tacerile-mi vorbesc undeva intre suflet si univers pana cand teama imi suprima gandurile.drumul intins desfasurat sub pasi-mi sprinteni isi etaleaza ingustimea si monotonia.infinitul ma deprima impingandu-ma undeva spre cer intr-un vartej ametitor, de unde nu ma scapa decat vointa de a nu ma mai pierde. ma opresc si ma confund in toamna , in betia ei de culori, frumusete natanga si nedescoperita.fosnetul imi impleteste suspinul deprimant cu un curcubeu delirant si-mi da de veste bucuria fiecarei clipe.
valsul toamnei imi incanta auzul si-mi danseaza duminica .tristetea cedeaza in fata pastelului tomnatic . e tarziu...de cand n-am spus cu zambet : e toamna iar!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu