o zi

asta a fost una din zilele alea. in care simt nevoia sa ma despoi de haine elegante,tepoase sau sumbre, tocuri inalte si masina. in care aleg un drum mai lung si-o iau la pas , nu oricum , ci cu destinatia zilnica , la servici.merg strengareste, imi pun zambetul de ziua aceea si privesc oamenii-n ochi.si nu numai.ma intristez uneori de tristetea lor,ma bucur alteori de raspunsul vreunui copil la zambetul meu. ii flutur un salut din degete si-mi surade incantat.imi zvacneste inima a bucurie si mi-e de-ajuns pentru intreaga zi.azi am cunoscut doua cirip-ele si un caine. tot azi n-am mai simtit teama si nevoia de a ma feri din drumul lui sau a ma urca undeva, mai sus de privirile sale.
l-am simtit alaturi pana la destinatie,pastrand acelasi mers strengaresc. si luminite in priviri.
mi-a fost de-ajuns intreaga zi.

hibernare

Intuneca-ma, ploaie, cu norii tai grei,
presara-ma cu temeri de toamna pustie,
pastreaza-ma-n caldura ochilor tai
si-n vis colorat de frunza aramie.

adoarme-ma in fosnet de frunze pierdute
si pasi zgribuliti pe alei bantuite,
viseaza-ma-n valuri de lacrimi cernute
si-mi taci,leganandu-ma-n preludii tacite.

fastaceli...

nu se simtea in largul ei exprimandu-si sentimentele in public.la fel cum nu se pricepea sa primeasca un compliment.nu i-a reusit nicicand ,cu orice strategii abordate.un soi de inadaptare.de lumi privite prin filtrul ochilor personali.ii placeau doar lucrurile directe, sincere si oarecum transparente.cu putina imaginatie le putea da orice culoare.
ca si lacrimile.fara lumina, dar cu nuante de fericire/bucurie sau de suparare/tristete .
ca si ploile . aducand prospetime unei atmosfere apasatoare
sau adulmecand tristetea si amestecandu-se cu lacrimile.
fastaceala asta o darama. n-o poate ascunde si-si intoarce inutil obrajii rosii si ochii stralucitori.
oare cum arata lumea prin ochii celorlalti?

tomnatic...

s-a dus vara...incet ,incet dorurile prelungi transforma ardoarea intr-o dragoste defuncta.

iubita mea -vara- se pierde lasciv in umbre desfasurate pe aleile din parc, pe care ma plimb frenetic ,cu grija de a nu ma pierde si pe mine.ma doare tipatul ei de ramas bun , care mi se rasfrange in inima prin ecouri prelungite , suieratoare ce-mi sfarteca auzul.ma doare nefiinta ei si-mi tac soaptele cu lacrimi.imi adun amintirile , putin din caldura ramasa si le salvez in zambetul flusturatic al toamnei. imi lungesc plimbarea ,constienta ca urmatoarea va fi un drum spre necunoscut la brat cu proaspatul anotimp.ma voi imbraca in frunze si-mi pregatesc trupul sa- ti respir culorile...toamna.

bobul de mazare

m-am trezit ...ciudat...cumva cu inima mica, cu teama de-a trage adanc aer in piept . pasi mici, asadar... in intampinarea unei zile mari.asta, ca sa fiu optimista si sa dau naibii teama care tine mortis sa-mi fie tovarasa de drum.drum intunecat, intortochiat ...incerc s-o pacalesc si s-o iau pe aratura.in mare parte imi reuseste, dar ramane un strop , ca un picur de ploaie ce se lungeste, lasand dara clara de indoiala.
ciudat cum un bob mic ( mai stii printesa si bobul de mazare ? )iti poate aduce o sumedenie de sentimente.simti exaltarea sufleteasca,umflarea lui in pene si satisfactia de dupa. ca o gospodina ce-si priveste placintele ...de drojdie.de multe ori ramasite si/sau nimicuri.mult mai putin ca-n anii mult anteriori.ciudat.am vedenia unui suflet stafidit, uscat de tristeti , neajunsuri si neimpliniri. da' ii un vis urat! dau din maini , bat bine aerul ,alungand cosmarul .si-o iau din loc . vitejeste,cu pasi mici...in intampinarea unei zile mari.langa mine, ca o umbra,bobul de teama.

e toamna iar....

tacerile-mi vorbesc undeva intre suflet si univers pana cand teama imi suprima gandurile.drumul intins desfasurat sub pasi-mi sprinteni isi etaleaza ingustimea si monotonia.infinitul ma deprima impingandu-ma undeva spre cer intr-un vartej ametitor, de unde nu ma scapa decat vointa de a nu ma mai pierde. ma opresc si ma confund in toamna , in betia ei de culori, frumusete natanga si nedescoperita.fosnetul imi impleteste suspinul deprimant cu un curcubeu delirant si-mi da de veste bucuria fiecarei clipe.
valsul toamnei imi incanta auzul si-mi danseaza duminica .tristetea cedeaza in fata pastelului tomnatic . e tarziu...de cand n-am spus cu zambet : e toamna iar!

mi-e dor...

ultima s-a spart.s-a desfacut in mii de cioburi colorate,sfarmandu-mi universul , credinta si increderea.ma zoresc sa merg cat mai departe, dar uneori cate un ciob imi mai sfarteca pielea , lasand lacrimile sa se-nsire pe un obraz brazdat de viata si durere.
am dat sonorul mai tare la tot ce ma inconjoara faptic , m-am infipt in imaginatie, dand irealului putere de decizie asupra timpului.am ocolit drumuri batute , chipuri cunoscute si am fugit de orice imagine vadit tulburatoare.am ales cai ocolite , oameni fara chip si cuvinte alese.natura nuda , simplitate si pagini nescrise. pe care sa-mi pun dorurile .mi-e dor sa dansez cu stelele si sa joc sotron cu luna.mi-e dor sa ma plimb prin ploaie si sa alint roua dimineata.mi-e dor de lucruri demult uitate, mi-e dor de sentimente netraite.mi-e dor sa-mi fie dor.
ma destind intr-un abandon total , fara sa cer iertare nimanui.poate doar mie.

dulce-amarui

destinatie perfecta pentru indragostitii de dulce si aventura.abandonarea in ciocolata. mai mult, exponential de ciocolata.dulce-amaruie.ca si placerile vinovate, iubirile imposibile si aripile frante 'nainte de descinderea in paradis.de foc si pasiune ne'mplinita. ardoare patimasa si seminte de canicula,arsita-mprastiata in vene si moliciune impatimita. de selectionat clipe clare,atent separate de rutina si gusturi echivoce.pleoape intredeschise, placere infinita si picaturi de ciocolata. calda, dulce-amaruie.ca dragostea.

silence..

urasc necuvintele si lucrurile neterminate , dezordinea si supararile obscure . detest stinghereala indusa , lacrimile, tacerea privirilor si zambetele-a drama...

dimineti

diminetile sunt numai ale mele :)le iubesc intr-un spatiu atemporal. doar eu, cafeaua aburinda si amortirea. privirea mijita si molateca imi absoarbe o non-energie nevinovata. nici macar nu rostesc cuvantul incerc. ma pierd in alungiri de nopti instelate si pur albastrite, ferecate-n egoismul placerilor efemere. le pastrez doar pentru mine, fara altruismul moralitatii. mi le dedic cu o siniubire feroce pret de o fericire intensa.

:)

sunt prea ancorata-n realitate, cu gust amar de nedreptate.stii tu , de zi cu zi.
cica... e benefic sa te iei cu natura la tranta, sa te intreci in visari, adieri si decoruri.asta-i reteta incercata.no,hop si io!
imi amintesc reteta si descind in parcuri,le iau la rand si gust din stradania naturii de a fi la inaltimea betoanelor si macadamurilor ingerate de oras.
alei umile, prafuite, iarba arsa de arsita,tristete nemarginita.caut natura !
o gasesc intr-un final, intr-o margine de parc,umbroasa,linistita si servila-imi pare. frumoasa.ma asez, deranjand-o din intimitatea ei, ridic ochii si privesc cerul printre crengile tomnatice.inchid ochii sa aplic reteta si raman asa, studiindu-mi pleopele pe interior.mult.
"do'nsoara, te simti bine ?"
se pare c-am calcat in spatiul intim al altcuiva :)
morala: dragoste cu forta nu se poate! ia viata incet, la pas, traieste clipele scurte cu pasiune maxima.ca si cum ar fi viata ta!

condens de suflet

cica se vede tristetea din inscrisuri.
depresia strapunge valurile incetosate de zambete si raspunsuri obscen de ok-ate.
'geaba surasuri, hohote silite si prefacatorie, nu tine.

sufletul musteste de sentimente expirate in total dezacord cu lumea ,out of moda actuala ,tradand batranetea sufleteasca si melancolia.
'geaba casa pustie,strazi luate la picior , detectiv de locasuri ascunse-n natura devenita datoare cu epurarea privirii,tot uitaturi de-alea fixe mutate din tavanul obscur in mutenia naturii,fagasuri adanci pe acelasi drum,praf in acelasi birou,aceeasi nepasare si privire ce strabate prin si printre lucruri.aceleasi necuvinte sapate-n comunicare. schimb suprem de atitudini si visari.
avans de batranete.de toamna obosita, privita ca avanpremiera de iarna grea.si lunga. si intunecata.

randuri mov

le regasesc in varful penitei, mai mereu, in special in zilele intunecate,ingandurate si triste.am invatat sa nu-mi retin gandurile, sa le-nsir ca margelele colorate pe un fir subtirel de ata.le sustin cu grija, indiferent de moliciunea lor,asortandu-le cu sinceritatea imperfectiunii mele.nu am invatat inca nedurerea cuvintelor aruncate in graba,respingerea urateniei si trivialitatii inconjuratoare.ma dor dorurile-mproscate si imprejurarile neterminate.nu vreau sa invat sa-mi cern sentimentele,asadar si randurile sunt mov , in stare bruta.imi plac nelimitatile.

'na dimineata!

am invitat toamna la o cafea si mi-a fosnit dimineata,aducandu-mi in dar o raza supla de soare si o adiere lina sa-mi incante ziua.mi-a zambit larg,aranjandu-si cu grija mantia de frunze colorate.
'na dimineata !

tenebre

fuioare de ceata m-au cuprins incet, gratie nonsensului si neclaritatii .mintea si-a incetinit valtoarea neuronilor,transformandu-le dansul intr-o lentoare putin agitata.inertia ii loveste, snopindu-le bruma de ordine si imprastiindu-i in dureri.tumori imi cuprind centimetri , privandu-ma de mine si de libertate.imi simt bratele grele,umerii s-au aplecat, cocosandu-ma de incertitudini ... viata pare grea si multa...decenta s-a pierdut in fum ,iar cumplitul isi impleteste drum catre infinit.incordarea impietreste realul.intunericul imbratiseaza temeri si-si intinde covor nesfarsit. acele de amorteala isi pierd din intensitate,o dara dulceaga ma cuprinde ,genele se zbat usor ,apoi cedeaza...
noaptea e un sfetnic bun !

verde

invidia . stupida si infecta.o vad meschina si umila, fara motive concrete ca sa merite traita.si totusi...schimba oameni,transforma relatii,distruge prietenii .aiurea.

rasarit...

mi-a rasarit inca o zi :) au mijit zorii si mi-au scaldat dimineata in portocaliu sagalnic. fereastra plina de lumina si-a primit autozambetul de zi cu zi,iar sufletul ghiontul spre fericire.
buna dimineata!

natural...

cat de usor te poti obisnui cu o minune! in fond si la urma urmei e doar o alta noutate in viata ta, pe care trebuie s-o percepi, s-o pipai si s-o accepti intre tabieturile tale.simplu.

Noapte buna!

unde-s visele? de ce nu mai visez? ma simt frustrata de lipsa lor si incerc metode de recuperare descrise pe site-uri la fel de stupide,dar resuscitarea lor pur si simplu nu-mi iese.ma intristez cand realizez ca visele mele n-au murit,ci le-am omorat eu. in momentul in care incetezi sa speri si sa visezi cu ochii deschisi,iti condamni si visele.la somn.

luna neplina

solitara,luminoasa,alba si semeata se proiecteaza pe-o intindere infinita si intunecoasa . stupid de mare printre cioburile de lumina,le protejeaza cu grija materna.intinde cate-o dara cazatoare spre mangaierea temerilor ,luminarea negurilor si imbratisarea licuricilor.solitudine eterna. raceala si semetia ei iti da fiori si te invata un raspuns pentru vremuri grele.condamnata in eter iti inspira frumusetea singuratatii si al nonverbalului.o privesti timid si simti cum ii picura dragoste din gene si-i incremenesc fiori.plapanda si lucida vaneaza durere si suprima deznadejde.
singuratate ...inumana.subtila si tacuta.tacita si ireversibila.frumoasa si monstruoasa totodata. vesnica.

fiori de toamna...

miroase-a toamna! stiu c-am mai spus asta, dar o ziceam asa, in gluma, inca incalzita si totopita de canicula.acu' na! mai "trage"cate-un fior de vantulet usor care ma cutremura incet.doar dimineata devreme si seara tarziu ,dar pot sa-l evit retragandu-ma mai devreme in casa, dand vina pe intuneric.plimbarile se lungesc ,scutite de osteneala caldurii.starnesc norisori de praf si fosnet de frunze molatice si ingalbenite.simt fiori de toamna,calzi inca, lacramosi si imbacsiti.penelul incepe a picta culori inedite,curcubee si curbe mieroase.mirific! ochii si sufletul se incanta,neuronii se lenevesc... de teama ! de vise in alb inghetat,friguros, in picaje libere de melancolie si deznadejdi!

iar acas'

m-am trezit amortita dintr-un somn adanc,de-ala in care poti sa fii strabatut cu tancul si nu te obosesti sa misti vreun dej't ...imi simt extremitatile ca pe niste extensii straine,fata buhaita, ochii mici, adanciti si mintea scursa printre neuronii pietrificati...ma vad de undeva de sus,o mogaldeata ghemuita,clipind nedumerita in incercarile disperate de a descifra functiile vitale suspendate undeva pe peretele din fata,ca un tablou realizat de cosmaruri.
o adiere imi nelinisteste firele de par obraznice,cateva raze de soare imi picteaza genele in portocaliu,aerul imprumuta din culoarea mierii.imi recapat simturile si ma cuprinde o bucurie nemarginita.ma intind alene, mormai usor si toate celulele imi striga : ce bine e acasa!