste nimic. gri. cu norisori de ploaie, cu cerul stand sa se pravale, seri inciudate, in care-ti plangi de mila sau zile in care jelesti viata intens, pana la hohote si muci, de nu-ti ajunge ditamai rola de hartie de la Lidl. atunci fac bine firimituri de fericire trecute, care sa dea o tenta rozosina griului neutru. si sa te scoata la liman.
la urma urmei, atunci cand te superi si simti ca ar fi cazul sa-ti iei jucariile si sa pleci, ce altceva sa iei cu tine? in bocceluta, cand pasesti spre viitor? exact speranta asta, ca va fi bine. poate si ceva amintiri. de bine. si cert, nepersonalizate. doar tu si sentimentele tale. spre maine. spre senin.

revelatie

iubire de-o clipa
intens de nefireasca
si scurta
scurta, cam cat o viata... in care sa traiesti intens ca sa-ti ajunga... si in care sa nu trebuiasca sa-ti pui intrebari de genul:
poti sa mai ramai putin?
mi-e teama de ce va sa vie
si singur
si intuneric...
si foame- foame de dor
sau dor de foame...

o eternitate de intrebari fara raspuns
sau doar revelatie?????

*unele intrebari nu merita raspuns

ca bine zicea Camus: Toţi oamenii simt, într-un anumit fel, o duioşie a vieţii. Este cea care îi ajută să meargă înainte, cea către care se întorc atunci când sunt epuizați și storși.
cu alte cuvinte un 'ceva' al tau care sa te motiveze.

de toamna

ma-mbrac in toamna asta calda
nuante pretioase incalzeasca-mi privirea
imi infasor la gat un curcubeu ingalbenit
contrastand abrupt cu nemurirea.
imi tarsai papucii, imprastiind
mormane de frunze aritmetic aranjate
in asta toamna nu tinem seama de reguli
asorta-vom sentimente obsesiv colorate.

minciunele duminicale

ma, chestiile astea cu minciuna is tare al naibii. simt uneori ca o apreciez (chiar daca minimalist) pentru starea aia de bine pe care o insufla. atunci, pe moment. iar daca intuitia te zgandare si nu-ti da pace, o inlaturi, cotind-o si pastrand euforia clipei. si gasindu-ti scuze de genul alora cu trairea prezentului, fara a mai tine cont de invataturile trecutului si nici de durerea viitorului. nu degeaba se tot spune ca e benefic sa traiesti acum, ca maine cine stie daca mai vine. si le iei de bune, ideile, chiar daca-ti contrazic simtirea, nu numai pentru ca le vezi si auzi mereu( ca in politica- indobitocirea multimilor), ci, cum spuneam, pentru starea de bine pe care ti-o dau.
iar cand cazi, cazi abrupt. fara doar si poate. tot asa. cu sufletul dezgolit, mai adaugand cate-o scrijelitura adanca, pe care nu mai reusesti s-o oblojesti in asta viata.
asta daca cumva ma mai intrebam:
de ce mint oamenii?
de ce ne mintim pe noi insine?
de ce inchidem ochii?

poverile sunt pentru umeri destul de tari ca sa le duca

“Poverile sunt pentru umeri destul de tari ca să le ducă”- via Sorin Tudor


Nimic în lumea asta nu ne poate distruge, dar ne putem distruge singuri tânjind mereu după lucrurile pe care nu le mai avem – și gândindu-ne tot timpul la ele.

Nu mi-a plăcut niciodată să adun cioburile sparte şi să le lipesc la loc, spunându-mi că vasul e nou. Ceea ce s-a spart, s-a spart; și prefer să-mi amintesc cu plăcere de vasul întreg, decât să-l am înaintea mea și să-i văd crăpăturile tot restul vieții mele.

Viața nu se află sub nicio obligație de a ne da ceea ce așteptăm noi de la ea.

Toți oamenii fac ceea ce cred că trebuie să facă, nu gândim și nu făptuim toți la fel și nu e drept să judecăm pe alții după noi înșine.

Te-ai gândit vreodată că și cea mai puternică dragoste poate să se sfârșească?

Nimeni nu poate merge mai departe împovărat de amintiri dureroase!

La urma urmei și mâine este o nouă zi.

Margaret Mitchell- Pe aripile vântului

zori

umbre prelungite din noapte
intuneca parte din zi
luptandu-se
cu partea insorita
a sufletului meu
un intuneric
cu un picur de curcubeu
fac un zambet firav
cat o buna dimineata

intrebari

se sting stelele
una cate una
umbrele devin
tot mai intunecate
orbecai pe-ntuneric
cautand
asteptand...
oare mai rasare luna?

capete

te astepti sa ai mai mult timp decat este... cert ii ca, la un moment dat, cred eu, de la o varsta-ncolo :P, te alipesti noianului lumesc care ajunge constient de limitele timpului. si-ti propui frumos, ordonat, in fiece dimineata sa traiesti intens. numai ca nu ti se arata. cel putin, nu zilnic. si ajungi spre seara, in prag de adormire, proaspat spalat, aerisit si calcat in piju-miju, sa-ti dai seama ca nu ti-ai respectat planurile de cu dimineata. si-o iei de la capat cu promisiunile-ti. din nou si din nou. pana o dai oleaca spre depresie, cand se-aduna zile netraite, scurse printre ganduri, idei si vise, intocmai nisipului prin gaoacea clepsidrei. si ti se pare ca ai obosit s-o iei mereu, mereu de la capat. pentru ca, te-ntrebi, cate capete exista? iar existentiala maxima: cate capete poti duce?

nu te pune-mpotriva!

cand tacerile zgandare
gandurile scriu... vise
fa-le partieeeeeeeee!

siraguri

uneori e benefic sa ti se aduca aminte de ce ai luat, la un moment dat, o anumita decizie. chiar daca doare. pentru ca, drept ii, te face sa privesti in urma, sa revezi anumite intamplari, rascruci, cai, momente. care, asa-i?, de multe ori dor. pe moment. caci apoi nu fac decat sa-ti intareasca(,)convingerea ca esti pe drumul bun. sau, ma rog, ai luat-o pe calea buna. grija doar sa nu te abati. :D

dor

doar: mi-e dor de mine.
cred ca exista ceva frumos in orice ratacire
speranta
si momentul regasirii
cand totul pare
este
miraculos

e in regula sa plangi...

e in regula sa plangi- se spune. chiar daca lacrimile ti se usuca pe obraz, formand dare adanci in liniste, in siguranta, in speranta. sau poate doar asa pare.
e in regula sa plangi- se spune. chiar daca lacrimile-ti sunt sterse de propriul copil, ce se incrunta, formand riduri dureroase in propriu-ti suflet.

e in regula sa plangi
iti racoreste flama de durere
sufletul inspicat de vise frante
se usureaza
greutatile oftate se impart
intre lacrimi
ce simplu ar fi
de balasturile s-ar duce
la vale
lasand loc senin
pentru noi aripi.

dor

mi-as dori
sa-ti vad urmele pasilor
conturati
in nisipul clepsidrei
visurilor mele

tomnatica

nici c-as dori sa fie altfel. toamna
doar calma, liniste si susur
doar priveliste- dorinta si culoare
curcubeu de ganduri
intensitate si splendoare...

de... loc... de... timp

mai mereu si-a simtit viata cumva traita de-un tert intr-o telenovela. asta mai nou, caci la inceputuri nu cunostea cuvantul tele-novela. de-abia tarziu, dupa revolutie au inceput importurile de de toate.
si tot mai mereu s-a intrebat ce-ar scrie daca s-ar hotari sa-si aminteasca. ca in memorii.
nici n-ar stii de unde sa inceapa.
clar nu-si amintea clipe de bebelusi. desi i-ar placea sa-si aminteasca mangaierile mamei, mirosul ei, sticluta de lapte, imbratisari si alte tandreturi. nu. timpurile acelea parca n-au existat.
din amintirile altor persoane dragi isi inchipuie doar.
...zile de vara toride, ciment fierbinte, pamant cald si apa din belsug. de la furtun. zambeste la efect: noroi dispus in stropi pe alocuri, in rest o mazga completa, asa, din cap pana in picioare.
plus poze. multe poze. acum, privind in urma isi da seama c-a avut o copilarie adevarata, obisnuita, de copil obisnuit, de-o normalitate abrupta spre fericire. doar ca, nerealizand asta la timp, acum striveste lacrimi intre gene, zambind a pareri de rau.
poze vesele cu bebe cu picioare ridicate si gura cascata a raset.
poze suparate, in costum marinaresc, cu pantaloni scurti, desi pe vremea aceea( si nu numai) adora rochite si detesta tunsoarea scurta. chiar chelie in cateva fotografii, in intregirea mitului cum ca parul va fi mai des si mai frumos la maturitate.
cu mama si tata in concedii anuale, de op'shpe zile, de la sindicat, aproape de fiece data in alt loc, ca desprinse din concursuri de "hai sa ne cunoastem tara". dar cu cat drag si strangere de inima le priveste acum... si pe cele de pe litoral, cele de la Amara, Sovata, Ocna Sibiului, Felix si cate si mai cate. sau cu cate un copil sau mai multi, cu care mai pastra legatura luni bune prin scrisori...

moment...

momentul acela in care ti-e teama. de esecuri. momentul acela in care ai inima cat un purice. in care uiti sa speri. doar alimentezi frici.

iluzii...

la unii, toate durerile se acumuleaza in suflet. se aduna laolalta, inghesuindu-se, sa incapa cu toatele, protejandu-se. ciorchine se fac, pe nesimtite. cand ti se intampla tie, la un moment dat te trezesti cu ditamai bolovanul care te trage in strafundurile tristetii. incerci sa iesi, dar nu e prea usor. ti-e teama sa deschizi zagazul lacrimilor, de teama sa nu te ineci. ai mai trecut tu pe acolo si abia te-ai mai oprit. asta... pentru ca tu simti. dar cand se intampla celui de langa tine? probabil ajungi sa te simti stanjenit, umbli in preajma lui ca pe oua, de teama sa nu le spargi. iar uneori e prea tarziu sa-l mai poti sprijini. degeaba... nu o sa reusesti sa cunosti un om pe de-a-ntregul nicicand.

de m-as pune pe vandut iluzii, as face afacerea anului. le-as putea vinde oricand, dar si mai mult, acum, in preajma sarbatorilor. cati doritori n-ar fi! cati singuratici asteapta al douasprezecelea ceas cu speranta? o iluzie ar mentine vie speranta, iar cu speranta mai traiesti. chiar febril cateodata.


uneori apreciez minciuna pentru binele facut asupra psihicului pe o perioada determinata!

nelimite...

lumea asta evolueaza.
in pas rapid, mult prea rapid.
ai ramas in urma, privind cumva cu mana streasina si ochii mijiti, neminunandu-te de stralucire.
alergand, te-a cuprins oboseala, trantindu-te in trecutul apropiat.
cu un rand, traducand un ropot de ploaie si-o mireasma de salcam, poti plamadi un vis pe care sa-l modelezi dupa bunul plac.
sufland peste el un ciob de speranta, arunca-l inspre ceruri sa invie.
inchide ochii si crede.
inchide ochii si spera.
inchide ochii si traieste.
intens.
macar in saptamana asta speciala. (sau din cauza ei.)
in care minunile nu au limite.

randuri, ganduri... ultime

Un geniu isi ia ramas bun - Ultima scrisoare - Gabriel José García Márquez

"Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.
As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.

As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.

Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor...

Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata... N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii... Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.

Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune "te iubesc"si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui "imi pare rau", "iarta-ma", "te rog" si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine."

balon...

... caci nu exista nimeni fara trecut...
... caci nu exista nimeni fara amintiri... chiar de si le reneaga... dar poti lua un album nou, cu file albe, pe care sa incerci sa-ti scrii viitorul... desi nu rareori vei recurge la randuri din istorii deja scrise...
si pentru ca:
demult credeam in vise. mai credeam ca, luandu-mi avant, le pot arunca spre ceruri, sa-si gaseasca implinire.
demult credeam in dorinte. mai credeam ca, punandu-le-ntr-un balon, le trimit spre zari, sa-si gaseasca implinire.

astazi nu mai cred in baloane. cred c-am gresit. e timpul sa-mi tin visele aproape, sa inaintez odata cu ele.

de-aseara...

e seara.
cuminte.
miroase adanc a primavara.
de-ar lumina toti licuricii din privirile-mi, ce noapte!

mirifica ne fie.

roua primavaratica

ma, de cate ori ti-a fost rusine sa plangi? sau, ma rog, rusine ca plangi. iar de te-or podidit lacrimile intr-un spatiu public, ti-ai spus: iar ai pus-o, soro. degeaba cica-i bine sa te exprimi si "lasa-ti sentimentele-n voie", ca parca nu rimeaza cu privirile furise pe care le surprinzi asupra ta si te-ntrebi de cele mai multe ori: "oare ce le-o trece astora prin minte vizavi de moaca mea plansa"? zice ca-i bine sa-ti strigi durerea, s-o urli chiar, cu tot cu sentimente negative, dureri de cap si nastrusnice interpretari ale negrului mat.
asadar, scapa de anxietati si striga mult si tare! tranteste angoasele, incetineste suspinele, stergeti mucii si iar striga. pana se preschimba oftatu' intr-un trilurit, ca, ce naiba? doar vineeeeeeeeeee primavaraaaaaaaaaaaaa!

taceri

crosetezi povesti. sa le spui copiilor la culcare. le insailezi din bucatele de inima, doua imbratisari si un pupic de noapte buna. mereu cu peronaje carpite pe loc din imagini trecatoare, din realitati sau doar inchipuiri. dar mereu cu bun sfarsit. si invataminte. si esti multumita... pentru ca te asculta cu ochi mari si zambet la final. cand te gandesti in urma, revezi acele seri, dorind cumva sa le reinvii. pentru ca nu te gandeai ca povestea ta va avea un rau sfarsit si invataminte. nu mai esti multumita. nu te mai asculta nimeni cu ochii mari si zambet la final. copiii au crescut si nu mai cred in povesti. iar tu... tu? ti-ai pierdut cuvintele, personajele si povestile. le-ai ingropat adanc odata cu visele ce isi continuau povestea dupa noapte buna. ai alaturi tacerea. tovarasa pe viata. oricum va fi ea.

busola

Doamne, ce ti-e si cu busolele astea!
ai avea impresia ca odata pierdute, te risipesti.
fara identitate si fara valoare ai fi ca si cum nu.
te-ai gandi ca fara un scop si fara vise, te prapadesti incetul cu incetul.
te-ai gandi ca fara iubire, viata nu exista.
ciudat, scriptele gresesc. uneori ai nevoie de o pauza, chiar si de la visat, chiar si de la mers inainte, chiar si de la iubit, chiar si de la orice altceva ce credeai ca ar trebui sa fie centrul unei vieti echilibrate.

desi, uneori, e bine sa mergi fara sa ai o directie binestabilita, important este sa mergi.
ca o frunza, batuta de vant.

nu pieri. esti cantonat in existenta pana la final, oricare ar fi el.
uneori, e mai bine sa nu stii.

n-o fi chiar ignoranta secretul fericirii?

eternitate

lasa-mi palmele sa-ti mangaie chipul
desenandu-i clipe fericite
pentru timpul in care masura-voi
eternitatea dintre noi

seara

seara pasilor pierduti
in umbre de stele palide
abia luminand
drumul ce ne desparte

primul/ prima

a venit! ar fi venit si daca nu l-am fi intampinat cu atata zarva.
o fi mai bun? o fi mai rau? ajunga-l ura(tu)rile noastre din urma. alea multe cu 'fieca'. de-ar fi sa fie atata, ar exploda! si de-abia s-a mijit, saracu'.
ce stie el, ca l-om sarbatori inca ore multe. zile chiar, pana-ncolo, dupa sf.Ion. daca nu pana de Paste. ca romanu' care se respecta.
io zic doar s-avem grija, sa nu-l inecam, ca sa ne fie sanatos.

prima zi din an, zi nesfarsita, timpul nici macar nu se taraie, sta pe loc. cu tot cu noi.
primul zambet, primul gand, primul... ca si cum am fi la inceput de drum. ca si cum "cele rele, sa se spele", ca si cum "cele bune sa se-adune". nu poti trage brusc linie.
poti avea doar sperante. multe. ca de inceput de an.
si ganduri. frumoase. ca la prima cafea din an.