foc

sperantele nu tin loc prezentului trairilor,
doar mocnesc, intretinand supravietuirea
pana cand.

temeri...

ma tii de maini si ma privesti in ochi. adanc.
c-un deget imi inlaturi suvita indaratnica de pe frunte
imi strivesti privirea cu un zambet
atat de frumos
cat toate temerile mele...

duminicala

" duminica este pentru cei batrani si obositi, duminica este pentru casatoriti, pentru indragostitii fericiti. Cei solitari sunt vinovati de starea lor si duminica este pedeapsa pentru cei vinovati. In ziua aceasta lunga este tot atata loc pentru dragoste, odihna, bucurie, cat si pentru suferinta sau celebrarea suferintei. Niciodata nu te-am iubit mai mult decat duminica. Numai duminica reusesc sa te urasc atat." - Anka Kowalska

plutind

"Iubirea imi ajunge, caci iubirea imbratiseaza deopotriva pe oameni si pe Dumnezeu, viata si moartea. Iubirea cea mare e aici, in odaita aceasta. O respir in fiecare clipa. E in mine si in afara de mine, in tot cuprinsul infinitului. Cine n-o simte nu traieste aievea, cine o simte traieste in eternitate. Cu iubirea in suflet poti trece pragul mortii, caci ea stapaneste si dincolo, pretutindeni, in toate lumile existente si inexistente...
Viata omului nu e afara, ci inlauntru...in suflet. Ce-i afara e indiferent. Nu exista. Numai sufletul exista. Cand nu va mai fi, sufletul meu va inceta de a mai fi tot restul....restul....si totusi restul hotaraste soarta sufletului meu....si restil depinde de alt rest...
M-am amagit cu vorbe, parca viata s-ar calauzi cu vorbe.
Acum plutesc intre viata si moarte, intre cer si pamant, ca omul care si-a taiat craca de sub picioare si asteapta sa cada fara sa stie barem unde va cadea...." - Liviu Rebreanu

tarziu

ia-ma-n causul palmelor
sufla-ma incetisor
topeste-mi teama
imprastie-mi singuratatea
da-mi drumul la vise
si-nvata-ma sa iubesc

rece

uneori un suflu inghetat nu face decat sa-ti mareasca frumusetea, sensibilitatea si sa-ti purifice gandurile...

spicuiri... de sarbatori...

cred c-am fost cuminte. sau macar m-am straduit.
cred ca dorinta mea a atarnat prea greu in sacul mosului cu scrisori.
daca nu mai stiti cum e sa plangi de fericire, pot sa va spun eu! ti se pune-un nod in gat, respiri ca pestele pe uscat, ti se bulbuca ochii, mintea o ia razna, iar explozia aferenta e uda. tare. uitasem cum ii.
iar cand mosul mai e si-un copil prea devreme maturizat, care-ti da sansa sa ai propriul tau "urs de strans in brate cand mi-e greu"(citat din blogu-ti), clipa asta bate toate filmele,
iti aduce aminte, toanto, ce inseamna cu adevarat bucurie!


cu-al doilea mi-au pus capac: inca unu' sunt pe plus! cu, cadourile, zic! ala negativu' si-o pierdut demult influenta.
parc-am schimbat rolurile acu' io-s piciul, iar copiii-mi sunt mosi. exact cand si unde trebuie si exact cum ziceam: "iti aduce aminte, toanto, ce inseamna cu adevarat bucurie!". si da, simti ca esti acasa, acolo unde esti cu cei dragi!
alinarea ce mi-au adus-o in clipele astea fac cat toate bogatiile din lume! sa-mi traiasca 'mosii' si s-avem sarbatori binecuvantate!

mosul mi-a fost cu adevarat darnic anul acesta, aducandu-mi surprize una dupa alta. iar eu, care credeam ca-s beton armat in de-ale sentimentelor, frate cu sloiu' de gheata, m-am trezit pisand ochii, cumva pe neasteptate. si nu numai. unde, de regula, turui ca o moara stricata, cand ma simt asa, surprinsa in mod placut, mi se blocheaza biscuitii si nu mai scot o vorba. ca nu le mai gasesc. cuvintele.
mi-am mai revenit si acum pot multumi din suflet celor responsabili >:D<

sa avem Sarbatori frumoase!

ura...

cand cu atata nepasare si raceala ai tivit
un suflet dezgolit si-ncrezator
cu talpa de bocanc si ura l-ai strivit
simtindu-te grozav de tare si impunator.

ma-ntreb mirat cu ce e viata ta mai buna
cand ai dorit cu atata patos si-'ndarjire
sa colorezi in negru cu-o patima nebuna
o existenta, caci razbunarea-i doar o amagire.

si nu te simti deloc cum ai fi vrut sa fie
ca ti-a ramas in interior un soi de hau
sa-ti fie de-un regret - o vesnicie
sa-nveti ca: de nu poti face bine, macar sa nu faci rau.

radiografii...

zice ca la sfarsit de an se fac bilanturi. nu prea crezi c-ar fi benefic anul acesta pentru tine. un an greu,tulburat si pustiu nu-ti prea vine sa-l bagi in statistici. nu stii daca a fost plin de dezamagiri sau doar s-a tarat fara noima. nici daca te-a durut ceva sau doar te-au doborat lipsurile. nici daca loviturile ti-au provocat rani adanci sau doar te-au impins spre mai departe.
uneori mai citeai recomandari, psihologie. randuri cu incurajari, cu pansamente si teorii de genul: orice sut in fund e un pas inainte, esti tare, esti puternic... ai renuntat. ii deja stereotip. poti spune c-ai devenit AS in remedii de tot soiul pentru a obloji ranile sufletului. ba, mai mult, le repeti mereu si altora, doar, doar ti-or intra si tie printre neuroni. incet, incet ai reusit sa vezi ca a fi doxa de teorie interminabila nu-i suficient, desi-i plina literatura de specialitate, ce sa mai vorbim de paginile de socializare.
probabil si ceilati si-au dat seama. hai sa fim pozitivi. ai mai gandit-o; de atata gandit pozitiv, ai ajuns sa vezi in cruci. si ganditul asta trebuie sa porneasca de undeva. si, daca tu esti trist, unde sa-si infiga radacina? ca ai invatat sa-ti lipesti un zambet pe fatada, sa raspunzi la intrebari de cum iti merge: de la foarte bine-n sus, sa faci fata unei reuniuni cu brio, dar mai apoi sa cazi odata cu inchisul pe interior al usii de la casa. nici nu mai vrei sa stii cum ar fi sa faci o radiografie sufletului, ca-l simti ferfenita. de fapt, l-ai simtit. acum ai devenit imun. amorteala ce te-a cuprins, intr-un fel, este benefica. iti indruma pasii spre unde-ti e necesara prezenta si te-aduce inapoi acasa. si-ti repeti: o fi mai usor in prag de sarbatori...

cat de mult si cat de tare...

... iti dezvalui sufletul? cata incredere mai poti avea dupa ce toate investitiile ti-au fost rasplatite cu raceala, respingere si lacrimi (chiar daca ascunse si nestiute)? ca doar esti barbat, la naiba, nu poti sa-ti pisi ochii fiecum.
un soi de update la marturisiri.
da, n-am uitat - spicuiri de suflet, adunate din ceea ce-ti prisoseste. cam aspru spus. toate-s adunate, acolo inauntru, pentru ziua aceea. cand o vei descoperi pe ea, cea care merita.
pana atunci, n-ai decat sa faci pe duru' si nepasatoru', cum ca-ti merge bine, n-ai tristeti si iubesti viata. chiar asa, anosta. chiar de-ti gasesti oleaca rostu' dupa ce ingurgitezi o hrana buna si dai peste cap cateva pahare de tarie, care te ridica undeva, mai sus, vazand realitatea-n roz. asa, ca un pitzi. nu, n-am crezut nicicand ca-i gen (doar)feminin.
si, daca vezi ca asta ajuta, iti doresti tie insuti, sarbatori inecate!

marturisire...

nu stiu daca-i chiar marturisire sau doar iti scuipa sufletul ramasite.
ca stai sa te gandesti ca iar esti singur de sarbatori. nu, nu asa cum gandesc altii, o sa-ti gasesti o aparitie stralucitoare la brat, probabil, ori tu, ori cu bunavointa vreunui prieten, insurat sau la fel de innegurat ca tine. singur iti este interiorul, iti plange uneori, dar trebuie sa fii tare, asa cum stie toata lumea, ca barbatii E porci si nu sufera niciodata.
halal de sufletul lor. sau o fi numai de-al tau?
de te pui pe analize, nu ajungi la niciun rezultat, nu ajuta sa atribui cuiva vreo vina, ei- una anume sau lor- femeilor din viata ta sau chiar tie insuti. nu stii cat ar mai conta, poate doar sa tragi vreo invatatura, dar cu asta nu se ocupa femeile? de ce trebuie ca barbatii sa fie altfel? tu stii bine ca si sufletul lor plange.
daca stai sa-ti aduni toate sentimentele si sa tii seama de ele, mai, mai ca dau pe dinafara. ai de daruit atata! doar ca ai ghinionul sa nu gasesti persoana potrivita sau, ma rog, disponibila in acel moment sau sa-ti impartaseasca simtamintele.
la o adica ai putea sa-ti recunosti ca te sperie viitorul insingurat, pustiu si nu te mai incanta sa te intorci seara in luxul pustiu si fara personalitate al casei tale. te precipiti si cauti in fiece chip ce-ti trece prin fata ochilor o viitoare partenera, dar nu esti sigur ca vrei s-o gasesti in baruri, in mall-uri sau in fast-food-urile unde-ti iei pranzurile intarziate. nu-ti plac nici intalnirile aranjate.
si uite-asa, te cuprinde deznadejdea si-ti surprinzi chipul imbatranit si trist.
din nou singur in fata sarbatorilor pe care le percepi in ultimul secol monstruoase!

tacand

nu am cuvintele la mine
m-au parasit urzind
perete infinit/iv cu nepasarea,
dar am in amintiri un Mos Craciun
trecand c'-un laser si citind
subtilitati din gand in gand
si-nscrisuri tainice tacand.

somn

am ales sa nu-mi deschid ochii in zori
a odihna de pleoape obosite
a pierdere scantei de prea multi sori
sculptand in vise irosite...

prea multe cai se-abat ratacitor a renuntare
in tumultul nebun- a vietii intersectie
cu pieptul plin pozand a decorare
cu rani adanci sapate a disectie...

fie-mi de-un somn prelung si calm
sub mantia de ninsoare rece
plapuma alinatoare de puf alb
necuvantand si nesperand ca trece...

sansa

mi-a cazut o frunza
apoi inca una
am pierdut-o pe urmatoarea maine
un maine ciudat de alb si de clestar
stau pe intinderea inghetata
si privesc de jur imprejur
frunzele-mi ratacite
doar ma rog
sa nu adie vantul
sa mi le risipeasca
acum sau pana la primavara
cumva
as vrea sa le lipesc inapoi.

magie

se facea ca eram copil
asteptand un Mos Craciun
mai mult decat generos
desirand magia speciala a noptii
licarind artifici(i)/al tristeti
neiubind racelile lacrimilor pustii
impresurand calduros necuvintele din noduri inghitite
sculptand sori uriasi din gheturi netopite
de-a lungul interminabilului (ano)timp

provocare

"Fiecare provocare sau obstacol pe care il aveti de infruntat este pur si simplu o sansa deghizata.” Donald Trump

dar cand sunt mai multe? astfel incat trebuie sa faci un adevarat slalom doar ca sa privesti inainte?
clar! te afli intr-o intersectie aglomerata. te asezi, respiri adanc si... dai cu banu'. nu de alta, da' sa stii pe ce sansa pariezi :P

vis

"Prea fericiți nu suntem, dar plutim...
Aceasta-i tot ce suntem și ce știm
Despre ciudata stare care a fost
Lăsată noua spre a-i da de rost...
Și iată-ne supuși unei căderi
Prin zilele neprevăzutei veri,
Și, iată-ne constrânși la îndurat
Iubirea, ca pe un fapt adevarat,
Cu toate ale sale, care pot
Să ne usuce frunzele de tot...
Nemaiavând ce urme să lasam,
Prea fericiți nu suntem, dar... visam." - George Țărnea

time off

momentul ala, cand timpul pare suspendat! fara tic-tac, fara pas dupa pas, far' de respiratie... doar pur si simplu!
aninat undeva, imaterial, privind nepasator asupra lumii febrile, intrata cu agitatie maxima in cursa contra cronometru al sfarsitului de an.
pierdut spirit craciunesc! ma lafai in lumea mea atemporala, in plin declin al socializarii, in plina iarna si fara sarbatori... oricum, ce-as stii sa fac cu ele?

cat de simplu!

ce este simplitatea? sa fii un om simplu. cu nevoi fizice, sentimentale si materiale normale.
dar oare se poate stabili un etalon al normalitatii in ziua de astazi? in plus, nu mai cred ca exista oameni simpli. e atat de complicata si intortocheata faptura omeneasca! numai gandindu-te la plaja de sentimente pe care o poate strabate si esti deja pierdut intr-un univers-curcubeu. asadar, greu de citit, greu de inteles. practic, incompatibile doua entitati. si, totusi...

iubeste-ti aproapele! intelege-l! citeste-i pledoaria pentru viata si inspira-l! sau respecta-i tacerea cu o mangaiere!

"Cel care nu-ţi înţelege tăcerea, probabil nu-ţi va înţelege nici cuvintele." - Elbert Hubbard, caci rareori o tacere a insemnat doar oprirea brusca a unui suvoi de vorbe. necuvintele acopera uneori trairi. mai intense decat o mie de insiruiri de consoane si vocale.

rece

racoarea-mpresoara.
a sosit iarna... frigul viguros a luat in stapanire ultimele oaze caldute, luand in deradere eforturile de a-l combate. mi-e frig in suflet, stomacul tremura, lacrimile-au inghetat, asigurandu-si permanentul. de jur imprejur, stelute de gheata stralucesc, imbunand raceala alba a inlemnirii.
mi-e doar iarna.

decembrie

de-un decembrie mohorat! singuratic si molau, gri pana-n cel mai adanc colt de umbra, rece pana-n cea mai adanca adiere, trist pana-n ultima molecula de suflet!

zi innodata...

vantul suiera amenintator, a vestitor de iarna, cumva suparat pe asta ultima zi de toamna. sau intaie zi de iarna?
ploua. inca de-aseara, asortand picurii cu cei interiori. ai acum un tot unitar, compact si gri innourat, infrigurat de temeri.
frunze umede lipite pretutindeni, fara culoare, sporind tristetea sfarsitului. cate-o rafala incearca sa usuce pustiul, inscriindu-se intr-o batalie de-a constantul deja pierdut.
* zi innodata, in care-l intelegi pe deplin pe Bacovia...


citit-am pe webcultura despre paianjenii care se urca in copaci, cand vin inundatiile... nu degeaba se spune ca-i benefic sa inveti de la natura.
so, cand iti ploua, prea mult si prea des, agata-te de-un curcubeu, pierde-te-n spectru-i colorat, uita si dormi, asteptand vrem'i mai bune. un fel de hibernare, gen. poate ca e timpul. de-un noaptebuna?

de-ale piticilor...

aveti voi habar cat ii de pustiu malul in week-end, dimineata? intr-atat incat poti sa-ti aliniezi piticii, sa le faci prezenta, sa vezi care-i in plus, sa organizezi examen sa hotarasti care ramane si sa te dumiresti care s-o pierdut pe drum. pe v'o doi i-am inecat in Mures. nu, nu-s io asa de sadica, incat sa-i tin cu forta sub apa. doar ca mi-a fost prea lene sa-i salvez. pe cativa i-am lasat sa supravegheze natura in descompunere, iar de luat sub aripa mea neocrotitoare n-am luat decat unu', mototol si neajutorat. sa nu zica lumea ca nu-mi pasa. dupa curatenia asta de toamna, i-am primenit pe ai ramasi, i-am instruit ca de-nceput de iarna si-am pornit cu toNtii mai departe, sa cucerim lumea.

ca-mi ploua...

imi ploua. a emotii negative, presarate cu temeri si dor.
imi joaca sufletul pe note muzicale. a emotii pozitive, presarate cu sperante si dor.

pentru ca ploua. a duminica inceata, a ganduri picurate.
pentru ca-i liniste. a taceri subtile, a dialoguri mute.
pentru ca-i pustiu. a singuratate impusa, a privelisti mate.
pentru ca-i frig. a amintiri infiorate, a doruri nevrute.

* de-o duminica muzicala...

pulbere de stele

si-a ales voit cerul plin de stele sfaramate. si inca le-a mai imprastiat si ea cu mana, risipind si ultima urma de disciplina.
l-a privit din nou. inca se complace in dezordine. intr-o asa-zisa uitare si nepasare. fatada. nu pentru altii, ci pentru ea insasi. o forma de razvratire, de negare, un soi de pedeapsa pentru propriile sentimente, nealese, neimpuse, doar prea participative in petecul ei de viata.
gandeste ca din punctul acesta pleaca prea multe drumuri, cele mai multe ducand spre excese si tragedii. ca-i plina lumea si mereu se gasesc pe undeva dezaprobari, fara pic de analiza a evidentelor. doar nu degeaba exista bau-baul acela numit gura-lumii, pe care-l numea cu prietenii din copilarie radio-sant.
nu vrea nimic. doar se intreaba uneori cata vointa si curaj iti trebuie s-o iei pe drumul bun. si care-o fi acela? poate sa-ti recompui cerul? n-ar trebui decat sa rezolve un puzzle, una din indeletnicirile preferate. doar ca asta ar implica mai multe, nu doar gandire mecanica si putina indemanare.
sau macar un petecut de cer. cat pentru o singura stea, care sa-i apartina.

doar dor...

intre- apus si bezn'- adanca e doar dor. si vis.
molcom- adie optimismul tintind spre infinit,
imbratisand cu patima sperante. via paradis.

undeva... candva...

am deschis ochii, dar ei nu m-au deschis pe mine. am aterizat fix in miez de ceata, dezorientata de vise tulburate. in vartej de sentimente, ma ia cu ameteala, orbecaind prin ramasite de amintiri, regrete si alte accesorii. in tulburarea-mi obsesiva, nu ma dumiresc: ce zi ii azi!? mi-e tarziu sau mi-e devreme? ridic un colt de ceata si-mi dau seama ca va fi bine... undeva, candva... acum, mi-e doar dor.

tarziu...

file de duminica. tarzii. tarziu. un film vechi si-o carte noua.

"Afară-i toamnă, frunza ‘mprăştiată,
Iar vântul svârlă ‘n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într’un ceas gândeşti la viaţa toată.

Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
N’ai vrea ca nimeni ‘n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i sloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.

Şi eu astfel mă uit din jet de gânduri,
Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;

De odat’aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri…
Iar mâni subţiri şi reci mi-acoper ochii." (M. Eminescu)

de-un vis vechi si-o-nchipuire noua. nu-s prea tarzii. nu-i prea tarziu.

in timp...

am luat o amintire... un vis as putea spune, l-am tinut in causul mainilor, sa-l reinvii pana am simtit cum imi tic-tac-aie pe pielea usor umeda a palmelor. emotia ma copleseste. inseamna ca asta, cu jocul de-a calatoriile in timp nu-i numai o poveste. te vad in penumbra, iti admir statura si-mi inchipui tinuta si atitudinea. imi pareai odata impozant si de neatins. rasare lumina, intocmai ca pe-o scena, cuprinzandu-te in aura reflectorului din mintea mea. revad clipe frumoase, o data, de doua ori... pana dau de eternitate. eternitatea mea. iti trasez conturul chipului, usor, iar si iar, pana cand il invat pe de rost. sa nu mi-l ia uitarea.

de toamna ce esri...

de toamna ce esti...

scuturand frunze de ganduri,
dezgolind povesti,
citind printre randuri,

de toamna ce sunt..

de-o toamna...

din furtuni de suflet cladit-am anotimp
cu lacrimi mi-am format o ploaie
cu pensula muiata in prafuri de tristeti
pictat-am doar plumburi si noroaie.
si-o panza de paianjen, m-am gandit
sa-mi tina frunzele din ganduri
sa-mi ninga iarasi potolit
cu dor de alte timpuri.

privit-am din afara - prea pustiu
prea trist si far' de noima.

si mi-a suras tarzie o raza insorita
si m-a trezit in ultim ceas de vara.
mi-a luminat paleta pricajita
cu dor de primavara.

si nuante pamantii au inceput s'-apara
cu galben, purpura in gand
explozii pana-n fapt de seara
cu dor de mine insami.

din fire rasfirate cladit-am anotimp
picurand speranta, migala si mult dor

e toamna mea. si-a ta. si-atuturor.

de toamna

roș și palid, verde, brun...
raze molcome, începând de-acum
mângâie culori, înseninează frunți
bântuie alei, creează punți
între mulțumire,
banal și fericire.

zambet

omul fain zambeste. iar zambetul vine din interior, din impacarea lui cu sine. nu renunta la o iesire doar pentru ca are cearcane de la vegheatul unui bolnav, nu fuge de fotograf pentru ca are un zuluf indaratnic, nu-si pierde juma' de zi pentru unu'-doo fire de celulita, nici o ora sa prelucreze poze pentru profilul de fb. e multumit doar pentru ca este, nu mai conteaza cum :)
care-ai uitat sa-ti iei zambetul la tine? :)

cat de prost?

ca-n viata. sau in viata ca-n natura. natura nu-i iarta si-i ucide pe cei slabi.
in viata, societatea nu-i iarta pe cei slabi.
nu-i ucide, doar nu-i accepta. poate doar de complezenta. si-atat.
ce-o fi insemnand sa fii slab?

nostalgie

"Eu am îmbătrânit. Dar plaja va fi rămas aceeaşi, invadată de alte trupuri bronzate, dimineţile trebuie să fie şi acum, acolo, dimineţi fără cer, iar marea se clatină, cu siguranţă, la ţărm la fel de îmbietoare, când nu o agită valurile. Şi, fireşte, vor rămâne tot aşa...
Cu minunata şi teribila ei nepăsare, pe care noi nu o vom putea învăţa niciodată, natura uită tot, chiar şi pe cei care au avut naivitatea să creadă că, măcar, la mare nu există decât prezent." - Autoportret într-o oglindă spartă, O.Paler

da, mi-e tarziu si mi-e departe, la ani lumina departare. in intunericul de-acum, mai razbat culorile de-atunci, adunate manunchi intr-o nostalgie obosita...

din carti

mi-am luat inima-n dinti si capu'-n palme, asezandu-ma in pervaz. ma simteam cam ca o planta-n ghiveci, dar am acceptat si asta, dat fiind carenta accentuata de pervaze in locatie.
asta a fost primul pas, al doilea trebuia sa respecte scriptele, cum ca natura te inspira, te invie si te-ntoarce la sentimente mai bune, mai cu alte cuvinte te face sa te simti mai bine acolo si atunci cand vreun dobitoc ti-a-ntors pe dos existenta.
deci, sa privim. cam aiurea. un dos de bloc, un gard vopsalit in verde crud, de-ala de-ti ia ochii, o iarba chircita de praf si chistoace de tigari, basca alte resturi pentru care gospodinele etajelor din varf gandeau ca nu merita sa se fardeze pana la ghena de gunoi.
cerul era ca lumea, adica mare, nouros si incruntat. mai un pom, cu ceva bruma de visine-n varf si cam atat. dezamagita, ma-nervez si vad negru'-n fata ochilor.
oups! o familie-ntreaga de goange de-alea mari de la tata artagos pana la puiu' al mai mic defila pe pervaz. numa' sentimentele-alea de prin reviste nu le-am simtit in incercarea mea de-a-mi fi mai bine. doar venin si fiere in gatu' gatului...
da' nu cred ca tre' sa-mi pierd speranta, dupa cum spun cercetatorii ( oare astia-s unii si aceiasi sau se mai schimba prin... rotatie???), perseverenta poate fi mama reusitei.

poiana cu lacrimi

"…Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de
fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata. Cu timpul iti dai seama
ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau
mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate,
ridicate la patrat. Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile
sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa
cum sperai.
...
Dar din pacate, se invata doar cu timpul…”

Jorges Luis Borges

pana la 'cu timpul', doar te minunezi si te intrebi de unde atata rautate intr-o singura fiinta, primesti lovituri, parezi sau nu... cand efectele se extind asupra mai multor fiinte, locuri, intamplari... doare parca si mai tare... doar pentru ca atunci, 'cu timpul', poti intreba doar:
- pe tine cine te pedepseste?

spala-ne tristetile cu lacrimi de flori,
ne-alina durerea cu umbre de nori...

spaland ochii-mi cu roua diminetii,
inlaturand tristeti nocturne
am racorit cu nepasarea cetii
si gandurile-ncinse, taciturne.

randuri pe viata

am luat un capat de creion si ti-am scris... tie, eului meu, neratand nimic, vrutele su nevrutele, intamplatele si ne, iubirile si tradarile, fericirea de-o clipa si neimplinirea de-o viata. o sa ti-o trimit, dandu-mi clipe de ragaz pana va sosi scisoarea si clipa adevarului. o sa citesc randurile retraind exact ca-n ultima clipa, aceea unde se spune ca ti se deruleaza filmul vietii din prima in ultima clipa. acestea vor fi adevaruri, nemachiate, recunoscute pana-n adanc de suflet.
...
mi-e teama. n-o sa-ti trimit hartia.
am rupt-o in zeci de bucatele, spargandu-mi amintirile in mii de cioburi... si-am plans... o infinitate de momente...pana cand, tresarind am luat bucatile, cautandu-le locul, urmarind a le lipi indarat in amintiri clare si frumoase. s-au estompat, ramanand durerea... si un moment ridicol de clar. am dat foc ghemotocului de hartie, sperand in adancul sufletului ca vantul sa-l pastreze intact, stingand ardoarea. din contra, bucatelele de hartie s-au urcat pe-o pala de vant, lasand in urma miros de fum si dare sangerii... le-am urmarit cu privirea urcand... tot mai sus, spre al noualea cer, sfidand fericirea.

cu o raza de speranta incalzita de soare imi scriu curcubeul propriei ploi... indelungi, apasatoare si pustii... ca un zambet stramb intr-o lume nebuna...

ecouri mute strivesc imprejurul tacerii...
doar vise palide ghideaza calatorii de-o noapte...
iar ganduri bolnave innoada oprelisti placerii...

rezumat-ai, viata, doar umbre si soapte!

sunt perioadele acelea in viata in care te simti ratacit de-a binelea si ti-e tare greu, atat de greu incat simti la propriu greutatea pe umeri ... in asemenea momente multi dispar, te evita, dar nu are rost sa-i condamni...mai mereu tragediile sunt molipsitoare...te incarci cat poti, ridici fruntea si mergi mai departe...

butonand telecomanda, mi-a gadilat auzul o melodie intiparita in minte... de pe vremuri si mi-a starnit aduceri aminte. cozi nesfarsite la bilete, sala arhiplina, nu numai pe fotolii, ci si pe scari si oriunde se gasea un loc de sprijin pentru picioare :) filmele indiene erau in voga atunci si era o adevarata batalie sa apuci sa le vezi... am revazut aseara ultimele minute din Lantul amintirilor, rastimp in care mi s-au zgandarit amintiri din vremuri frumoase, linistite si fericite. le uitasem, dar mi-au revenit pe retina odata cu zambetul pe buze. laolalta cu doua-trei cuvinte:

lucrurile care te fac fericit nu costa!

sterp

ai in interiorul tau o gramada de personalitati. poate e prea mult spus, dar asa se simt. sau asa le simt eu. esti mama, sotie, amanta, angajat, vecin, copil, poate si bunic si cine stie cate si mai cate, la fiecare dupa posibilitati, deschidere si imaginatie. toate pe rand. de fapt, toate laolalta. asa ar trebui. asemanarea (sau deosebirea?) este ca toate poarta acelasi nume. cand esti in stare sa gasesti armonie intre toate ipostazele, cred eu, esti un om realizat. cand incepi sa pierzi, pe rand, cate una din calitati, devii din ce in ce mai pustiu. chiar si atunci cand n-o faci tu, ci altii.
intr-un final ajungi stearpa.

pustiu.

pustiu e oare?
linistit
privesc spre cer - e fara soare
anost si gri - fara culoare
si lipsa ta din nou ma doare,
ma-ntind la loc - imi dorm eternitatea
de nu esti tu, nimic nu e
cuprinsu-m-a pustietatea.

...

ne-am prins cu fulgii-n dans debil,
ne ninge iar, ne pacaleste?
m-am saturat- pe romaneste!
deja e luna lu' april!

castele de nisip

mda, despartirea doare... chirurgie pe viu, cum zicea, cine zicea? mai greu pan' ti-o recunosti si asumi, c-apoi vin toate! ceruri, nori si vijelii! cat doare o despartire?


"Datoria mea este să fiu sincer cu mine însumi." (George Călinescu)

dar stii ca atunci cand o faci, se naruie o intreaga lume? acel ceva care te sustine, dandu-ti impulsul minim pentru inaintare... se spulbera sensurile si izvorul existentei...

am visat, continuindu-mi visul indragostit si plin de multumire. dimineata m-a surprins racoroasa, expunandu-mi realitati crude pe cer albastru. durerea intensa taie si suspina, inecand intentii primavaratice. cu timpul va face loc letargiei si eternitatii supuse.

unu-unu

am un destin indivizibil... nu se imparte in, cu, intre si la nimeni! nici macar la mine insami! sau io oi fi totalitara liberului arbitru ?!

banalitati

"Cine suntem? Descoperim că trăim pe o planetă insignifiantă a unei stele banale, pierdută într-o galaxie ascunsă într-un colţ uitat al unui univers în care există mai multe galaxii decât oameni." - Carl Sagan

suspin

perdele de picuri impodobesc dimineata firava si intunecata... caldura, lumina,bucuria, speranta... stau laolalta in cremenea asteptarii... cu sufletul la gura... o zi cu alte suspine...

de fapt, nu lumea din jur ma omoara, ci propriile asteptari... le tin ascunse intr-o firida mica, abia indraznind sa le recunosc si pentru mine insami, d'-apai sa mi le si asum? dimineata-s fresh, adapate peste noapte cu visari secrete, spre dupa-masa incep sa se dezumfle, iar seara? seara arata ca un balon uitat zile in sir intr-un colt de atmosfera... dezamagirile le iau locul umflandu-se indeajuns de mult, incat sa deschida supapa lacrimilor... adorm tacut si umed, rasfatandu-ma cu visuri...

raspunsuri...

am o multime de intrebari fara raspunsuri, dar am si o multime de raspunsuri fara intrebari... pentru ca mi-e teama sa le pun, pentru ca deja cunosc raspunsurile si mi-e teama sa mi le insusesc ca reale. temerile nu sunt ceva nou, imi patroneaza existenta, fiind parte din zi; noaptea se odihnesc si ele, presupun... pentru ca nu am nici macar vise. le-am pierdut din aceleasi motive.
raspunsurile fara intrebari sunt doar vizitatori, umbla hai-hui si se opresc uneori in mintea-mi. dau cate-o tura, doua, trei, isca inceputuri de furtuni, trezesc resentimente si... teama, multa teama. reactia realului inchide orice posibilitate de comunicare. increderea a disparut si ea demult, fara putinta de intoarcere. pozitia devine incetisor cea a ghiocelului, apoi se ghemuieste mai mult, tot mai mult, cat un ghemotoc. ace si tacere. zambet timid si singuratate. umbre si intuneric. dorinta si pustietate. visuri si mister. real si luciditate. mereu...

mi-e dor...

mi-e dor sa-mi rasfiri parul, tachinandu-mi o suvita...
mi-e dor de amprenta sarutului din palma pe care s-o dezmierd zile in sir...
mi-e dor de vorbele soptite in minute furate...
mi-e dor de negandul sentimentelor...

mi-e dor......mi-e dor

pentru ca mi-e dor...
am o amintire de-o zi, stereotip dinamic a unor clipe sincrone... eu, tu si eternitatea.

imi desfac ziua in fasii de momente instaurate definitiv in amintire.

sarutari minuscule, mangaieri subtile, respiratia aproapelui tau.
soapte calde imi intarzie emotii.
umbre prelungi imi plimba oboseala, imprastiind-o in neant.
lumanarile isi fac jocul, iubindu-ti chipul si imprastiindu-l in zeci de oglinzi.
rasuflarea inceata imi alinta urechea, transformandu-se in bobite de soapte.
dorinta si nerabdare.
aburii se lovesc in mangaieri perfide, spargandu-se in alinieri umede de lacrimi. sunt atat de multe, scurgandu-se peste umbrele luminii si incetinind-o. strop dupa strop, sting viata lumanarii, alegand umbre intunecate. cu o ultima palpaire, ziua mea apune, stergand imagini si sclipiri.


zi de iubire... iubire de-o zi? devenita eternitate.

buna dimineata, Doamna!

o gamalie rosie imi saluta ziua, plimbandu-se cu nerusinare pe fereastra mea proaspat spalata. gandacelul minuscul, firav si colorat traseaza dare ciudate in propria-mi lumina. imi alinta privirea si-mi da binete, inseninandu-mi privirea. vreau sa-l iubesc si-l ating usor, dar fuge, zboara, apoi se intoarce sa-mi dezmierde palma. micuta, declanseaza un serial de imagini din copilarie in care le urmaream ca sa ne gasim norocul. de data asta m-a gasit el pe mine.
Lady Beetles sau gandaceii doamnei... subtil, ca intreaga lor existenta. alegandu-mi prezenta m-a declarat o doamna, in ciuda tuturor altor nenumarate semne ce vor sa contrazica asta.

micul meu alint de primavara, mascota efemera.

dreams

Nu am să încerc să te divid pentru a te cunoaşte. Tu nu eşti nici acest act, nici celălalt, nici suma lor. Nici acest cuvânt, nici celălalt, nici suma lor. Nu te voi judeca nici după aceste cuvinte, nici după aceste acte. Ci voi judeca actele şi cuvintele după tine. Îţi voi cere, în schimb, să mă asculţi. Nu am ce face cu prietenul care nu mă cunoaşte şi-mi cere explicaţii. Nu am putere să mă transpun în neputincioasă zarvă a cuvintelor.

Antoine de Saint-Exupery