end...

si daca n-a fost sa fie astazi sfarsitul,desi mai sunt cateva ceasuri din azi, o sa treaca si sarbatorile peste noi...
si nu stiu, zau, care-ar fi mai bine!

I need

I need hugs !

multe, calde, stranse si luuuuuuuuungi cat toate zilele de vara la un loc!

mi se strecoara cuvintele printre degete, la un loc cu toate dezamagirile, sperantele si neintamplatele. imi lancezesc minutele, estompandu-mi fiorii oricarui inceput.

s-au spart randuri intregi de masti, farduri si grimase.

imi simt fata ridata de lacrimi,iar zambetul sta sa-mi cada. scap intr-un estuar molesit, dezmintindu-mi nemuririle si-mi doresc un cocon cald ca o-mbratisare.

sau...macar un urs mare,frumos, pufos pe care sa-l strang in brate cand mi-e greu.

aproape...

imi cerne sufletul speranta, dragostea de dragoste si supliciul asteptarii...mi-e dor... iarna sentimentelor ingheata timpul si subtilitatea inceputurilor.
s-au cristalizat dureri,clipe nefaste si dorinte imposibile.
ramai doar cu inceputuri?
:) realizez,da ! nu sunt chiar de moda veche, dar imi place sa pastrez lucrurile vechi, chiar de le mai pun un petic,doua, doar sa le am pentru ca m-am obisnuit cu ele, sunt comode, calde,le stiu si nu-mi ceeaza surprize devastatoare! crezi ca-i la fel cu noile si vechile iubiri?
eu nu cred c-o pastrezi pe cea veche doar pentru atat! mai exista acolo ceva-ceva care te intoarce mereu-mereu...si daca vine apocalipsa... ultima iubire va fi din nou prima?
cu optimism maxim inainte, spre un nou inceput :) de apocalipsa :P

e nevoie de putin timp pentru potrivirea pasilor :) spre infinit! aici, acum ... nu e departe.
poate de apocalipsa!

de azi...

m-am trezit in frig, asternuturile neinfatate de ieri din lipsa de chef si timp, semiintuneric si tristete...

afara-pustiu si mohorat...cladiri ponosite si zapada murdara...

timpul a-nghetat demult, undeva departe,intr-o eternitate calda,imbratisata,iubitoare si ilogica...

adaug inca o nota paletei de culori orgolioase:sinistru de duminica!?

trecu' si toamna, tarandu-si trena grea de culoare.au ramas in parc doar frunze vestede,umede, castane dezghiocate si ecou de rasete de copii.

a lasat in schimb un fior de aer rece, teama si emotia dinaintea sarbatorilor.
timpul s-a imputinat, lumina e difuza si au inceput iar la tv filme cu nea Craciun. e clar. a venit iarna!

dispret

m-am intalnit cu nepasarea
cu starea aia fada , a nimicului maret,in care nu ai chef sa faci nimic
nici nu am.
mi-e atat de nenimic, incat nu pot ,parca, nici sa stau.ma complac in stare de-aia de fara chef si fara vlaga ,confuza si de neconcentrare maxima.
***
zice unu' cand n-am chef de nimic , io stresez pe altii :P
pfff! tre' sa ai chef si de asta.
am mai zis ...mi-e ca... depresiva...asadar lenevesc, ghemuita sub plapuma , doar ochii ma dau de gol ca-s vie.clipesc des si moale , a plictis.si nici macar.
televizorul zice el ceva-n surdina , dar cine sa-l bage in seama?cand esti mahmur de activitate , doar traiesti ca dobitocu', cu suflet mort si inima ponosita.

cronica

sunt singura! solitudinea mi-a prins tamplele-n palme, mi-a sarutat fruntea usor si mi-a imprumutat din libertatea ei. imi tine de vorba propriu-mi eu ,indemnandu-l la raspunsuri. el e retinut si-si flutura pleoapele in spatele mastii faurite dupa sablonul nemuririi. vibratiile singuratatii imi alunga sufletul in propria involutie, incet , subtil si continuu.imi nasc doar tacere si note depresive.

sunt obosita ! oboseala m-a luat in brate , mi-a insuflat moleseala si dor de fuga.de neripostat in fata imprevizibilului, absurditatii si existentialelor .

netarziul toamnei.

de noiembrie... nu-l intreb de ce-i stingher, nu-l intreb nici de ce-i singur... e trist. il iau in brate si-mi contopesc singuratatea cu a lui, incalzindu-l. nu-l ajuta prea mult. ma desfrunzeste, incaruntindu-mi tamplele cu fiori. il vad stafidindu-se. il ajut cu un baston. imi zambeste tamp si inainteaza timid, cocarjat inspre iarna, in sunete sfioase de simfonii pierdute. isi impiedica dansul trist aruncandu-mi o ultima privire. ma cuprinde raceala si ma simt stearsa, trista si fada. simt zadarnicia zborului spre nicaieri. si stiu. s-a dus si vara prelungita, cea din visele mele. mi-a poposit in suflet iarna. imi scartaie amintirile, se disipa norii fruntii, se-mprastie ganduri si timiditati, se-acopera inima cu ceata...
brrrrrrr. e doar frig ,trist si gol ! si-atat!

fb

facebook-ul asta ne-a acaparat din timpul liber! nu-i asa rau atata timp cat nu-l ia chiar pe tot.

stau in fata listei deschise de "prieteni" si-mi pun intrebari. de tot felul. unii aduna personaje cat mai multe pentru a intrece limita.dac-o exista vreuna.aduni tot felul de oameni , cunoscuti sau nu, prieteni ai prietenilor ,concitadini sau din alte capete de tara, din lumea larga sau de la tine din batatura.
cand adunatura asta iti invadeaza intimitatea, stai si cerni...si cerni,frate pana la destabilizarea ... contului .
pe unii ii ai pe lista doar ca numar, sa-o-ntregeasca. viziteaza site-ul din an in pasti sau mai des, dar de like-uit - niciodata, iar de postat nicicum. sa nu te simti ca-n acvariu? si-atunci de ce mai sunt pe lista?

mohorat

mohoreala de mohoreala! zi inchisa si rece.vreme buna de...numarat banii! fiecare numara ce are. eu numar clipele luuuuuuuuuuuuungi si ingalate de noroaie stupide uscate si lipicioase duse si aduse din vremi indepartate. balast neuman infiltrat in pori deschisi si-nfrigurati. rafale idioate rascolesc pana-n strafunduri amintiri, neiubiri si impliniri neintamplate.

in the rain

e din ce in ce mai sumbru.mai mult.tentaculele alunecoase surprind aura imbotita a gandului etern. acolo e iarna si frig tot timpul.si noapte,multa noapte.intunericul acela profund in care astepti o tresarire .o steluta minuscula care sa-ti renasca speranta dadatoare de suflu. clipele insiruite au creat luni obosite. amorteala a cuprins fiece molecula onorandu-i somnul intr-un jilt jilav de continuitate.
uneori intr-un dezgust profund, eu'-ti exploreaza bezna si netihna in cautarea scanteii .ti-e teama de rafturile prafuite,tacerile amestecate in durere, estompand nestrigatele de deznadejde. intunericul profund ca infinitul te-a complacut in adormire,in vise intepenite.de nebun de nesperanta .
aiurezi un vals nocturn, muzica in surdina- spargand linistea imensa in care au ajuns sa-ti bubuie timpanele.
te complaci in adormire.amortesti visele si auzi doar cateva note .iti obligi simturile sa le adopte.in incercarea de mai bine.

exil

te-a prins.te-a-nhatat in tentacule alunecoase.blestemul dorului de lucruri neintamplate. si al dece-ului nemarginit.cu suferinta profunda a nedumeririi.de neiubire, de tradare si tacere imensa.

nu-ti poti ignora intensa framantare interioara.
te retragi si mai mult in interioru-ti,exilandu-te in propriul eu.ti s-a mai spus:aricipogonici,cu scut si pavaza.lumea e prea mare,prea rea pentru gustu-ti.iti iei necuvantul in brate, adulmecand singuratatea.
uiti ca existi si-ti creezi lumea ta imaginara unde sa te simti bine , sa-ti vezi de viata ta si ceea ce-ti face placere, chiar de asta ar insemna sa stai si sa contempli cerul :)
iti pierzi deprinderea de a zambi oamenilor ,increderea e zdrentuita toata,ai ratacit vorbele in iures de muzica nearticulata,spusa-n colt de clipa nervoasa.
ti-e comod.ai culcus fierbinte in tacere,iti canti durerile-n surdina,cultivi frumusetea gandului si nemurirea.si-ti regasesti sufletul in carte :)chiar de e As-ul din maneca ta prevazatoare.

de pe FB adunate...

stai asa...intre doua lumi ! filtrezi lumina printre gene si nu reusesti sa te decizi. e bine si cald , semiobscur si ideal.dincolo - miroase a cafea si prieteni .
mereu o noua alta zi! le-nsirui una dupa alta ,moment dupa moment...sunt momente in care ceva iti pica prost : un gest , o atitudine, un refuz,o excludere, chiar o imbratisare.te simti mic si slab.chiar pipernicit! chestie de perceptie si sensibilitate.cica-i bine uneori sa fii nesimtit.
chiar si azi, mereu o noua alta zi,cu tristetea ei, care te aresteaza in casa.
tristetea este una dintre emotiile care ne defineste ca fiinte umane complexe. cred.
tristetea cronica ... nu trece.doar se alina.
si,da,e o noua alta zi. dimineata imi bate in fereastra , e intuneric inca,visele sunt inca in brate-mi.mi-e dor! de intamplate si ne! pleoapele refuza sa se ridice, impingand la maxim caldura melancoliei...
insa zambetul ii tot acolo :)inca!trebuie pastrat cu orice pret. hai sa ne simtim azi mai speciali ca rasaritul ;) ca tot nu se vede de nori :) sau poate puterea a mai multe zambete pun norii pe fuga...
ma complac in caldura asternutului,narile imi freamata de-aroma cafelei proaspete, talpile imi gadila nerabdarea,dar sufletul e cam impotriva :(
cunosc starile astea si stiu antidotul.
hai sa ne dansam dimineata :) >:D< si hai sa ne fie ziua zambet!intr-o noua alta zi uite - asa:

inchizi ochii,pui muzica la maxim si dansezi!trebuie sa simti neaparat tremur de genunchi si mancarimi la talpi :)asta-i!

" Detaliul care transforma un sentiment oarecare intr-o iubire, o opera intr-o capodopera, e ceva care doare." Lucian Valeriu

m-am nascut sa fiu ca mine!restul e...can-can...

neant

mi-e teama sa ma scufund in mine insami...

tristetea si melancolia sunt doar inceputul indoielii , indoiala de tine insuti . clipa aia in care realizezi ca veselia ti-e doar scut ,zambetul doar fatada. cuvintele curg tot triste, tot infrigurate si reci. a singuratate. ti-ai luat-o tovarasa de drum .pentru totdeauna.cu si fara inscrisuri.si stii asta ,chiar de-o ignori si te bagi in seama peste tot. oricum , nu-ti iese ... la un moment dat tot te vei simti marginalizata , cu gura uscata, ramasa fara vorbe, doar cu gustul ala metalic si fad al disperarii...cu anxietatea nemarginirii haului in minte , in negura zborului fara de final.adopti un nou stil de viata, care nu ti se potriveste ,incerci o adaptare la prezent, cand in fapt esti doar trecut.si nici macar acela.

haaaaaaaaaaaai la toamna!

este destula, ajunge la toata lumea :)uite!

ne rade octombrie cu zile de soare
prelungire suava a verii pierdute.
cu pasi rataciti pe alei de culoare
descult fosnaind prin tacerile mute.

imi plac culorile astea aramii, ciocolatii,sa nu mai vorbesc de galben si portocaliu, care ma binedispun si-mi creeaza o stare de bine. nu-mi place asocierea cu toamna...vietii.cred ca asta-i cea care-mi insufla teama , imi dezvolta anxietatea , aducandu-ma la atacuri de panica plumburii. si cum am decis ca nu-mi pot trai toamna la discretia altora am deschis un minidialog cu Doamna.

toamna sa-si vada lungul nasului.sa faca bine sa-si vada limitele si locul bine stabilit. atata timp cat nu-mi invadeaza sufletul, facem pact.
o iau la mine acasa , ma duc in castelele ei , ne mangaiem reciproc de inim'-albastra si ne fosnim sentimentele in serile tarzii.
imi aduc sevaletul, tuburile de culori,pensulele si voia buna sa-i improspatez zilele plumburii, iar ea imi incanta simturile cu zilele ei senine.
a fost de acord si eu la fel.facem pact.pentru ca suntem adevarate doamne ;)

tacere...

ma dor tacerile. ma sfasie.le oblojesc pe ele, ranile, cu plasturi de poezie, farame de muzica si le spal cu ploaie.
fie-mi tacerile tacute...dar spun atat de multe.imi ofilesc ganduri si-mi usuca lacrimi. in cioburi. marunte.si dor.imi ratacesc dorul printre stropii de ploaie.imi spal ratacirea cu lacrimi.si tac.
fie-mi tacerile tacute...

o zi

asta a fost una din zilele alea. in care simt nevoia sa ma despoi de haine elegante,tepoase sau sumbre, tocuri inalte si masina. in care aleg un drum mai lung si-o iau la pas , nu oricum , ci cu destinatia zilnica , la servici.merg strengareste, imi pun zambetul de ziua aceea si privesc oamenii-n ochi.si nu numai.ma intristez uneori de tristetea lor,ma bucur alteori de raspunsul vreunui copil la zambetul meu. ii flutur un salut din degete si-mi surade incantat.imi zvacneste inima a bucurie si mi-e de-ajuns pentru intreaga zi.azi am cunoscut doua cirip-ele si un caine. tot azi n-am mai simtit teama si nevoia de a ma feri din drumul lui sau a ma urca undeva, mai sus de privirile sale.
l-am simtit alaturi pana la destinatie,pastrand acelasi mers strengaresc. si luminite in priviri.
mi-a fost de-ajuns intreaga zi.

hibernare

Intuneca-ma, ploaie, cu norii tai grei,
presara-ma cu temeri de toamna pustie,
pastreaza-ma-n caldura ochilor tai
si-n vis colorat de frunza aramie.

adoarme-ma in fosnet de frunze pierdute
si pasi zgribuliti pe alei bantuite,
viseaza-ma-n valuri de lacrimi cernute
si-mi taci,leganandu-ma-n preludii tacite.

fastaceli...

nu se simtea in largul ei exprimandu-si sentimentele in public.la fel cum nu se pricepea sa primeasca un compliment.nu i-a reusit nicicand ,cu orice strategii abordate.un soi de inadaptare.de lumi privite prin filtrul ochilor personali.ii placeau doar lucrurile directe, sincere si oarecum transparente.cu putina imaginatie le putea da orice culoare.
ca si lacrimile.fara lumina, dar cu nuante de fericire/bucurie sau de suparare/tristete .
ca si ploile . aducand prospetime unei atmosfere apasatoare
sau adulmecand tristetea si amestecandu-se cu lacrimile.
fastaceala asta o darama. n-o poate ascunde si-si intoarce inutil obrajii rosii si ochii stralucitori.
oare cum arata lumea prin ochii celorlalti?

tomnatic...

s-a dus vara...incet ,incet dorurile prelungi transforma ardoarea intr-o dragoste defuncta.

iubita mea -vara- se pierde lasciv in umbre desfasurate pe aleile din parc, pe care ma plimb frenetic ,cu grija de a nu ma pierde si pe mine.ma doare tipatul ei de ramas bun , care mi se rasfrange in inima prin ecouri prelungite , suieratoare ce-mi sfarteca auzul.ma doare nefiinta ei si-mi tac soaptele cu lacrimi.imi adun amintirile , putin din caldura ramasa si le salvez in zambetul flusturatic al toamnei. imi lungesc plimbarea ,constienta ca urmatoarea va fi un drum spre necunoscut la brat cu proaspatul anotimp.ma voi imbraca in frunze si-mi pregatesc trupul sa- ti respir culorile...toamna.

bobul de mazare

m-am trezit ...ciudat...cumva cu inima mica, cu teama de-a trage adanc aer in piept . pasi mici, asadar... in intampinarea unei zile mari.asta, ca sa fiu optimista si sa dau naibii teama care tine mortis sa-mi fie tovarasa de drum.drum intunecat, intortochiat ...incerc s-o pacalesc si s-o iau pe aratura.in mare parte imi reuseste, dar ramane un strop , ca un picur de ploaie ce se lungeste, lasand dara clara de indoiala.
ciudat cum un bob mic ( mai stii printesa si bobul de mazare ? )iti poate aduce o sumedenie de sentimente.simti exaltarea sufleteasca,umflarea lui in pene si satisfactia de dupa. ca o gospodina ce-si priveste placintele ...de drojdie.de multe ori ramasite si/sau nimicuri.mult mai putin ca-n anii mult anteriori.ciudat.am vedenia unui suflet stafidit, uscat de tristeti , neajunsuri si neimpliniri. da' ii un vis urat! dau din maini , bat bine aerul ,alungand cosmarul .si-o iau din loc . vitejeste,cu pasi mici...in intampinarea unei zile mari.langa mine, ca o umbra,bobul de teama.

e toamna iar....

tacerile-mi vorbesc undeva intre suflet si univers pana cand teama imi suprima gandurile.drumul intins desfasurat sub pasi-mi sprinteni isi etaleaza ingustimea si monotonia.infinitul ma deprima impingandu-ma undeva spre cer intr-un vartej ametitor, de unde nu ma scapa decat vointa de a nu ma mai pierde. ma opresc si ma confund in toamna , in betia ei de culori, frumusete natanga si nedescoperita.fosnetul imi impleteste suspinul deprimant cu un curcubeu delirant si-mi da de veste bucuria fiecarei clipe.
valsul toamnei imi incanta auzul si-mi danseaza duminica .tristetea cedeaza in fata pastelului tomnatic . e tarziu...de cand n-am spus cu zambet : e toamna iar!

mi-e dor...

ultima s-a spart.s-a desfacut in mii de cioburi colorate,sfarmandu-mi universul , credinta si increderea.ma zoresc sa merg cat mai departe, dar uneori cate un ciob imi mai sfarteca pielea , lasand lacrimile sa se-nsire pe un obraz brazdat de viata si durere.
am dat sonorul mai tare la tot ce ma inconjoara faptic , m-am infipt in imaginatie, dand irealului putere de decizie asupra timpului.am ocolit drumuri batute , chipuri cunoscute si am fugit de orice imagine vadit tulburatoare.am ales cai ocolite , oameni fara chip si cuvinte alese.natura nuda , simplitate si pagini nescrise. pe care sa-mi pun dorurile .mi-e dor sa dansez cu stelele si sa joc sotron cu luna.mi-e dor sa ma plimb prin ploaie si sa alint roua dimineata.mi-e dor de lucruri demult uitate, mi-e dor de sentimente netraite.mi-e dor sa-mi fie dor.
ma destind intr-un abandon total , fara sa cer iertare nimanui.poate doar mie.

dulce-amarui

destinatie perfecta pentru indragostitii de dulce si aventura.abandonarea in ciocolata. mai mult, exponential de ciocolata.dulce-amaruie.ca si placerile vinovate, iubirile imposibile si aripile frante 'nainte de descinderea in paradis.de foc si pasiune ne'mplinita. ardoare patimasa si seminte de canicula,arsita-mprastiata in vene si moliciune impatimita. de selectionat clipe clare,atent separate de rutina si gusturi echivoce.pleoape intredeschise, placere infinita si picaturi de ciocolata. calda, dulce-amaruie.ca dragostea.

silence..

urasc necuvintele si lucrurile neterminate , dezordinea si supararile obscure . detest stinghereala indusa , lacrimile, tacerea privirilor si zambetele-a drama...

dimineti

diminetile sunt numai ale mele :)le iubesc intr-un spatiu atemporal. doar eu, cafeaua aburinda si amortirea. privirea mijita si molateca imi absoarbe o non-energie nevinovata. nici macar nu rostesc cuvantul incerc. ma pierd in alungiri de nopti instelate si pur albastrite, ferecate-n egoismul placerilor efemere. le pastrez doar pentru mine, fara altruismul moralitatii. mi le dedic cu o siniubire feroce pret de o fericire intensa.

:)

sunt prea ancorata-n realitate, cu gust amar de nedreptate.stii tu , de zi cu zi.
cica... e benefic sa te iei cu natura la tranta, sa te intreci in visari, adieri si decoruri.asta-i reteta incercata.no,hop si io!
imi amintesc reteta si descind in parcuri,le iau la rand si gust din stradania naturii de a fi la inaltimea betoanelor si macadamurilor ingerate de oras.
alei umile, prafuite, iarba arsa de arsita,tristete nemarginita.caut natura !
o gasesc intr-un final, intr-o margine de parc,umbroasa,linistita si servila-imi pare. frumoasa.ma asez, deranjand-o din intimitatea ei, ridic ochii si privesc cerul printre crengile tomnatice.inchid ochii sa aplic reteta si raman asa, studiindu-mi pleopele pe interior.mult.
"do'nsoara, te simti bine ?"
se pare c-am calcat in spatiul intim al altcuiva :)
morala: dragoste cu forta nu se poate! ia viata incet, la pas, traieste clipele scurte cu pasiune maxima.ca si cum ar fi viata ta!

condens de suflet

cica se vede tristetea din inscrisuri.
depresia strapunge valurile incetosate de zambete si raspunsuri obscen de ok-ate.
'geaba surasuri, hohote silite si prefacatorie, nu tine.

sufletul musteste de sentimente expirate in total dezacord cu lumea ,out of moda actuala ,tradand batranetea sufleteasca si melancolia.
'geaba casa pustie,strazi luate la picior , detectiv de locasuri ascunse-n natura devenita datoare cu epurarea privirii,tot uitaturi de-alea fixe mutate din tavanul obscur in mutenia naturii,fagasuri adanci pe acelasi drum,praf in acelasi birou,aceeasi nepasare si privire ce strabate prin si printre lucruri.aceleasi necuvinte sapate-n comunicare. schimb suprem de atitudini si visari.
avans de batranete.de toamna obosita, privita ca avanpremiera de iarna grea.si lunga. si intunecata.

randuri mov

le regasesc in varful penitei, mai mereu, in special in zilele intunecate,ingandurate si triste.am invatat sa nu-mi retin gandurile, sa le-nsir ca margelele colorate pe un fir subtirel de ata.le sustin cu grija, indiferent de moliciunea lor,asortandu-le cu sinceritatea imperfectiunii mele.nu am invatat inca nedurerea cuvintelor aruncate in graba,respingerea urateniei si trivialitatii inconjuratoare.ma dor dorurile-mproscate si imprejurarile neterminate.nu vreau sa invat sa-mi cern sentimentele,asadar si randurile sunt mov , in stare bruta.imi plac nelimitatile.

'na dimineata!

am invitat toamna la o cafea si mi-a fosnit dimineata,aducandu-mi in dar o raza supla de soare si o adiere lina sa-mi incante ziua.mi-a zambit larg,aranjandu-si cu grija mantia de frunze colorate.
'na dimineata !

tenebre

fuioare de ceata m-au cuprins incet, gratie nonsensului si neclaritatii .mintea si-a incetinit valtoarea neuronilor,transformandu-le dansul intr-o lentoare putin agitata.inertia ii loveste, snopindu-le bruma de ordine si imprastiindu-i in dureri.tumori imi cuprind centimetri , privandu-ma de mine si de libertate.imi simt bratele grele,umerii s-au aplecat, cocosandu-ma de incertitudini ... viata pare grea si multa...decenta s-a pierdut in fum ,iar cumplitul isi impleteste drum catre infinit.incordarea impietreste realul.intunericul imbratiseaza temeri si-si intinde covor nesfarsit. acele de amorteala isi pierd din intensitate,o dara dulceaga ma cuprinde ,genele se zbat usor ,apoi cedeaza...
noaptea e un sfetnic bun !

verde

invidia . stupida si infecta.o vad meschina si umila, fara motive concrete ca sa merite traita.si totusi...schimba oameni,transforma relatii,distruge prietenii .aiurea.

rasarit...

mi-a rasarit inca o zi :) au mijit zorii si mi-au scaldat dimineata in portocaliu sagalnic. fereastra plina de lumina si-a primit autozambetul de zi cu zi,iar sufletul ghiontul spre fericire.
buna dimineata!

natural...

cat de usor te poti obisnui cu o minune! in fond si la urma urmei e doar o alta noutate in viata ta, pe care trebuie s-o percepi, s-o pipai si s-o accepti intre tabieturile tale.simplu.

Noapte buna!

unde-s visele? de ce nu mai visez? ma simt frustrata de lipsa lor si incerc metode de recuperare descrise pe site-uri la fel de stupide,dar resuscitarea lor pur si simplu nu-mi iese.ma intristez cand realizez ca visele mele n-au murit,ci le-am omorat eu. in momentul in care incetezi sa speri si sa visezi cu ochii deschisi,iti condamni si visele.la somn.

luna neplina

solitara,luminoasa,alba si semeata se proiecteaza pe-o intindere infinita si intunecoasa . stupid de mare printre cioburile de lumina,le protejeaza cu grija materna.intinde cate-o dara cazatoare spre mangaierea temerilor ,luminarea negurilor si imbratisarea licuricilor.solitudine eterna. raceala si semetia ei iti da fiori si te invata un raspuns pentru vremuri grele.condamnata in eter iti inspira frumusetea singuratatii si al nonverbalului.o privesti timid si simti cum ii picura dragoste din gene si-i incremenesc fiori.plapanda si lucida vaneaza durere si suprima deznadejde.
singuratate ...inumana.subtila si tacuta.tacita si ireversibila.frumoasa si monstruoasa totodata. vesnica.

fiori de toamna...

miroase-a toamna! stiu c-am mai spus asta, dar o ziceam asa, in gluma, inca incalzita si totopita de canicula.acu' na! mai "trage"cate-un fior de vantulet usor care ma cutremura incet.doar dimineata devreme si seara tarziu ,dar pot sa-l evit retragandu-ma mai devreme in casa, dand vina pe intuneric.plimbarile se lungesc ,scutite de osteneala caldurii.starnesc norisori de praf si fosnet de frunze molatice si ingalbenite.simt fiori de toamna,calzi inca, lacramosi si imbacsiti.penelul incepe a picta culori inedite,curcubee si curbe mieroase.mirific! ochii si sufletul se incanta,neuronii se lenevesc... de teama ! de vise in alb inghetat,friguros, in picaje libere de melancolie si deznadejdi!

iar acas'

m-am trezit amortita dintr-un somn adanc,de-ala in care poti sa fii strabatut cu tancul si nu te obosesti sa misti vreun dej't ...imi simt extremitatile ca pe niste extensii straine,fata buhaita, ochii mici, adanciti si mintea scursa printre neuronii pietrificati...ma vad de undeva de sus,o mogaldeata ghemuita,clipind nedumerita in incercarile disperate de a descifra functiile vitale suspendate undeva pe peretele din fata,ca un tablou realizat de cosmaruri.
o adiere imi nelinisteste firele de par obraznice,cateva raze de soare imi picteaza genele in portocaliu,aerul imprumuta din culoarea mierii.imi recapat simturile si ma cuprinde o bucurie nemarginita.ma intind alene, mormai usor si toate celulele imi striga : ce bine e acasa!

etui

am o sumedenie de etuiuri colorate,frumoase de-ti iau ochii.te-nsenineaza cu simplitate. fiecare adaposteste cate-o pereche de ochelari.care mai de care.
pentru ca mi-e teama.mi-e teama sa privesc lumea-n ochi.imi ascund privirile sub sticla ,anihiland voiniceste impactul realitatii.
am agonisit cate-o pereche de lentile pentru fiece etapa , oricare ar fi momentul.le-am ales cu grija,obsedata de diversitate si ordine.
privesc lumea prin lentile colorate.

'neatza!

dimineata devreme...inca ma impleticesc prin casa , izbindu-ma de cadrul usii si impiedicandu-ma de proprii papuci! stiu sigur( asta-i singura certitudine la ora asta) ca trebuie sa depasesc cumva stadiul asta de zombi!!! pun apa la fiert si plec spre baie ; sunt pe cale de a-mi desavarsi toaleta de dimineata,cand imi amintesc de ea! cu un ochi inchis si periuta de dinti in coltul gurii topai dizgratios si constat ca a ramas suficienta apa pentru o lingurita cu varf ! ii dau drumul in apa bulbucita, inchid focul , acopar si plec sa-mi clatesc gura si sa-mi deschid celalalt ochi.Obiectiv atins,ma intorc si descopar ... aroma ma invaluie si ma trezesc instant! strecor in cana mea draga si ma gandesc : azi e ziua cu lapte,miere si scortisoara! imi iau amestecul , mai clincan lingurita de cateva ori si sorb!un deliciu! am inchis ochii , oftand usor,constienta fiind ca momentul asta ar fi o super reclama la cafea!

ritualul cafelei imi da mereu fiori !am eliminat toate sofisticaturile de aparate folosite de cativa ani buni incoace si m-am intors la...ibric.fara nisip!si nu-mi pare rau! deloc!
buna dimineata!

doare de dor

mi-a fost dor. ti-am simtit lipsa profund si indeaproape.impreuna silabiseam tacere, cuvintele se pierdeau in neant, iar respiratiile ni se impleteau tacit ca firele matasoase ale martisorului. nu gaseam rime pentru ca nu le cautam, nu cerseam atentie pentru c-ajungeau sclipirile din priviri. aerul impins de furtuna s-a dilatat intre noi, spargandu-ne apropierea. te-am privit din ce in ce mai departe, scurgandu-te din clepsidra existentei. pe furis, te-am surprins invaluit de fum. o pala de vant te-a risipit subtil. te-am daruit tacerii.

de tot rasu'

relache si sustache pe o tema simpla :"o chestiune de educare a perceptiei - umorul" si recunoasterea sobra de pierdut identitate somnoroasa si gadilacioasa, posedata de umor!nu l-am pierdut, cred ca l-am omorat, undeva ,pe drum.
ma recunosc intocmai si ma intreb uneori daca n-am devenit cumva vreo posaca de-aia amaruie de-ti vine sa fugi numai cand ii vezi mutra contorsionata de prea multa seriozitate!

educatie a umorului ? mi se pare ok ideea , dar inutil de punere in practica...la mine. din cauza perioadei? nefasta , cretina si fada? iti spun ce gandesc eu : odata ce-am pornit pe panta asta , mi se pare cam greu de indreptat lucrurile...iar perioadele nefaste ti se pare ca se inlantuie ... ma minunez cand imi simt zambetul real iar cand rad , fac o pauza si ma intreb intai daca nu sunt ridicola
azi e o zi frumoasa si bantui in cautarea neridicolului
parol!

8

n-am experimentat anumite sentimente, ba chiar le gandeam de rau .ciudat ! simt uneori, ceva ca un ghem,un nod , undeva in piept, fara localizare exacta ...il simt si-atat...mint ! uneori doare!
o fi ura? o fi depresie? sau putin din ambele?
sau doar realitate...palma peste ceafa sau chiar un pumn in fata , numita comun : trezirea la adevar ! in care vezi clar ,chiar ridicol de senin ceea ce ai in fata , disponibil , transant de intangibil , dureros de atractiv sau pur si simplu infinit!

trai pe vatrai !

cand sa traiesti?
te nasti primind o scufie roz sau albastra dupa sex ( vad ca mai nou se poarta bi: mov si verde), un sfarc in gura care nu te lasa sa-ti exprimi simtamintele, servetele parfumate,talc si scutec colorat,indulgenta si inscriere in tipare vizavi de carucior, rotobil, perne, asternuturi, jucarele, pupicuri si imbratisari."tine-tu" de la unul la altul( bunica 1,matusa 3,bona 5 s.a.m.d.)mototolesti toate ideile poznase si incerci sa te hlizesti corespunzator la aparatul foto care imortalizeaza prima zi de gradi si deja de scoala( s-a implementat clasa pregatitoare , care te avanseaza din mers la abecedar si calcule aritmetice).clasa proaspat vopsalita,perdele diafane,perinuta sub poponet,dulapuri speciale,cheie la usa clasei,PC-uri sofisticate cu jocuri inedite,final de an,alegeri de coronite in vederea premierii ... responsabilitati perene.
canta gaudeamus,mami isi sterge lacrimile si te trezesti deja student.te gandesti ca incepe viata pe cont propriu! da'de unde :trebuie sa te lupti sa implinesti cerintele si asteptarile alorlati ca si pana acum, o lupta a lor pentru inradacinarea ta in societate.
apoi trebuie sa te implinesti,zice lumea ca trebuie neaparat sa-ti vezi de visul tau.
probabil cu job-u'.
crezi ca urmeaza sa intri in randul lumii , sa te pricopsesti cumva cu o familie, sa torni si ceva plozi, care sa-ti duca visele ( de care nu mai ai timp ) mai departe.
vesnic pe fuga, vesnic sa fii ca lumea si sa faci cum zice ea, in continua alergare .

indobitocit de-a binelea , fara stima pentru propriul eu, te trezesti la o oarecare faina varsta sa te-ntrebi : da' eu??????
trosc! intre punctele astea multe, ar trebui pe undeva introdusa si tema trairii ,facerii de cap, distractiei maxime...numai ca...te-ai trezit tarziu.
si brusc ,idee de afacere :P job de pensionar :)) birtu'tineretii preschimbat dupa moda timpurilor prezente si bolnavicioase in taman clubul varstei a...mia ! ca nu mai poti sti cand se face trecerea de la prima la a doua , a treia si cat te mai tin ponturile !club cu toate avertizarile specifice,inclusiv carje , masaj postceafa , suport piciorolog, palmacaldaperinichi si alte belele pe care ti le-aduce timpul.
acum, mai ai un singur gand : da-i cu viata !

azur

am uitat sa privesc cerul!!!
privirile mele s-au incapatanat sa ramana pe pamant,urmarind viata de acolo cu apasare. coscovita,aplecata,parand marunta si nepasatoare. ma strecor incet, tiptil, nevrand sa deranjez trecatorii.ii privesc de jos,cumva din lateral,incercand sa vad strada fara mine.nemiraculos, recunosc viata prelingandu-se din mine, fara mine, continuand nestingherita. cumva ma minunez cat de neschimbata ramane cu disparitia unui singur( sau mai multi)pioni.aceeasi strada murdara, aceiasi oameni grabiti, acelasi stres cu sau fara mine. sau fara altul.

cald

iti privesc chipul trist,frumos odata...prin felul tau de a fi, prea realist, prea cinstit, prea uman pentru timpuri cainoase...privesti in zare cu ochii tai mari,luminosi candva; si-au pierdut stralucirea in timp, pe masura ce ai inaintat prin hatisuri, ai inlaturat umbre, ai izgonit temeri, ai gustat din amaraciuni voite...iti revezi franturi din viata, nu le retraiesti , doar te intrebi "ce-ar fi fost daca?" stii ca viata nu este decat o suma a alegerilor: bune, nebune, potrivite , alese, culese, copiate sau originale. dar ale tale. ti le-ai inchipuit mereu ca pe niste rascruci de doua, trei sau chiar mai multe cai. stai! te-ai oprit( sau nu), ai gandit(sau nu), ai ales(sau nu), cert este ca peste ceva timp (mult sau nu)a trebuit sa pasesti pe unul dintre ele. ce si cum ai ales ? pe moment, poate nici nu ti-ai dat seama ca alegerea ti-ar fi putut schimba viitorul. oare ai crezut vreodata in destin?
cateva riduri au ales pielea fina din coada ochilor, dar nu-i uratesc, ci le da un plus de noblete...finetea ta innascuta s-a amplificat de cand cu boala, marindu-ti fragilitatea. pielea pare stravezie uneori, mai ales la apusul soarelui. te vad tresarind, sprancenele se apropie usor, adancind cutele de pe fruntea inalta, zburlind cateva fire din bretonul obraznic. te-ai gandit la apus. fiecare dintre noi vom avea unul. moartea nu mai inseamna nimic, nici macar o alta alegere. nu te teme...priveste inainte cu dor.

.................
portretul acela te va contine mereu... vei fi un inger cu aripi. diafane, caldute, usoare si placute. pentru zbor. deasupra viselor si implinirilor. deasupra sperantelor de tot felul, inchipuite sau nu, spuse sau ascunse in cotloanele inimii. inger.n evazut, neauzit, nedefinit.
totul este ca o scena. a vietii. sau a mortii. depinde cum iti joci rolul. cortina va cadea oricum. greoaie, dintr-o data, pustiitoare. si...definitiva.

dor

cu trenul...mijlocul national de transport. o fetita bruna, cu parul de lungime medie. nasul carn adulmeca aerul fierbinte aruncat pe geamul cetos din tren.compartiment clasa a doua. calatorie lunga,obositoare si caniculara. frumoasa si dorita. din tot sufletelul de copil. cu emotie si infrigurare a asteptat noaptea calatoriei, n-a reusit sa inchida un ochi, a asteptat sa adoarma parintii si a iesit pe culoar.aerul pare mai respirabil , fumul de tigari face subtile rotocoale inainte sa fie aruncat pe fereastra,glasul rotilor de tren o poarta in alte lumi. pentru ca-si doreste.si-a inchipuit acest drum,si-a croit vise si sperante,si-a umplut sufletul de nerabdare. e noapte. umbre de cladiri si neguri, copaci gri si intunecimi imense sunt lasate in urma sacadata a bolidului ce alearga pe sine. nu-i este frica, desi nu-i place intunericul.luminite palide vestesc apropierea unei gari.trenul incetineste.lume putina,dar grabita.doi se imbratiseaza,prelungind la maxim clipele impreunate. se precipita pe scari,flutura degetele si-si trimit bezele. trenul pleaca. raman clipe frumoase, dorinte,vise si amintiri. se intuneca iar. la nesfarsit. pleoapele sunt grele, dar nu se da batuta,ramanand sa primeasca noi si noi lumini si umbre,inchipuindu-si scene si tesand franturi de viata. din viziunea ei. a unui copil,care inca mai stie sa se bucure de nimicuri si sa traiasca clipele la maxim...
dimineata. soarele a rasarit ,incepe sa incalzeasca geamurile. aerul e deja irespirabil. fetita isi reia locul pe culoar asteptand marea intalnire. o viseaza , o gandeste si e plina de bucurie. o pandeste si o asteapta cu nerabdare. i se opreste respiratia. dupa o curba apare.in toata splendoarea. e la fel de frumoasa ca si ultima data.nemarginita,imensa,albastra. teama ca nu o va mai vedea a disparut brusc si s-a lasat cuprinsa de veselie.Marea.
viseaza. urmatorul vis. intalnirea fizica. nisipul fin si matasos,fierbinte , mangaindu-i talpile. apa racoroasa,iubindu-i genunchii,valurile inspumate spargandu-se usor. vis.
un val puternic a clatinat-o si-a trezit-o din reverie. zambeste. e marea. la fel de frumoasa si primitoare ca si in copilarie. isi cuprinde copiii de maini si inainteaza,sarind zgomotos peste valuri.

legile firii

incerci sa-ti cladesti viata pe principii si valori.pe crezuri launtrice pornite din dorinta de-a face cum e cel mai bine , fara a gandi cum e cel mai bine pentru tine insuti.sau poate tocmai asta te incranceneaza, uitand de obarsia cuvantului egoism.iti concepi modelul prin imitatii. am vazut , am placut ( sau nu),asta se face ( sau nu).viata trece neaparat prin etape: nastere, scoala, casnicie , copii, moarte.pentru ca asa este de cand lumea,nimeni nu are curajul de a iesi din tipare, pentru ca se spune ca asa e legea firii! care fire ? cand te-a intrebat ea pe tine ce-ti doresti? cred ca obligatiile de acest gen distrug orice urma de vointa, placere, libertate.

dragoste? e cea de la inceput, care te infierbanta si te da gata, intunecandu-ti ratiunea!ca si cum esti mereu beat, intr-o stare de euforie suprema! iubind si iubit! musai reciprocitate!desi nu iubesti pentru ca esti iubit ! sunt necesare mult mai multe motive, dar cine le ia in seama in betia inceputului ? cand totul e pur, roz si plin de splendoare?si , hai sa recunoastem, cui nu-i place asta ?mmmm.... iar cand dispare? cand se disipa ? ce mai ramane? esential este respectul, "placul" , gandul comun , comunicarea . e important sa convietuiesti cu drag, sa nu simti ca mereu ti se impleticeste celalalt printre picioare, taindu-ti calea , si ca abia astepti sa-i spui lucruri noi , de curand intamplate , ceva de gen" ca la cea mai buna prietena" cu mult entuziasm, vorbind , dar si ascultand cu aceeasi placere si dezinvoltura.

frica naste respect! se mai intampla si de-astea !as putea insira cateva pagini de "no comment"-uri!

legea firii nu-ti ofera decat non-modele! dupa cine sa te iei?

cand te trezesti cu o casnicie ratata iti ramane sa te intrebi : si acum incotro? ce spune legea firii? aici nu mai este taman dreapta, concisa si inteleapta, nu mai are drumuri directe,clare si de inteles.nu se mai aplica ideea cu pauzele lungi si dese ? mergi mai departe? o iei de la capat?

cuvinte

in ultimul timp , ma simt singura in librarii,intre rafturile de carti.nu dispretuiesc asta, pentru ca pot rasfoi atent cate o carte.ma tem doar de viitorul lor: al cartilor! si ma tem si pentru mine. intuitia nu-mi mai alege o carte "buna", n-o mai recunosc usor dintr-o duzina,parca nu-mi mai gasesc concentrarea , mi-am pierdut indemanarea de-a construi un intreg de fantezii lipind litere si pagini cu imagini si sperante,de a impleti cuvintele tacute din carti cu vocile din minte,de a-mi forma o lume intreaga,numai a mea.traiesc cu impresia ca imi pierd visele,sperantele.

societatea ignora literatura, aloca prea putin timp si spatiu...uneori am impresia ca fugim de carti , de ideea de a petrece timpul citind,o privim ca pe o boala urata...ca o meduza lipicioasa, aroganta , imprejmuitoare si molipsitoare.
de cand cu facebook-ul.... mi-am surprins propriile greseli , nu foarte multe,dar dureroase.mi s-au redeschis porti de dorinta,autocorectare si autodepasire.am surprins greselile enorme ale altora,culmea, de diverse varste,profesii si ocupatii....aveam impresia ca generatia mea stie sa citeasca, sa scrie si sa inteleaga.... gresit... si atunci unde oare s-a rupt filmul? cu natiunea, dragostea de tara, de limba, de literatura? sau, mai exact, a existat vreodata? si cat?
e un stereotip notiunea de carte,de magie a cuvintelor,de bogatie a cartilor si cate beneficii pot aduce mintii si sufletului.ea e un dar, il poti primi din nou mereu si mereu,lumineaza mintea , incalzeste sufletul...unora.ceilalti se feresc!
traiesc in prezenta unor noi prejudecati, formate din lipsa de cultura,educatie si curajul de a recunoaste viata ca pe o oportunitate si nu ca pe o datorie.pacat!

gand

am gasit-o intr-o carte mai veche...imi vizitez uneori biblioteca,parcurcand cu ochii siruri ordonate pe rafturile incarcate...mai iau din cand in cand cate o carte si-o rasfoiesc...ma surprind imagini din trecut...nu tot timpul...depinde ce colt al memoriei este rascolit si sters de praf...putin cate putin trecutul navaleste si simt miros de vechi, de cunoscut, melancolie si negresit tristete...
am gasit-o!putin galbejita de trecerea timpului,dar clara si surprinzatoare...

m-au cuprins melancolia si dorul...mi-e dor de o scrisoare...sa o scriu...sa o citesc...cuprinde atat de multe ganduri si sentimente, scrisa unei persoane anume...azi,pe net,se adreseaza tuturor,pare mecanica si seaca...mai putina emotie nedisimulata...mi-e dor...de miros de vechi, de cerneala, litere rotunjite,straduite,cat mai caligrafice... parte din tine, pura,netehnicizata...
emotia asteptarii ,verificarea cutiei postale de cateva ori pe zi, desi stiai clar ora la care vine postasul,dar aveai asa, o speranta ca...poate...suspansul....e un sentiment extrem ,cand postasul iti sopteste ca are ceva numai pentru tine,....plicul parfumat te surprinde,desi il asteptai, si simti ce frumoasa e lumea, ca cineva s-a gandit numai la tine,a gandit ,ordonat ganduri si a scris numai pentru tine;desfaci cu respect scrisoarea si-o citesti cu emotie...
traim intr-o lume urata...sunt atatea lucruri frumoase date uitarii!!! merita impartasite cu cei dragi...le-as asterne pe o bucata de hartie , as expedia-o, dar cine mai e interesat de scrisori? cutia postala contine plicuri cu facturi , somatii si reclame...ar trece neobservat un plic cu ganduri...
as vrea ca viata sa fie mai simpla..in fond trebuiesc atat de putine lucruri pentru a aduce fericirea...

sumbru

blazare , semetie , oportunism
la mare cautare si moda in societatea actuala...aruncat de educatie si respect si luat de bun, brut si necorectat, de prezent.

unde sa ma inscriu eu cu sentimentalismul meu demodat, cu iubirea de dreptate si incercand sa cultiv bunul simt lasat mostenire de mama? nu te cuprinde ceva ca o rusine si imboldul de a te ascunde de realitate , instalandu-ti pe chip un ranjet neutru si o nepasare de doi bani? pe cand sufletul tau plange!

ai in interior un mare gol , mai mare decat realul tau cav,atat de intens si dureros incat te absoarbe fara putinta de scapare...mint ca sa-l umplu sau il umplu ca sa mint...nestiinta si neputinta...e la fel ca si cand nu te poti regasi in etern,nu poti pasi in neant, peste sau printr-un abis ...te prabusesti...

lehamite totala , fara simt al valorii , fara sperante ! inainte spre un viitor plastifiat, pe modele cumparate , finisate auriu cu repere funebre....sumbru.

...daca...

citesc! ma-mpiedic de o mare de cuvinte goale si fraze nesfarsite,care nu spun mai nimic, invart doar o idee la infinit,trecand-o prin diverse forme.

incerc sa despletesc misterul , ascutindu-mi simturile si nevrand sa renunt prea usor la indeletnicire. lovesc materia, propunandu-mi sa scap de acest totalitarism stupid crescut de ambitii tampite,nonsalanta iscata de vantul primatelor razvratite !e prea complicat pentru gandurile mele rudimentare.ma-ntorc la realitate si privesc in interior...
sufletul uman e plin de sentimente, candoare, sensibilitate , ordine...sau din contra...taifun, ura, rautate...daca ele ar avea voce sau fraza ...cantec sau lumina...explozie sau serpuire...ar izbucni contururi nebanuite, vise pe care nu esti in stare sa ti le recunosti tie insuti, disciplina pe care nu poti sa ti-o impui, desi ti-o doresti, iubiri tainuite , pe care le ascunzi de teama nebanuitului, ridicolului si plasmuirii neuronice...voci interne ce iti umplu prezentul, alimentari fantomatice cu sperante desarte...sufletul e poet, tese sentimentalisme ieftine cu boarea irealului,obtinand taine,placere ,neant si nemurire....daca.

sec

caldura mare, zapuseala! inca te despoaie si in miez de noapte! sarcastic, vantul iti da cu tifla intinzandu-si adierea numai pe partea cealalta de drum , nicidecum acolo unde ai indraznit sa te interpui! locatie? intrare in aeroport Tm ! ca intotdeauna , plin de masini proprii sau taximetre in asteptarea aterizarii ! incetinesc, pozitionez masina, sa scot tichet de parcare !!! apas butonul ,nimic...repet,la fel...intuneric bezna! bricheta - neam , ca m-am lasat de fumat! incerc cu parlitul meu de Nokia si deslusesc ca aparatul ma informeaza sec : lipsa tichete!!!!!!!!
ca la noi, la nimeni!

fum

am pierdut controlul asupra vietii mele...ma aflu undeva intre trecut si viitor...o senzatie stranie de imponderabilitate totala...

gandurile(sau,ma rog orice alt fenomen de acest gen) plutesc in deriva, lasand loc la diverse interpretari muribunde.
satietatea formelor ma deprima,miscarile latente ma conduc spre nicaieri.
inaintez prin ceata,urmarind o dara fumurie impletita din gafe,ilegalitati, tristeti nenumite.doua aparitii primeaza:binele absolut si raul absolut.ciudat,credeam ca nu exista,dar au prins viata din vise.se lupta ca-n basme pentru suprematie.sau ca-n viata,cea de azi.cu tot felul de arme, aparute subit si injunghiind pe la spate.atacul si surprinderea ucid.in contextul nenorocului, necunoasterii si sustinerii dreptatii.

eng:surprise!!!!!!!!

stop-cadru! ora douazecisidoua!punct! sau zero,zero....sunete incep sa se-nalte glorios spre inalturi.muzica cereasca,acorduri fine, linistitoare, dar bubuitoare in taria lor.ma-ndrept spre fereastra, ca si-n serile de dinainte, blogoslovind in gand. ma-ntrebam din ce in ce mai serios ce le-o fi venit vecinilor cu muzica clasica , pusa-n miez de noapte, ma gandeam cui sa trimit osanale, am butonat telecomanda , cautand postul ce transmite cu regularitate in fiecare seara , la orele zece punct muzica culta.nu-i. vecinii? nu-s ai mei! se-aude de mai departe.n-am cui reprosa, oameni cu bun-simt. si totusi...
tarziu am descoperit misterul...fantana muzicala...

lupta cu sistemul

mi-as fi dorit ca ultimul an sa pot sa-l sterg cu buretele,indiferent cat de multe si mari au fost unele realizari din acest interval.si numai datorita luptei infernale cu sistemul , altfel spus a senzatiei aleia de moarte cu dreptatea in mana.sau si mai bine accentuat inversunarea , incapatanarea de a dovedi ca a fi sef e valabil universal, chiar si-n sant!
atat de multe hartuieli cu o problema interminabila si chiar tampa vizavi de problemele mult mai grave existente! dar hai sa gasim un tap ispasitor, asta ne absolva cumva de ocuparea timpului cu o problema ce ar putea fi rezolvata usor cu o simpla discutie si/sau aducere la cunostiinta! dar
intai si inainte de toate sunt MAMA si doresc tuturor mamelor sa se confrunte cat mai putin si chiar deloc cu probleme de dezorientare, singuratate si neputinta;le doresc o a doua sansa care mie imi este refuzata!
nu mai exista bun-simt, lege de respectat si totul se reduce la nepotism si increngaturi politice care vin de peste tot , navalesc cu bocancii in viata unor oameni simpli, prinsi in jocuri murdare si ura nedisimulata...o lupta a oamenilor mari filtrata printr-un suflet de copil...luni de zile de taraieli interminabile ,urlete,induceri in eroare,acuze aruncate in mijlocul multimii,schimbari de macaz neavizate si ura soioasa de-a dreptul...
te mai miri de sistem? te mai miri de crize?te mai miri de societate? te mai miri de ziua de azi?

stii?

stii? in ultimul timp, mereu imi aduc aminte de zile mult trecute ... copilarie, tinerete demult apuse ... nu-mi mai aduc aminte cum ii percepeam pe vremea aceea pe cei de-o varsta cu zilele mele de azi...oricat ma stradui, n-am tinut minte,dar cu certitudine nu eram in gasca celor ce-si alintau parintii cu babacii ! dar tot nu credeam ca oamenii mari au avut vreodata ani mici, ci ca si-au insusit mereu varste aurii.astazi pasesc incet,privesc oamenii trecand,le descos privirile si incerc sa ma descopar in mintea lor! oare eu acum cum sunt perceputa?si,ca si cum mi-ar pasa, imi indrept spatele , ridic privirea si inaintez cu oarecare agitatie spre viitorul sumbru ce-si desface preconizarile sub sperante idilice...

'neata !

dimineata devreme...inca ma impleticesc prin casa , izbindu-ma de cadrul usii si impiedicandu-ma de proprii papuci! stiu sigur( asta-i singura certitudine la ora asta) ca trebuie sa depasesc cumva stadiul asta de zombi!!! pun apa la fiert si plec spre baie ; sunt pe cale de a-mi desavarsi toaleta de dimineata,cand imi amintesc de ea! cu un ochi inchis si periuta de dinti in coltul gurii topai dizgratios si constat ca a ramas suficienta apa pentru o lingurita cu varf ! ii dau drumul in apa bulbucita, inchid focul , acopar si plec sa-mi clatesc gura si sa-mi deschid celalalt ochi.Obiectiv atins,ma intorc si descopar ... aroma ma invaluie si ma trezesc instant! strecor in cana mea draga si ma gandesc : azi e ziua cu lapte,miere si scortisoara! imi iau amestecul , mai clincan lingurita de cateva ori si sorb!un deliciu! am inchis ochii , oftand usor,constienta fiind ca momentul asta ar fi o super reclama la cafea!

ritualul cafelei imi da mereu fiori !am eliminat toate sofisticaturile de aparate folosite de cativa ani buni incoace si m-am intors la...ibric.fara nisip!si nu-mi pare rau! deloc!
buna dimineata!

miercuri

zi de piata...mare,uriasa chiar!tarabe pline,munti de rosii, ardei si ceapa, carucioare aducand varza , cartofi si conopida , precupete grase si voioase, strigand si dand indicatii barbatilor muntosi ce cara ; e dimineata inca , dar locul freamata : lume multa,inghesuiala, transpiratie si rasete frivole,in asteptarea musteriilor...incet,incet se urneste piata,apar clientii,unul cate unul,se-ncinge negotul,se-ambaleaza marfa si se afiseaza zambete multumite...de ambele parti.


stanjenita, cumva, se strecoara o batranica sfrijita ... tine in mana firava cateva buchetele de flori albastre. legate cu ata rasucita. in multe, multe fire... sa nu se taie coditele plapande ale florilor.intinde mana , timid, la fiecare : "nu doriti o floare?" munca.indarjire.speranta.
lupta si suspin.pentru supravietuire.